Pe scena Atheneului Român. Momente solistice - și nu numai! - cu totul captivante!

Nu poți să nu apreciezi faptul potrivit căruia marea doamnă a pianului, Elisabeth Leonskaya revine cu credință în viața noastră de concert de aproape șase decenii. Revine aproape an de an, din acea însorită toamnă a anului 1964 când cucerea laurii distincției supreme a concursului enescian.

Violonista germană Clara-Jumi Kang FOTO Facebook/ Clara-Jumi Kang

Cu încredere, cu bucurie a fost primită și de această dată, recent, pe scena Atheneului, atât de către filarmoniștii bucureșteni cât și de marele public. Susține o abordare de natură – aș putea-o numi – clasică a Concertului în sol major, cel de al patrulea, de Beethoven. Am în vedere nu numai elocvența comunicării pianistice ci însăși plasticitatea timbrală a frazei muzicale, așezarea firească în context a pasajelor de virtuozitate. Putem distinge o anume rutină privind comunicarea, firește una de înalt nivel. Dar timbrul pianistic rămâne semnul superioarei identități a artistei. Am în vedere momentul atât de special al solo-ului începutului părții secunde a lucrării. A fost însoțită cu mare atenție, cu special respect, de dirijorul Thomas Sanderling, de întregul colectiv simfonic.                                         

O săptămână mai târziu doi tineri protagoniști ai concertului Filarmonicii – violonista germană Clara-Jumi Kang și dirijorul american Harry Ogg – au pășit pentru prima dată pe scena Filarmonicii bucureștene. Au adus marea surpriză a serii de muzică. Abordarea concertului beethovenian pentru vioară în re  major a fost total diferit formulată, altfel decât am fost obișnuiți în cazul realizărilor pe care le putem numi ca fiind clasic tradiționale. Mă refer în acest caz la căutări cu totul neașteptate în zona coloritului timbral; iar aceasta de o manieră ce vizează direct raportul dintre abordarea de tip concertant și cameral.Căutările în zona coloritului timbral-cameral au fost precumpănitoare, chiar captivante, deși nu întotdeauna potrivite.

Dar – trebuie să o recunosc - căutarea în sine poate fi cu totul atrăgătoare. Pe aceeași direcție realizarea Adagio-ului bachian pentru vioară solo, oferit la cererea insistentă a publicului, a constituit momentul supremei realizări privind prezența actuală a violonistei Kang, pe scena Atheneului. Complexul sonorităților camerale a vizat direct zona unei intruziuni intime în contextul de natură spirituală a lucrării. Nu poate fi uitat faptul, violonista Clara-Jumi Kang este câștigătoare a marelui concurs Ceaikovski, de la Moskova.

Partea secundă a concertului s-a axat – de această dată -  pe direcția unei virtuozități manifeste în zona întregului ansamblu orchestral. La sugestia salutară a conducerii Filarmonicii programul a inclus cunoscuta – o recunosc, cunoscută în zona specialiștilor –  Simfonie ploieșteană de Paul Constantinescu, lucrarea a unei vivacități orchestrale impresionante. Strălucirea timbrală stăpânită la nivelul înaltei măiestrii componistice a fost atent susținută de profesionalismul acestui tânăr maestru care, sper, va reveni pe scena de concert a Filarmonicii.                     

Evident, marele spectacol al orchestrei a putut fi pus în valoare pe parcursul Suitei din baletul  Pasărea de foc de Igor Strawinsky; lucrarea a fost scrisă cu mai bine de un secol în urmă, fiind inspirată de lumea fascinantă a basmului, fiind reluată ulterior, în deceniile de început ale secolului trecut, de compania pariziană a  Baletelor ruse de la Paris. Trebuie recunoscut, agilitatea, promptitudinea profesională pe care le manifestă tânărul dirijor Harry Ogg, au fost creativ stimulatoare la nivelul muzicienilor întregului ansamblu orchestral al Filarmonicii!

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.