Piramida structurilor de represiune a Revoluției de la Timișoara. Între 16 și 20 decembrie 1989: 71 de morți și 253 de răniți
0În urma represiunilor forțelor de ordine, în perioada 16-20 decembrie 1989, au murit 71 de oameni și au fost răniți 253. Cele mai multe victime, 287 de morți și 224 de răniți, au fost în 17 decembrie. Acțiunile represive s-au derulat sub coordonarea unei echipe condusă direct de la București.

În primă fază, represiunea a fost condusă de la București, în virtutea sistemului centralist, prin intermediul instituțiilor de partid și administrative locale, împreună cu unități din zonă ale MI și MAPN.
Din 17 decembrie, mai multe cadre cu funcții importante au sosit pe rând la Timișoara: șefii importanți din Ministerul Justiției, de Interne, Apărare Naționale, Procuratura Generală, dar și activiști de partid de nivel înalt. Dar și Ion Coman, secretar pe probleme speciale al CC al PCR. În 20 decembrie vine inclusiv Constantin Dăscălescu, prim ministru al RSR.
În arhivele Memorialului Revoluției se găsesc toate cadrele care au organizat și condus represaliile de la Timișoara. Cu nume, prenume, unități, ce a făcut fiecare etc.
„Prin acțiunea conjugată a forțelor aflate sub comanda fostului secretar al CC al PCR, Coman Ion, se urmărea, în primul rând, lichidarea demonstranților, iar nu anihilarea celor care, profitând de evoluția evenimentelor, au comis acte de distrugere sau sustragere”, aflăm în sentința dată în Procesul de la Timișoara, din 9 decembrie 1991.

De la vârful piramidei
Echipa de la Buurești care a coordonat activitatea forțelor de represiune de la Timișoara a fost formată din Nicolae Ceaușescu, Elena Ceaușescu, Emil Bobu (secretar al CC al PCR), Manea Mănescu (viceprimministru al Guvernului), Tudor Postelnicu (ministru de Interne), Vasilea Milea (ministrul Apărării Naționale), Nicolae Popovici (procuror general al RSR), Maria Bobu (ministrul Justiției) și Iulian Vlad (directorul Departamentului Securității Statului).
Aceștia au dispus măsuri de represiune față de persoanele care manifestau în favoarea libertății și democrației fie prin prin subordonații aflați la conducerea unor instituții și unități militare din zonă, fie prin reprezentanți de la centru trimiși de la București.
Acțiunile lor au fost susținute intens de imensul sistem represiv al statului comunist.
Între persoanele venite de la centru s-au remarcat Ion Coman (secretar al CC al PCR), care a coordonat toate activitățile forțelor de represiune, Gheorghe Diaconescu (procurorul general adjunct), Nicolae Bracaciu (adjunct al ministerului Justiției), Ilie Matei (secretar al CC al PCR), fost prim secretar al Comitetului Județean de Partid Timiș, Cornel Pacoste, prim-vicepremier al RSR, Nicolae Mihalache, adjunct al șefului secției de organizare a CC al PCR, Constantin Nuță, ministrul adjunct la Interne și șeful Miliției, Ștefan Gușă, șef al Marelui Stat Major, Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al MapN, Mihai Chițac, comandantul Trupelor Chimice din MapN, Velicu Mihalea, adjunct al șefului Miliției, Emil Macri, șef al Direcției Contrainformații Economice din cadrul Securității, Nicolae Ghircoiaș, directorul Institutului de Tehnică Criminalistică al MI, Dumitru Roșoiu, șeful Serviciului Judiciar din Miliție, Tudor Stănică, șeful Direcției de Cercetări Penale din Miliție, Mihai Onțanu, adjunctul șefului Direcției de Cercetări Penale din Miliție, Gheorghe Carașcă, adjunctul șefului Direcției de Cercetări Penale din cadrul Securității, Dumitru Ștefan, locțiitor al șefului Direcției Circulației din Miliție, Ilie Voicu, locțiitor al șefului Direcției de Contraspionaj din cadrul Securității, Gabriel Anastasiu, locțiitor al șefului Direcției de Informații Interne din cadrul Securității, Dan Nicolici, șeful Centrului de informare-documentare din cadrul Miliției, Gheorghe Glăvan, șeful informativ din USLA, Gheorghe Manta, instructor la Comitetul Central al PCR, Florea Cârneanu, locțiitor al comandamentului de Apărare Antiaeriană a Teritoriului, Dumitru Ionescu, ofițer la Marele Stat Major al Armatei, Teodor Ardelean, ofițer la Marele Stat Major al Armatei și Gheorghe Radu, locțiitor al șefului Direcției Operații din Marele Stat Major.

Comandantul local de „apărare"
La nivel județean, comandamentul de represiune (numit “Apărare” în documentele oficiale) era condus de prim secretarul Radu Bălan. Era sprijinit de Vasile Bolog, secretarul cu propaganda, Florea Sofronie, Viorica Boiborean și Teodora Avram, dar și de alți membri ai Comitetului Județean de Partid.
La municipiu era primarul Petru Moț și Ioan Rotărescu, secretar cu problem organizatorice.
„Demonstranții au fost atacați cu brutalitate în seara zilei de 16 decembrie 1989 de plutoane de intervenție ale Miliției și subunități de Trupe de Securitate și de Pompieri, care au folosit împotriva lor bastoane, gaze lacrimogene și tunuri cu apă. Prin aceste acte de violență, inculpații Radu Bălan și Ilie Matei, care au refuzat să aibă discuții deschise cu masele de demonstranți, și-au manifestat intenția vădită de a reprima orice mișcare antiidictatorială”, mai aflăm din Procesul de la Timișoara.
Au existat ofițeri veniți din diverse zone ale țării care care, alături de structurile locale ale MI și MApN, au executat o gamă largă de activități, s-au ocupat de obținerea de informații, atât prin filaj și infiltrare în mulțime, cât și de interogarea persoanelor reținut în Penitenciar și Arestul Miliției, dar și a persoanelor rănite aflate în spitale.

Securitatea Timiș s-a implicat prin activitatea șefului ei, colonelul Traian Sima, și a adjuncților Gheorghe Atudoroaie și Radu Tinu. Strângerea de informații s-a făcut în echipe, împreună cu ofițerii din Securitatea locală, prin Serviciile I și II de aici, conduse de Petru Pele și Constantin Cântărețu.
Oamenii miliției și armatei
Șefii de la centru au avut în subordine lucrătorii din Miliție aduși de la București. A existat o coordonare continuă cu trupele de la Brigada de Pază și Securitatea Timișoara, unde comandant era colonelul Ioan Bunoaică. Alături de ei au acționat formațiunile de Pompieri, dirijate de locotenent colonel Ion Sasu. În sprijinul lor au venit trupe de Pompieri de la Arad. Trupele de Grăniceri au făcut și ele parte din dispozitivele de represiune, fiind coordonate din capitală de colonelul Petru Teacă.
Armata a avut un rol covârșitor în represiune, forțele locale dându-și tot concursul. Sunt în discuție colonelul Gheorghe Rotaru, comandantul Garnizoanei și al Diviziei de Apărare Antiaeriană, locotenent colonel Constantin Zeca, împuternicit la comanda Diviziei 18 Mecanizate Timișoara, și Nicolae Predonescu, șeful de Stat Major al aceleași unități.
De asemenea, un rol important l-a avut locotenent colonel Constantin Caraivan, care conducea Artileria în cadrul Diviziei 18, locotenent colonel Ștefan Balaș și maiorul Gheorghe Vlăduț. Un nume important al represiunii este cel al locotenentului colonel Mihai Bulai, fost comandant al Regimentului de tancuri de la Giroc, și colonelul Constantin Rogin sau locotenent colonel Gheorghe Vișinescu, din aceeași unitate. În Calea Girocului s-au evidențiat maiorul Paul Vasile.

Dintre ofițerii MApN sosiți la Timișoara s-a evidențiat prin activitatea sa locotenent colonel Ilie Gurschi, comandantul unui detașament de parașutiști veniți de la UM Deveselu (județul Dolj). Gurschi a făcut parte din colectivul constituit, în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, pentru capturarea liderilor Revoluției din Balconul Operei din Timișoara. Lor ar putea să le aparțină și unele victime din rândul timișorenilor consemnate în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989, deoarece au acționat în perimetrul Piața Operei-Muzeul Banatului-Hotel Central, unde mai multe persoane au fost ucise sau rănite.
Rolul procurorilor veniți din afara a fost de a-i ancheta pe demonstranții reținuți în Penitenciarul Timișoara. Erau în jur de 800 de arestați.
Miniștri prezenți la Timișoara aveau sarcina de a se deplasa în marile intreprinderi din sectorul de activitate pentru a împiedica ieșirea muncitorilor în stradă și a-i determina să reia lucrul.
Strategii represive
În prima fază au fost intimidările, prin prezența în stradă a unor lucrători ai MI, în uniforme sau civil. Din noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989, au fost desfășurate în oraș patrule ale MapN. Prezența lor avea rolul de a descuraja oamenii să se adune în grupuri și să acționeze organizat. În 17 decembrie au intrat în acțiune tancurile și Tab-urile, care au ocupat centrul orașului.

Dezinformări. Cel mai important act de dezinformare a fost cel din perioada 16-17 decembrie 1989, când Nicolae Ceaușescu a fost informat doar despre faptul că au fost sparte unități comerciale, nu și despre faptul că grosul protestelor vizau reforme democratice. Acest act din partea activiștilor comuniști, a milițienilor și securiștilor de aici a favorizat măsurile drastice, excesive, dictate de Ceaușescu împotriva timișorenilor.
Membrii echipelor de represiune au exercitat, dincolo de violența verbală, o violență fizică greu de imaginat. Oamenii au fost bătuți cu palma, cu pumnul, cu bâte de lemn, cu răngi, cu cabluri, cu bastoane de cauciuc, cu patul armei.
De asemenea, s-a tras în ei cu pistoale mitralieră, cu pistolete, cu puști semiautomate (cu lunetă), cu mitraliere de pe TAB sau tanc. În toată această perioadă, demonstranții nu au avut nicio armă de foc. Din când în când, au recurs și ei la bâte, pietre, sticle ori borcane.
Represiunea din perioada 16-22 decembrie 1989 de la Timișoara s-a desfășurat pe două coordonate: acțiuni directe împotriva protestatarilor (rețineri, lovituri și executare de foc de armă) și informative pentru depistarea liderilor grupurilor de protestatari.
Procesul de la Timișoara
Pentru activitățile represive de la Timișoara au fost mai multe procese, din care trei au fost răsunătoare. Primul, început în 2 martie 1990, cu anumită grabă impusă de necesitatea găsirii unor responsabili pentru valul de morți și răniți înregistrați în perioada 16-22 decembrie (până la fuga lui Nicolae Ceaușescu), este cunoscut generic ca Procesul de la Timișoara. În 1991, va intra pe rol procesul a patru cadre ale Armatei, responsabile de morții din Calea Lipovei. Următorul proces important va începe după aproape un deceniu, când, pentru implicarea lor în acțiunile represive, vor fi introduși în boxa acuzaților Victor Atanasie Stănculescu și Mihai Chițac, deși cei doi au fost cooptați în primul guvern postrevoluționar.

La Procesul de la Timișoara au fost aduse în fața instanței documente, declarații ale victimelor și ale membrilor forțelor de represiune, ale martorilor. În acest proces au compărut 25 de inculpați. 21 dintre ei au făcut parte dintr-un prim lot, ei fiind lucrători ai MI (milițieni și securiști), la care s-au adăugat doi civili. După câteva luni, la acest dosar a fost conexat un altul, în care erau implicați patru cadre cu funcții importante în structura politică a României comuniste. Cei 25 au fost acuzați în primul rând de complicitate la genocid.
Multe din misterele revoluției de la Timișoara au fost elucidate, însă continuă să existe și unele semne de întrebare.