Muntele Ceahlău, o imensă platoşă de gheaţă. Avertismentul și sfaturile salvamontiştilor din Neamţ
0Salvamontiştii care acţionează pe muntele Ceahlău, în judeţul Neamţ, avertizează că pe traseele ce duc spre vârf s-a format o platoşă de gheată. Din acest motiv, au transmis turiștilor câteva sfaturi importante

Chiar dacă anotimpul rece şi-a intrat pe deplin în „drepturi“ prin zona Neamţului, pasionaţii de ascensiuni pe munte continuă să vină pe Ceahlău, atraşi de peisajele mirifice de iarnă. Salvamontiștii nemțenie avertizează însă că, în ultimele zile, masivul este destul de periculos pentru cei care nu-şi iau măsuri de precauţie, pentru a evita riscurile.
În această săptămână, pe traseele deschise turiştilor (este total contraindicat unul foarte greu - cel ce pleacă din Staţiunea Durău spre Cascada Duruitoarea şi de aici la Cabana Dochia), s-a format o foarte periculoasă platoşă de gheaţă. Asta după ce, peste zăpada anterioară, care îngheţase, s-a aşezat o alta, dar într-un strat foarte subţire.
A alunecat pe gheață în zona „La morminte”
Pe 7 decembrie, aceste condiţii meteorologice dificile au dus la producerea unui grav accident. O turistă din Iaşi, care cobora pe poteca marcată de la Cabana Dochia - Cabana Fântânele spre staţiunea Durău, a alunecat pe gheață în zona „La Morminte“ şi a căzut pe pietre. Femeia a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor, deoarece nu a mai putut merge din cauza leziunilor suferite la un picior şi în zona coxo-femurală, fiind transportată de către aceștia până în Durău.
„Câteodată, echipamentul standard nu este de ajuns şi simplii bocanci, oricât de buni sunt, nu fac faţă stratului subţire de gheaţă care s-a format pe traseele turistice în această perioadă. Snowline-ul (un sistem cu crampoane sau gheare antiderapante - n.red.) este cel mai simplu echipament pe care îl poţi folosi fără cunoştinţe tehnice şi fără problemele pe care le generează mersul pe colţari“, explică Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont Neamţ.
Acesta a făcut această precizare în contextul în care turista din Iaşi era bine echipată, dar uneori acest lucru nu scuteşte de incidente nedorite.
Salvamontiştii recomandă montaniarzilor să aleagă traseul în funcţie de pregătirea fizică, să plece din vreme la drum pentru a evita lăsarea întunericului şi să folosească, obligatoriu, doar traseele marcate.

„Echipaţi-vă corespunzător sezonului de iarnă. Din rucsac nu trebuie să lipsească o trusă de prim-ajutor, lanternă şi haine groase de schimb. Dacă sunteţi surprinşi de întuneric, încercaţi să identificaţi o poziţie certă şi să o comunicaţi Salvamont. Nu părăsiţi zona în care aţi fost localizaţi! E o greşeală care vă poate costa viaţa!“, a mai transmis Raul Papalicef.