11 ianuarie, ziua în care partidul din care au făcut parte făuritorii Marii Uniri a reintrat în viaţa politică VIDEO
2La 11 ianuarie 1990, a fost înregistrat Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat, care activa de jumătate de veac în clandestinitate, iar în anul 1909, Ionel I.C. Brătianu a fost ales președintele Partidului Național Liberal.
1055: Teodora este încoronată împărăteasă a Imperiului bizantin.
Teodora a III-a a fost o împărăteasă a Bizanțului. În anul 1032 a fost nevoită să se retragă la mănăstire. La 21 aprilie 1042, în fruntea unei revolte a maselor, a revendicat dreptul ei de succesoare pe tronul bizantin. Însă, în luna iulie a aceluiași an, a trebuit să renunțe la tron în favoarea lui Constantin al IX-lea Monomahul, care s-a căsătorit cu sora ei, Zoe.
După moartea împăratului Constantin al IX-lea în 1055, Teodora a urcat la vârsta de 70 de ani din nou pe tron și a domnit până la moartea sa, în anul 1056. Înainte de moarte, Teodora a III-a, neavând copii, l-a desemnat ca urmaș pe Mihail al VI-lea Bringas, astfel urmând pe tronul bizantin o dinastie macedoneană. Ulterior, Mihail a fost învins de un ofițer bizantin, Isaac Comnenul (care se va încorona ca Isaac I Comnen), împăratul detronat murind într-o mănăstire.
1812 - s-a născut pictorul şi fotograful Carol Popp Szathmary
Războiul Crimeii a marcat prima contribuţie remarcabilă a unui corespondent de război şi a unui fotograf de război. Pentru prima dată, desfăşurarea unui război a fost analizată în presă de un ziarist profesionist şi a fost imortalizată de fotografi. Niciodată până atunci presa nu îşi exprimase opiniile critice referitoare la modul de desfăşurare a unor operaţii militare, opinii critice care erau rapid accesibile opiniei publice. Şi aceasta, pentru că transmiterea corespondenţelor din teatrul de operaţii în redacţia metropolitană fusese mult facilitată de recenta invenţie a telegrafului electric şi a codului lui Samuel Morse.Ziaristul care a consacrat definitiv profesia de corespondent de război s-a numit William Russell, acesta fiind acreditat de ziarul „The Times” pe lângă Corpul expediţionar aliat în Crimeea. Iar primii care au fotografiat aspecte dintr-un război, constând în peisaje, amplasamente şi figuri tipice din zona teatrului de operaţii, au fost românul ardelean Carol Popp de Szathmari, în 1854, pe malurile Dunării şi britanicul Roger Fenton (1819-1868), în 1855, în peninsula Crimeea, scrie Historia.
În anul 1855 a primit patru medalii, pentru albumele de fotografie realizate și pentru activitatea sa fotografică, medaliile fiind acordate de regina Angliei, împăratul Austriei, împăratul Napoleon al III-lea al Franței și regele Spaniei. În România nu există niciun exemplar al albumului, doar câteva fotografii disparate și nefixate pe suport de carton și găzduite de Biblioteca Academiei Române.
După Unirea Principatelor Române (1859) devine oficial pictorul și fotograful Curții lui Alexandru Ioan Cuza., perioadă în care găsește noi utilizări pentru fotografie: studiu premergător pentru o litografie sau o acuarelă, studiu similar schiței în creion sau cărbune.
1906: s-a născut Boris Caragea, sculptor
Boris Caragea s-a făcut cunoscut încă din 1933, imediat după absolvirea Academiei, când a expus primele sale lucrări de sculptură mică la Salonul oficial, făcându-se remarcat prin construcția volumelor și finețea modelajului.
În 1934 a deschis prima expoziție de lucrări cu subiect folcloric în care a expus și câteva de inspirație dobrogeană: "Femeie cu cobiliță", "Dans dobrogean" sau "Pescarii". Tot în 1934, a făcut o călătorie de studii de-a lungul coastelor Mării Mediterane, poposind la Constantinopol, Atena, Alger, Marsilia, Cassis și Neapole. În 1937 a primit premiul pentru sculptură al Ministerului Artelor.
Lucrările din prima fază de creație a artistului au avut ca subiect scene religioase sau portrete realizate cu măiestrie.
În anul 1951, Boris Caragea a fost ales președintele Uniunii Artiștilor Plastici, la conducerea căreia s-a aflat până în 1957, iar în anul 1962 a fost numit președintele Consiliului artelor plastice din cadrul Comitetului de Stat pentru cultură și artă.
După ce Boris Caragea, care fusese și artistul Casei Regale, a ajuns în postul de președinte al UAP, și-ar fi distrus toate operele concepute înainte de 1944, lepădându-se astfel de trecutul său.
1909: Congresul Partidului Național Liberal îl alege pe Ionel I.C. Brătianu președinte
Partidul Național Liberal a fost oficial fondat la 24 mai 1875, când un grup de liberali, printre care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gh. Vernescu, Tache Anastasiu, au pus bazele formațiunii politice care avea să marcheze istoria României moderne.
Primul președinte al Partidului Național Liberal a fost Ion C. Brătianu. În 1877, în timpul guvernării liberale, România și-a proclamat independența.
Iată ce scrie I. G. Duca despre Ionel Brătianu în cartea sa „Portrete și amintiri“: „Anii trec. Figura lui Ion I. C. Brătianu se desprinde tot mai luminoasă în perspectiva Istoriei. Patimile se sting, opera rămâne. Integritatea neamului, reformele democratice - exproprierea și votul obștesc - consolidarea României Mari, îi asigură consacrarea definitivă a Istoriei și triumfătoarea recunoștință a posterității.Noi, colaboratorii lui de ani de zile și de fiecare ceas, oricât ar trece vremea, nu ne putem mângâia de pierderea acestui conducător neîntrecut, acestui prieten fermecător. Îl revăd mereu, impetuos și glumeț, gânditor și hotărât, frământat și senin, încet la chibzuire, sprinten și îndrăzneț în acțiune, neînduplecat în urmărirea unui scop, mlădios în mijloacele de a-l atinge (...)Îl revăd în 1909 în sala Eforiei, în mijlocul ovațiunilor generale, primind șefia partidului prin voința unanimă a colaboratorilor tatălui său și a întregii tinerimi generoase (...)Îl revăd la Florica, clădind, dărâmând, iar clădind, trecând de la vie la cramă, din deal în zăvoi, din vie în ogradă, căutând în preocupările fermei și în inovațiunile gospodăriei agricole uitarea mizeriilor vieții publice și din contactul cu glia strămoșească tainica putere de a înfăptui chemarea, poruncitoarea chemare a vremurilor sale. Și azi, în cripta de la Florica, alături de marele său părinte și de vrednicul său frate, țărîna României Mari să-i fie de-a pururea ușoară!“
1928: a murit Thomas Hardy, scriitor englez
Thomas Hardy a fost un scriitor și poet naturalist britanic, cunoscut pentru romanele sale „Tess” și „Departe de lumea dezlănțuită”.
1958: Ion Gheorghe Maurer este ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale.
În anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din România.
În guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicațiilor și Lucrărilor Publice. În același an, a făcut parte din delegația care a participat la Conferința de Pace de la Paris.
A fost numit ministru de externe în 1957 în guvernul condus de Chivu Stoica În 1958 a fost ales președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (funcție de șef de stat). A fost ales membru al Biroului Politic al CC al PCR în 1960, poziție pe care a păstrat-o și după numirea sa ca prim-ministru în 1961.
În lupta pentru putere care a urmat după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej în 1965, Maurer, împreună cu Emil Bodnăraș și Manea Mănescu (și alți membri importanți în CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu împotriva lui Gheorghe Apostol.
În anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceaușescu, de exemplu prin înlocuirea din funcția de ministru de externe al lui Corneliu Mănescu.
În perioada cât a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 până la 28 martie 1974), a făcut numeroase vizite în străinătate, pentru a înlesni relațiile economice sau a întări legăturile politice.
1990: S-a înregistrat Partidul Național Țărănesc Crestin-Democrat (PNȚCD), avându-l ca lider pe Corneliu Coposu, unul dintre colaboratorii apropiați ai lui Iuliu Maniu
Partidul din care au făcut parte făuritorii Marii Uniri a reintrat în viaţa politică a României în ianuarie 1990, după aproape jumătate de veac de activitate în clandestinitate.
Imediat după izbucnirea Revoluţiei, Corneliu Coposu a anunţat printr-un mesaj-manifest reintrarea în viaţa publică a Partidului Naţional Ţărănesc. La 8 ianuarie 1990, când se împlineau 117 ani de la naşterea marelui om politic Iuliu Maniu, la Tribunalul Bucureşti a fost depusă cererea de înscriere a Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, formaţiune politică pe care comuniştii au interzis-o, împreună cu întreaga opoziţie, la 29 iulie 1947, prin hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1027.
În plin regim comunist, membrii marcanţi ai partidului nu şi-au trădat idealurile. Cu doi ani înainte de izbucnirea Revoluţiei, în 1987, Corneliu Coposu a afiliat formaţiunea politică aflată în clandestinitate, la Internaţionala Creştin Democrată adresând o cerere lui Jean-Marie Daillet, vicepreşedintele organizaţiei. „Partidele nu se fac în jurul unei personalităţi sau a unui lider. Partidul Naţional Ţărănesc a avut cei mai importanţi lideri din istoria poporului român. L-a avut pe Maniu, l-a avut pe Mihalache, l-a avut pe Titulescu. A avut atâţia oameni mari. Dar nu aceşti oameni mari au menţinut tradiţia acestui partid, ci ideologia în care au crezut masele”, spunea Corneliu Coposu.
Seniorul spunea că Partidul Naţional Român s-a născut pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în 1848. În 1926, au avut loc la Bucureşti congresele Partidului Naţional Român şi a Partidului Ţărănesc, care au votat fuziunea şi astfel s-a născut Partidul Naţional Ţărănesc.
După ce comuniştii au venit la putere a început prigoana împotriva liderilor marcanţi ai partidelor de opoziţie. Iuliu Maniu, unul dintre politicienii de seamă care a făcut România Mare, nu şi-a abandonat crezul nici după anii de puşcărie.
După mai bine de jumătate de secol de luptă politică, pentru că s-a opus sovietizării ţării, la vârsta de 75 de ani, Iuliu Maniu a fost condamnat de autorităţile comuniste la închisoare pe viaţă, murind în închisoarea de la Sighet. Mormântul său nu a fost găsit niciodată. Marele om politic, unionistul, membrul de onoare al Academiei Române a devenit pentru orânduirea comunistă „acuzatul“ de profesie care a săvârşit „fapte criminale“.
2008 - a murit Sir Edmund Hillary, primul alpinist care a escaladat Everestul, pe 29 mai 1953
În mai 1953, Edmund Hillary și Tenzing Norgay au reușit prima esccaladare a muntelui Everest. Expediția a împlinit un vis al întregii omeniri, căci, după cucerirea polului Nord și a celui Sud, cel mai înalt punct al planetei rămăsese ultimul mare obiectiv. Succesul lui Hillary a fost urmat de multe încercări, iar escaladarea muntelui a devenit un prilej pentru vânătorile de recorduri.
Expedițiile de pe Everest ar fi fost imposibile fără șerpași, chiar dacă lor nu le-au fost acordate prea multe credite. șerpașii nici nu au știut că Everestul este cel ma înalt vârf al lumii, până când englezii au venit să recruteze hamali dintre locuitorii de la baza muntelui.
Tenzig Norgay lucrase ca și hamal pentru expedițiile din 1935, 1936 și 1938, care eșuaseră, dar voia să fie mai mult decât un cărător. Visul său era sa ajungă pe vârf și simțea că, la cei 40 de ani ai săi, aceasta era ultima lui șansă. Datorită experienței, el a fost numit conducătorul hamalilor și s-a ocupat de organizarea transportului echipamentului. La fel ca mulți alți șerpași, Tenzig nu își cunoștea ziua de naștere, iar după succesul din 1953, el a hotărât să și-o serbeze în data de 29 mai, ziua în care cucerise cel mai înalt vârf al lumii.
Se încarcă comentariile...
