Fotbaliștii români, meci nul cu Italia în Elite League U20
0Selecţionatele de fotbal Under-20 ale României şi Italiei au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, la Târgovişte, într-un meci din Elite League U20.

Echipa antrenată de Costin Curelea a reuşit un rezultat bun în faţa liderului, deşi a fost dominată autoritar în repriza secundă, scrie Agerpres.
România a început destul de bine şi a reuşit chiar să îşi creeze câteva ocazii notabile, după care oaspeţii au pus stăpânire pe joc.
Filip (CFR Cluj) a avut o şansă bună în chiar minutul 2, când a reluat din voleu pe lângă poarta oaspeţilor. Prima ocazie a Italiei a fost semnată de Raimondo (15), a cărui lovitură de cap nu i-a dat emoţii lui Robert Popa (FCU Craiova).
În min. 23, şutul lui Borduşanu (Dinamo) a fost blocat in extremis de Angori, după care Filip a trimis alături din foarfecă.
Oaspeţii au ratat apoi prin Raimondo (35), al cărui şut din unghi a fost respins de Popa, şi prin Riccio (36), a cărui reluare a fost blocată la sacrificiu de Gabriela David (FC Botoşani).
În prima repriză, Bodişteanu a scăpat singur spre poarta adversă, a fost ţinut de un fundaş italian, dar arbitrul Florin Andrei a lăsat jocul să continue, deşi putea acorda chiar cartonaş roşu.
În repriza secundă, Raimondo a fost în prim plan, cu mai multe ocazii mari de gol. A trimis în transversală din careu (56), după care Cherubini a şutat peste poartă de la 13 metri. Acelaşi Raimondo a reluat imprecis de la 11 metri (64), iar apoi Popa s-a remarcat la lovitura sa de cap (66).
În min. 70, Strata l-a faultat pe DiStefano în marginea careului, dar arbitrul nu a acordat penalty-ul cuvenit oaspeţilor.
Tricolorii au avut o acţiune cu potenţial pe final (87), dar Atanas Trică (CS Tunari) a trimis slab spre poartă.
Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria fostului internaţional Take Macri, decedat recent.
Acesta este primul punct obţinut de selecţionata U20 a României în duelurile cu Italia U20 din ultimii trei ani, după 0-7 în 2021 (deplasare) şi 1-2 în 2022 (acasă).
Tot vineri, Portugalia a remizat cu Cehia, 2-2.
Italia ocupă primul loc în Elite League U20, cu 14 puncte (6 jocuri), urmată de Germania, 11 p (6 j), Portugalia, 10 (7), Polonia, 7 (4), România, 7 (6), Norvegia, 6 (3), Anglia, 3 (4), Cehia, 1 (6).
România va juca următorul meci tot la Târgovişte, pe 26 martie, cu Polonia (ora 18:00).
România - Italia 0-0
Târgovişte, Stadion ''Eugen Popescu''
Elite League U20
Au evoluat echipele:
România: 1. Robert Popa (căpitan) - 19. Tony Strata, 4. Ştefan Duţu, 15. Sergiu Rimovecz, 3. Alexandru Şuteu - 8. Robert Filip (25. Botond Gergely, 88), 18. Szabolcs Szilagyi - 22. Antonio Borduşanu (14. Andres Sfaiţ, 60), 21. Gabriel David (6. Aurelian Ciuciulete, 73), 7. Ştean Bodişteanu (10. Ionuţ Cojocaru, 73) - 24. Vladislav Blănuţă (9. Atanas Trică, 60). Selecţioner: Costin Curelea.
Rezerve neutilizate: 12. Alexandru Borbei, 23. Ştefan Lefter - 2. Sergiu Pîrvulescu, 5. Ionuţ Pop, 11. Doru Andrei, 16. Robert Sălceanu, 17. Denis Renţa, 20. Denis Radu.
Italia: 1. Lorenzo Palmisani (12. Paolo Vismara, 88) - 2. Tommaso Barbieri (20. Samuel Giovane, 46), 4. Alessandro Pio Riccio (căpitan), 5. Giovanni Bonfanti (14. Iacopo Regonesi, 80), 3. Samuele Angori (13. Filippo Missori, 46) - 8. Filippo Terracciano (15. Alessandro Marcandalli, 46), 6. Lorenzo Amatucci (18. Niccolo Pisilli, 80), 10. Lorenzo Ignacchiti (16. Giacomo Faticanti, 46) - 7. Luca D'Andrea (21. Filippo Distefano, 39), 9. Antonio Raimondo (19. Fabio Abiuso, 88), 11. Luigi Cherubini (17. Claudio Cassano, 73). Selecţioner: Alberto Bollini.
Arbitru: Florin Andrei; arbitri asistenţi: Cosmin Bojan, Cristian Ilinca; al patrulea oficial: Dan Buzărnescu
Cartonaşe galbene: Ignacchiti (42), Riccio (85).