Video Restaurante din Cluj închise de ISU și de Protecția Consumatorilor. „Aoleu, aici e raiul șoarecilor!” VIDEO

0
Publicat:

În ciuda prețurilor mari, zona de alimentație publică din Cluj are mari probleme de siguranță a clienților. După ce Taverna Racilor a fost închisă din cauză că nu avea autorizație de securitate la incendii, Protecția Consumatorilor a găsit „raiul șoarecilor” la food-court-ul din Vivo mall.

Fotografie de prezentare de pe pagina de Facebook - Taverna Racilor Cluj
Fotografie de prezentare de pe pagina de Facebook - Taverna Racilor Cluj

„Excremente de șoarece în exces. Și urină și de toate. Aoleo, aici e raiul șoarecilor” - se poate auzi într-un clip trimis presei în urma unui control realizat, zilele trecute, în zona de foond court a mall-ului Vivo, din Cluj.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, a derulat controale, zilele trecute, la 21 de operatori economici care își desfășoară activitatea în zona de food-cort din incinta mall-ului Vivo, din Cluj Napoca.

„Verificările s-au efectuat ca urmare a unei reclamații referitoare la neinformarea consumatorilor cu privire la substanțele posibil alergene, urmărindu-se modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu”, se arată într-un comunicat de presă.

Ținând cont de neregulile constatate, echipa de control a aplicat următoarele sancțiuni:

- 25 amenzi contravenţionale, în cuantum de 335.000 lei

- 16 avertismente

- oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de circa 15.000 de lei

- ținând cont de deficiențele constatate, doi operatori economici au decis oprirea voluntară a activității , până la remedierea abaterilor

- oprirea temporară a prestării serviciilor în cazul a trei operatori economici până la remedierea deficiențelor, respectiv: La Casa Ristorante Pizzeria Pane Dolce SRL, JFK Burger RD SRL, Lunch Box SRL.

Mizerie și excremente de șoareci

Poate cea mai șocantă descoperire s-a făcut în spațiul de depozitare a făinii uneia dintre spțatiile de alimentație publică. Din clipul trimis presei se pot vedea zone cu mari cantități de excremente de șoareci, care l-au făcut pe angajatul CJPC să exclame: „Aici e raiul șoarecilor”.

Principalele nereguli au fost:

- identificarea unei importante cantități de excremente de rozătoare, în spațiul de depozitare al făinii

- folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine

- comercializarea unor produse cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită

- depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale

- comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate

- folosirea unor vitrine frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare

- lipsă menționării alergenilor, a declarației nutriționale la toate preparatele expuse spre comercializare

- comercializarea unor produse cu modificări organoleptice

- afișarea unei liste incomplete a ingredientelor

- folosirea unor materii prime cu arsuri de congelare în exces

- schimbarea stării termice a materiilor prime și semipreparate

- nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.

Imagine de la controlul Protecției Consumatorilor din mall-ul Vivo. FOTO: CJPC
Imagine de la controlul Protecției Consumatorilor din mall-ul Vivo. FOTO: CJPC

Tavernă fără autorizație de securitate la incendiu

Restaurantul cu specific pescăresc Taverna Racilor a fost închisă, pe 6 ianuarie, de Inspectoratul pentru Situații de Urgențe, deoarece nu avea autorizație de securitate la incendiu. În plus, terasa restaurantului era construită ilegal.

„În urma controalelor de prevenire efectuate premergător nopții trecerii dintre ani a fost controlat și localul amintit.  În urma verificărilor specialiștilor ISU Cluj au fost constatate deficiențe și încălcări grave ale cerinței de securitate la incendiu.

Astfel s-a constatat că în spațiul respectiv nu existau instalații cu rol de securitate la incendiu, care erau obligatorii pentru numărul de clienți găsiți în momentul controlului, iar terasa construită adiacent spațiului din incinta complexului comercial nu deținea autorizație de construire”, a transmis ISU Cluj.

Administratorul restaurantului, Paul Nicolau, poreclit Pescobar, a încercat să explice situație printr-o postare pe Facebook:

„Anunțul anunțului este că este închisă locația de la Cluj, așa că dacă aveați rezervări nu mai veniți până nu vă anunță noi să veniți la tavernă înapoi. Eu zic că mai mult ca sigur de luni iarăși vă putem primi la Taverna Racilor la Cluj”.

Pescobar a încercat să diminiueze gravitatea celor descoperite de pompieri, susținând, în mod fals, că a fost vorba doare probleme cu o ușă:

A fost o chestiune de, na, nu aveam o ușă, o evacuare la terasa din exterior, cam asta e situația. S-a reglementat deja acolo, s-a reglat chestia, s-a pus ușa și de luni vă primim înapoi la tavernă”.

Până la publicarea știrii, restaurantul nu a fost redeschis.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite