Încă un grup de 86 de cetățeni români și familiile acestora, aflați în Fâșia Gaza, au fost evacuați în Egipt
0MAE reamintește că, până la acest moment, 134 de cetățeni români și membri de familie evacuați din Fâșia Gaza au ajuns în România.

Cei 86 de cetățeni români și familiile acestora au fost preluați din punctul de trecere a frontierei Rafah de către o echipă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE și reprezentanți ai Ambasadei României în R.A. Egipt, urmând a fi însoțiți până la Cairo de o altă echipă mobilă a Celulei de Criză MAE. Cetățenii evacuați urmează să ajungă în România în perioada următoare.
Conform unui comunicat de presă, MAE continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate. Totodată, o echipă consulară mobilă din cadrul Celulei de Criză MAE, dotată cu mijloace mobile de acordare a asistenței consulare, rămâne disponibilă în zona punctului de trecere Rafah pentru a oferi asistență consulară în continuare.
În prezent, anunță autoritățile române, trei echipe consulare mobile din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE se află în R.A. Egipt, în vederea sprijinirii demersurilor specifice în teren.
De asemenea, MAE subliniază că ”situația de securitate din regiune se menține complexă și volatilă, ceea ce implică adaptarea constantă a planurilor de evacuare, în funcție de factorii din teren, astfel încât siguranța persoanelor evacuate să nu fie pusă în pericol”.
Un nou grup de cetățeni români, evacuați din Fâșia Gaza: 51 de persoane vor traversa frontiera în Egipt GALERIE FOTO
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a dat publicității informații actualizate privind evacuarea cetățenilor români din Fâșia Gaza, dată fiind situația de securitate tensionată în regiune.
După ce un prim grup, format din 93 de români și familiile acestora au fost evacuați cu succes, alți 51 de cetățeni români au primit aprobarea de a tranzita punctul de trecere a frontierei Rafah, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt.
Evacuarea acestui nou grup de români către Egipt a fost posibilă datorită acordului oferit atât de autoritățile israeliene, cât și de cele egiptene. Reprezentanții MAE au comunicat că persoanele evacuate au fost informate în avans cu privire la procedurile necesare și au primit asistență de la reprezentanții Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah.