Show de groază la Săptămâna Modei de la New York. Designerul Thom Browne: „Este divertisment, a fost ok”
0Un designer a făcut senzație la Săptămâna Modei de la New York cu o prezentare parcă desprinsă din filmele de groază. Thom Browne a realizat un spectacol inspirat din poezia sumbră „Corbul”, scrisă de Edgar Allan Poe, anunță click.ro.

Manechinele au purtat ținutecomplicate, ieșite din tipare, pe un podium cu zăpadă artificială. veșmintele cu o croailă complexă și siluetele inovatoare, ale modelelor au depășit granițele convenționale ale modei.

Glugile negre care amintesc de corbi și paltoanele împodobite cu modele de păsări negre au subliniat profunzimea tematică a colecției.

„Este divertisment!”, a declarat Thom Browne, pentru Vogue. „Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca oamenii să vină la spectacolul meu și să spună: «A fost ok». Experiențele oamenilor la spectacolele mele sunt foarte importante pentru mine.”.
Citește articolul complet pe click.ro
Eveniment de prim rang pentru designerii americani
Săptămâna Modei este un eveniment de prim rang pentru designerii americani, prilej în care îşi pot prezenta în premieră colecţiile şi pot interacţiona cu specialişti în modă, editori şi cumpărători, scrie Agerpres.
Pentru cei care nu au putut participa personal la prezentări, organizatorii şi-au extins programul transmis live prin streaming, precum şi oferta de programe la cerere, pe site Kevin Huynh, directorul secţiunii de modă al revistei InStyle, a preconizat înainte de debutul evenimentului că prezentările vor fi marcate de asocieri neaşteptate şi elemente metalice folosite în moduri unice.
„Creatorii se îndepărtează de tradiţionala strălucire a auriului, bronzului şi argintiului şi adoptă nuanţe încântătoare de roşu, albastru strălucitor şi nuanţe de verde superb. Iar aceste alegeri de culori redefinesc sensul elementelor metalice'', a spus Huynh.
Aproape 50 de branduri, printre care Carolina Herrera, Michael Kors şi LaQuan Smith,și-au prezentat noile colecţii în perioada 9 - 14 februarie. Unul dintre momentele-cheie ale săptămânii a fost debutul brandului parizian Ludovic de Saint Sernin la New York.