Drama cutremurătoare a unei femei însingurate. O cunoscută artistă a fost „uitată” la morgă săptămâni întregi
4Mihaela Sandu, una dintre cele mai talentate poete din Argeș, a murit pe 15 octombrie, la doar 50 de ani. Povestea ei de viață, un lung șir de suferințe, încheiată brusc la o jumătate de veac, în sfâșietoare singurătate și totală ignoranță din partea semenilor, este cutremurătoare.

Poetă foarte talentată și cu o vastă cultură generală, Mihaela Sandu suferea de mulți ani de mai multe boli și de obezitate încă din adolescență, având inclusiv certificat de persoană cu dizabilități. Viața ei a fost un lung șir de suferințe, respingeri, prejudecăți din partea societății și mai ales sfâșietor de multă singurătate. Cumva, povestea ei teribil de reală bate măr poveștile de viață ficționale și triste ale lui Fantine din ”Mizerabilii” lui Victor Hugo și ale ”Fetiței cu chibrituri” a lui Andersen.
Am cunoscut-o prima oară pe Mihaela în iarna lui 1999, la o reuniune a cenaclurilor literare din țară. Și, deși vorbea parțial neinteligibil din cauza dizabilității, iar aspectul său fizic îi făcea pe mulți să o ocolească, Mihaela avea o minte frumoasă. Oamenii o salutau, însă o ocoleau. Nu îi interesa viața ei, o judecau doar după aspectul fizic.
Avocatul piteștean Florentin Sorescu, la rândul său un apreciat scriitor, o cunoștea pe Mihaela Sandu de mai mulți ani, aceasta venind în repetate rânduri la cenaclul său literar. Și tot Florentin Sorescu este cel care a făcut publice atât de dureroasa poveste de viață a Mihaelei Sandu, precum și decesul ei.
Mihaela a murit singură, așa cum a trăit toată viața. Din cauza obezității, nu puține erau cazurile în care taximetriștii din Pitești refuzau să o transporte. Cu câteva zile înainte să moară, o Ambulanță o dusese la Spitalul Județean Argeș pentru investigații, după care a adus-o înapoi. Iar Mihaela a murit singură în casă, unde a stat câteva zile.
„Avea o grămadă de proiecte”
”Demn însă de remarcat în toată povestea asta este încăpățânarea cu care Mihaela a căutat să răzbească în viață. În pofida tuturor opreliștilor a fost o persoană cât se poate de vie. Discutând cu o prietenă comună în ultimele zile, Alora, aflu cât de uimită a fost după ultima vizită pe care i-a făcut-o la spital: Mihaela avea o grămadă de proiecte, era tot o treabă: voia să scrie, să traducă, să publice. Ea se hrănea doar cu literatură - asta era lumea ei. Poate că în nicio altă parte nu a existat o echivalență mai clară: literatură = viață”, spune avocatul Florentin Sorescu.
Iar problemele au continuat și după moarte, după ce Mihaela a ajuns la morga Spitalului Județean Argeș. Cum mama ei murise de peste un an, singura rudă mai apropiată era o mătușă din comuna argeșeană Cocu. însă aceasta a refuzat să se ocupe de înmormântare. Drept urmare, Mihaela a rămas la morgă peste trei săptămâni: uitată și în viață, uitată și după moarte.
Florentin Sorescu și mai multe persoane cu suflet au început să facă demersuri pentru ca Mihaela să fie înmormântată. La un moment dat, la Pitești a venit un unchi mai îndepărtat al poetei, iar acesta a plătit cheltuielile cu morga, însă tot mai rămânea problema înmormântării și a cheltuielilor de înmormântare.
În aceste condiții, ÎPS Calinic, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, a răspuns apelurilor lui Florentin Sorescu și, prin grija Arhiepiscopiei, Mihaela Sandu a fost înmormântată pe 8 noiembrie, chiar de ziua sa onomastică, la Mănăstirea Trivale din Pitești.
”Înalt Preasfințitul Calinic a mai oferit loc de vechi celor din rândul scriitorilor, fără posibilități materiale, acolo, la mănăstirea Trivale. Se poate numi o "alee a scriitorilor" zona unde sunt își dorm somnul de veci mai mulți scriitori, inclusiv Mihaela Sandu”, a precizat pentru ”Adevărul” arhimandritul Calopie Ichim.
”Un mormânt, cel mai frumos cadou pe care i l-a făcut viața de ziua ei”
Iar înmormântarea Mihaelei Sandu a fost una plină de emoții.
”Preoții, patru la număr, printre care și părintele Diaconescu, consilierul Înalt Preasfințitului Calinic, un om cu suflet de aur, s-au întrecut pe sine. Oameni au fost exact cât trebuie pentru a însoți pe cineva pe ultimul drum. Prieteni, vecini și rude. Pe scurt, totul la superlativ. Într-atât încât n-am putut să nu mâ gândesc că cel mai frumos cadou pe care i l-a făcut Mihaelei viața de ziua ei, cea a Arhanghelilor Mihail și Gavril, a fost un mormânt. Pe care ca un ultim omagiu i l-a umplut cu frunze uscate o pală de vânt”, spune Florentin Sorescu.
Avocatul piteștean care a făcut anunțul povestește că a cunoscut-o prima oară pe Mihaela Sandu în urmă cu mai bine de două decenii, la un cenaclu literar.
”Atunci a luat ea cuvântul și toți ne-am speriat întrucât în fața noastră se afla o ființă diformă, cu mult peste greutatea ei și care a început să vorbească bolborosind cuvintele intr-un mod stâlcit. Uimirea a fost însă că tot ce spunea era coerent și perfect argumentat, dând chiar dovadă de rafinament critic. Mihaela vorbea ca un om mare. Apoi a devenit o prezență constantă în cenaclu. Cel mai adesea criticând un text sau altul și rar, foarte rar citind din propriile creații”, povestește Florentin Sorescu.

Într-o seară, plimbându-se pe străzile Piteștiului, Mihaela Sandu i-a arătat lui Florentin Sorescu o fotografie cu ea pe când avea patru-cinci anișori. Din fotografia îngălbenită de vreme surâdea chipul unei fetițe frumoase și slăbuțe. Era chiar Mihaela Sandu, cu ani înainte să fie afectată de obezitate și de multiple probleme de sănătate. O fotografie pe care Mihaela Sandu o păstra pentru a își aduce aminte că pe vremuri a fost și ea un om ca toți oamenii, un copil fericit care nu avea să știe prin câte ironii teribile ale vieții va trece.
”Toată viața ei de după acel moment a devenit o imensă ironie. Mihaela nu a avut dreptul nici la cele mai mărunte bucurii. Am revăzut-o după mulți ani. Între timp devenise mult mai mare, dându-ți senzația că va crește în proporții necontenit. Singurul lucru mai mare decât ea însăși era singurătatea ei care devenise, cumva, mult mai densă, mult mai greu de trecut”, adaugă Florentin Sorescu.
La un moment dat, Mihaela Sandu l-a căutat pe avocatul Florentin Sorescu pentru că se trezise chemată în judecată, numai bună de plătit niște sume de bani pe care le primise ca indemnizație în timpul în care lucrase la un cămin pentru persoane cu dizabilități și despre care auditul declarase că au fost acordate in mod greșit. Mihaela nu avea cum să plătească acele sume, inclusiv pentru că îi murise mama, singura care o mai putea iubi, după cum i-a spus avocatului.
Florentin Sorescu a câștigat procesul cu câteva zile înainte ca Mihaela să moară, asta după ce partea adversă a formulat cerere de renunțare la judecată.
„Oricare dintre lumi este mai bună pentru ea, chiar și cea a neființei. Și sper că, dacă într-adevăr există o lume de apoi, își va fi luat la ea acel portofel ponosit ca să-i arate și lui Dumnezeu fotografia cu fetița aceea bălaie care surâde la viață fără să știe ce o așteptă”, mai spune Florentin Sorescu.