Sindicaliștii din energie cer premierului să trimită Corpul de Control la instituțiile din Hunedoara

0
Publicat:

Sindicaliștii din domeniul energiei i-au solicitat șefului statului Marcel Ciolacu trimiterea Corpului de Control la multiple instituții din Hunedoara, care ar fi ignorat numeroase nereguli care se regăsesc în platforma termocentralei Mintia.

Termocentrala Mintia
Termocentrala Mintia

„În cursul anului 2022, a fost organizată licitația pentru vânzarea obiectivului Termocentrala Mintia, care a fost adjudecat de către MASS GLOBAL ENERGY SRL cu sediul în mun. București, societate membra a grupului de firme MASS GROUP HOLDING cu sediul în Amman, Iordania”, se menționează în comunicatul de presă publicat de către Federația Sindicatelor Libere Independente „Energetica”.

Sindicaliștii din energie au reclamat prin intermediul conunicatului de presă faptul că în instituțiile vizate se petrec nereguli precum munca la negru, în care au fost incluși cetățeni din state străine, operaţiuni riscante cu materiale periculoase precum mercur, acid sulfuric, acid clorhidric, toluen şi chiar vânzarea unor bunuri de pe platforma termocentralei, cum ar fi instalaţii, cale ferată sau uleiuri uzate despre care sindicatele susţin că nu puteau fi înstrăinate, conform contractului, înainte de punerea în funcţiune a noii centrale asumate a fi realizată de către cumpărător pe platforma vechii centrale.

Avându-se în vedere importanţa obiectivului, precum şi împrejurarea că în incinta termocentralei se găseau material şi instalaţii cu potenţial periculos, Federatia Sindicatelor Libere Independente Energetica a sesizat Inspecţia Muncii Bucureşti care a efectuat un control la data de 05.09.2023, împrejurare în care au fost identificate persoane la muncă fără forme de munca legale. Totodată, firme care figurau fără nici un angajat lucrau în unitate zilnic şi prestau activităţi în incinta termocentralei deşi nu aveau încheiat contract individual de muncă. Posibil să existe un interes al organelor de control din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara în a proteja pe SC MASS GLOBAL ENERGY ROM SRL avându-se în vedere că deşi în 19.04.2023 a fost efectuat un control, la care au participat conducerea cat si 5 inspectori ITM Hunedoara, când au fost constatate nereguli nu au fost stabilite măsuri clare si nici nu a fost notat in registrul national intern al ITM acest control”, transmit sindicaliştii primului-ministru.

În baza acestei declarații publice, sindicaliștii din energie susțin că firma care a câștigat licitația a început să demoleze clădirile și atelierele termocentralei, „fără a avea autorizaţie de demolare la acea dată, procedură de demolare ce se desfăşoară în continuare şi în prezent fără autorizaţie extinsa de demolare”, iar un control făcut de Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara în urma unor reportaje publicate online s-a finalizat „fără a se lua măsurile legale deşi la acel moment demolarea construcţiilor era în derulare fără a exista autorizaţia de demolare emisă iar molozul era depozitat necorespunzător”.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite