O studentă din România ajută, alături de colegi, o grădiniță săracă din Africa de Sud care a fost jefuită

2
Publicat:

Originară din comuna argeșeană Corbi și studentă în anul II la București în singura facultate de antreprenoriat din România, Ana Baciu s-a implicat alături de mai mulți colegi în sprijinirea unei grădinițe sărace din Africa de Sud, fiind impresionată de copiii de acolo.

Ana Baciu a fost impresionată de copiii săraci din Africa de Sud FOTO arhiva personală
Ana Baciu a fost impresionată de copiii săraci din Africa de Sud FOTO arhiva personală

Acest proiect social a fost organizat de Ana Baciu și de colegii săi de la facultatea The Entrepreneurship Academy, aceștia ajungând în această toamnă în Africa de Sud la îndrumarea unității superioare de învățământ din România.

”Scopul inițial al acestei călătorii a fost de a explora economia și business-urile într-o cultură atât de diferită de a noastră. În prima săptămână petrecută acolo, am avut ocazia sa mergem în regiunile urbane sărace. Ceea ce am văzut acolo ne-a impresionat și toți din echipa mea ne-am decis să ajutăm acea comunitate. Proiectul nostru social a avut loc în Khayelitsha, situat la aproximativ 30 de kilometri de centrul orașului Cape Town. Zona are locuințe precare, infrastructură subdezvoltată și în general un stil de viață dificil. Rămâi surprins când ajungi în astfel de zone și realizezi pe ce suprafață se întind”, povestește cu emoție Ana Baciu, care a stat în Africa de Sud în perioada 6 noiembrie-1 decembrie 2023.

Ca voluntar, Ana și colegii săi au vizitat de două ori acea zonă foarte săracă și de fiecare dată cu scopul de a merge la grădinița Ilitha. Prima oară când au fost prezenți, a avut loc absolvirea celor din grupa mare. Ana Baciu a ajutat la organizare si a interacționat pentru prima oară cu acei copii. Atunci au fost prezenți și părinții.

”A doua oară când am fost în Khayelitsha, am plecat cu un plan bine pus la punct. După prima interacțiune, ne-am îndrăgostit de copii și ne-am dorit foarte mult să mai facem ceva pentru ei. Astfel că, împreună cu un reprezentant al Consulatului României, dar și cu ajutorul fundației Rotary Sea Point, care ne-a ajutat prin finanțarea proiectului, am plănuit o zi cu tematica Crăciunului. Cu o săptămână înainte de eveniment, am primit finanțarea și am început sa gândim restul planului. Ziua alături de cei de la grădiniță consta în trei părți principale: decoram întreaga gradiniță pentru sezonul sărbătorilor, pregăteam un workshop de art & crafts pentru cei mici in care își făceau proprii lor brăduți din hârtie și tot felul de alte materiale, iar la final urma partea în care împărțeam cadouri pentru aceștia”, mai spune Ana Baciu.

Majoritatea fondurilor s-au dus in cadouri, constând în rechizite și jucării. În total, au fost realizate 130 de pachete cu cadouri.

”În ziua în care am plecat, ne-am împărțit în câteva mașini și le-am ales pe cele mai modeste din cele pe care le aveam. Îmbrăcămintea tot la fel, trebuia să fie modestă si nu neapărat din motive de siguranță, ca să eviți posibilitatea de a fi jefuit. Gazdele ne-au explicat că aceste mici detalii sunt semne de respect față de comunitatea lor și că astfel noi evidențiam faptul că venim cu intenții bune”, precizează Ana.

Momente emoționante cu copiii foarte săraci

La grădinița foarte săracă din Africa de Sud au fost mai multe momente emoționante pentru Ana Baciu.

”Când eram intr-o mulțime de copii, un băiețel m-a chemat la el. Când am ajuns in dreptul lui, acesta mi-a împreunat mâinile în mâinile lui, aplecându-și capul pe ele în semn de recunoștință, zicând “Thank you” (majoritatea nu vorbeau engleza). Ca să-i arăt și aprecierea mea față de el, i-am ridicat capul și l-am îmbrățișat. Un alt moment emoționat ar fi cel in care am fotografiat un băiețel. Îmi luasem la mine un aparat Polaroid care scoate poze instant. Un băiețel se uita foarte fascinat la el, așa ca m-am hotărât sa-i fac o poză și să i-o dăruiesc. Era atât de mândru de ea și nu rata pe nimeni când venea vorba de a le arăta propria poza. Atunci am realizat cât de orbiți suntem noi restul de lucrurile materiale și ca frumusețea vietii constă în lucrurile mici”, spune Ana Baciu.

Iar ce a văzut în Africa de Sud a impresionat-o atât de mult, încât s-a decis, alături de echipa sa, să continue acțiunile începute acolo, deoarece grădinița încă are nevoie de ajutor.

”Vom face o campanie online de strângere de donații pentru a-i ajuta cu lipsurile pe care le au. Recent grădinița a fost jefuită și au rămas fără computer și multe alte lucruri. Pe lângă asta, doamnele care se ocupă de copii au îmbătrânit și nu mai au aceeași răbdare, încât să mai vină la grădiniță. Singura care este in stare sa aibă grija de ei este Vuyo, o voluntară. Problema este că Vuyo nu poate să facă acest lucru pe o perioada lunga de timp fără un salariu, iar prezența ei este necesara pentru continuitatea grădiniței. Deci o altă parte din donații s-ar duce în salariul ei sau măcar să încercăm sa găsim un sponsor care să ofere fonduri pentru susținerea muncii ei. Restul donațiilor se vor duce în uniforme, rechizite, jucării și alte nevoi ale grădiniței”, explică Ana Baciu.

Tânăra își dorește ca alături de colegii săi să organizeze în viitor astfel de proiecte și în România.

Iată și datele contului pentru cei care doresc să ajute prin donații grădinița săracă din Africa de Sud:

Titular cont: Rotary Club of Sea Point - Benevolent Account

Număr cont: 071094938

Sucursală: Sea Point

Cod sucursală: 024109

Nume bancă: Standard Bank of South Africa Limited

Referință: Ilitha Donation/Name of Donor

Monedă: ZAR (South African Rand)

Adresă: 220 Main Road, Sea Point 8001, South Africa

Cod Swift: SBZA ZA JJ

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite