Oameni de cultură armeni în pagini de carte

0
0
Publicat:

La sfârșitul anului trecut 2023, în cadrul unei ceremonii prilejuite de împlinirea a 70 de ani de activitate a jurnalistei Madeleine Karakasian, a fost lansat cel de al VII-lea volum al seriei Cu și despre armeni, pe care  autoarea l-a  dedicat personalităților culturale de origine armeană din țara noastră și nu numai.

Cu si despre armeni jpg

Evenimentul care a avut loc la Biblioteca de la sediul Uniunii  Armenilor din România  a fost prezidat de președintele acesteia, Varujan Vosganian, binecunoscutul scriitor și om politic, care a apreciat în cuvântul său munca plină de devoțiune a Doamnei Karakașian făcând totodată o  incursiune binevenită în istoricul relațiilor româno- armene pe terenul culturii, în perimetrul căreia colaborarea a fost și este reciproc avantajoasă.

Impresionanta muncă de cerectare întreprinsă de jurnalista care și-a evocat cu acest prilej trecutul nu lipsit de greutăți, face ca lumea culturală să aibă la dispoziție un material informativ prețios care valorifică contribuția armenilor de pe teritoriul țării noastre la marea cultură a lumii dar și a celor mai cunoscuți artiști, scriitori, oameni de stiință de origine armeană din lumea largă cu care cultura română s-a intersectat fructuos.

Cu siguranță că multe dintre numele care beneficiază aici de articole, micromonografice ne sunt binecunoscute, dar de puține ori ne-am chestionat cu privire la originea și  activitatea lor specifică pe care cultura română le-a asimilat fără rezerve.

Familia Acterian de pildă, care ni i-a dat pe Jeni Acterian regizoare, teatrolog , a cărui personalitate ne-o relevă plenar Jurnalul unei ființe greu de multumit, pe fundalul istoriei fascinante a interbelicului românesc, Arșavir Acterian , memorabil prin cel puțin o carte, Dăruind vei dobândi, Haig Acterian, istoricul de teatru care ne-a lăsat adevărate îndreptare în materie, respectiv cărți precum cea dedicată lui Shakespeare. Sunt volume tipărite la de cele  importante edituri din România,  cu care se mândrește orice intelectual care le are în bibliotecă. Reeditările succesive puse la îndemână de editura Ararat a Uniunii  armenilor, cea care a editat și serialul Dnei Karakasian Cu și despre armeni, mențin în luminile reflectoarelor personalitățile de origine armeană care au îmbogățit cultura română și a lumiii. Personal îmi sunt evident mai familiare numele celor care s-au ilustrat în teatru și film: mai  înainte citata Jeni Acterian, marele regizor de teatru Ion Sahighian care a condus o vreme ca prim -regizor  Teatrul Nottara, Alexandru Tatos , regizorul  de film, autor între altele al capodoperei Concurs , artist special al cărui Jurnal de creație a fost dramatizat în premieră la Teatrul radiofonic.

 Volumul VII din serialul Cu și despre armeni  revine și asupra personalității lui Krikor Zambaccian, fondatorul celebrului muzeu într-o tabletă comemorativă la sase decenii de la moarte. Cunoscutul colecționar de artă a lăsat Bucureștiului nu numai  o colecție valoroasă de tablouri dar și amintirea unui loc care în vremurile întunecate ale comunismului și-a deschis porțile pentru acte de cultură de o inestimabilă valoare. Cine poate uita serile de poezie și muzică de la Muzeul Zambaccian unde se întâlnea protipendada intelectuală și artistică a Bucureștiului de odinioară. ?

Sunt apoi evocate nume de rezonanță internațională precum Charles Aznavour care a înnobilat cu prezența sa multe scene din România aducând de pe malurile Senei celebrele șansonete, iar un capitol întreg e dedicat  muzicienilor armeni care au participat  la Concursul și Festivalul international George Enescu din 2018, 2019, 2020 și 2022. Articole despre soprana Maria Guleghina, violonistul Emmanuel Tjeknavornian, pianistul Grigor Asmatyan, dar și despre concertele având în program piese de Aram Haciaturian, sau apariții discografice dedicate acestuia îmbogățesc patrimoniul documentar al acestor evenimente de rezonanță internațională în care  prezența artiștilor armeni a fost întotdeauna remarcabilă.  Pe de altă parte o trecere în revistă a participărilor la Concursul George Enescu reprezintă un bun material informativ , folositor publicului meloman dar și mai ales  istoriei festivalului pe care autoarea îl livrează ca urmare a unui efort de documentare absolut impresionant .

Atentă la dinamica evenimentelor culturale, Dna Karakasian semnalează și alte nenumărate prezențe în peisajul cultural national a oamenilor de cultură armeni. Volumul conține informații despre expoziția Ivan Aivazovski de la Muzeul Național de artă, despre Congresul de studii Sud-Est europene cu o consistentă prezență a cerectătorilor armeni, și alte multe evenimente relatate, în redactări proprii sau reproducând din presa  culturală articole precum acela dedicat în România Literară prozatorului și teatrologului armean în   Hovhannes Yeranyan (n. 1963), cu ocazia obținerii premiului I la concursul Proză contemporană armeană – Secolul XXI când i s-a  înmânat și  Premiului Președintelui pe anul 2018.

Cu și despre armeni  volumul VII apărut la Editura Ararat sub semnătura Madeleinei Karakasian încununează o operă inestimabilă pe care cunoscuta jurnalistă , deținătoare a numeroase premii și trofee naționale și internaționale a pus-o cu generozitate la îndemâna publicului și cercetătorilor din domeniul culturii. Omagiată cu prilejul lansării cărții de la Uniunea Armenilor din România, Madeleine Karakașian a îndemnat tineretul la o susținere și promovare pe mai departe  a  multiculturalismului în România.

Doina Papp       

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite