31 martie, ziua în care a fost inaugurat Turnul Eiffel, devenit un simbol al Franței. Prima reacție a parizienilor
0Pe data de 31 martie a fost inaugurat Turnul Eiffel, la momentul acela fiind cel mai înalt obiect artificial din lume. De asemenea, este ziua în care s-au născut poeții Ion Pillat și Nichita Stănescu.
România trece la ora de vară - ora 03.00 devine ora 04.00
1889: A fost inaugurat Turnul Eiffel (Paris)
Inaugurarea Turnului Eiffel a avut loc în data de 31 martie 1889, în Paris, Franța. Acest monument emblematic a fost construit pentru Expoziția Universală din 1889, care a marcat centenarul Revoluției Franceze.
Proiectat de inginerul Gustave Eiffel și echipa sa de ingineri și constructori, turnul a fost considerat o realizare tehnică și arhitecturală remarcabilă pentru epocă. Înălțimea sa inițială a fost de 300 de metri, fiind cel mai înalt obiect artificial din lume la momentul finalizării sale. În prezent, datorită adăugării de antene de comunicații și televiziune, înălțimea totală a turnului a crescut la aproximativ 330 de metri.
La inaugurare, Turnul Eiffel a fost salutat cu o recepție mixtă. Unii critici l-au descris ca fiind o structură urâtă, în timp ce alții l-au lăudat pentru îndrăzneala și inovația sa. Cu toate acestea, în decursul timpului, turnul a devenit unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale Franței și al Parisului, iar acum este una dintre cele mai vizitate atracții turistice din lume.
Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 și face parte din Patrimoniul mondial UNESCO din anul 1991, împreună cu alte monumente pariziene.
1891: S-a născut Ion Pillat, poet, eseist şi traducător, membru corespondent al Academiei Române
S-a născut la București, în casa părinților săi, situată pe Calea Dorobanților 6. Tatăl său era un moșier cu rădăcini adânci în vechea aristocrație a ținutului Fălciului și a fost și parlamentar, în timp ce mama sa, Maria Pillat, era fiica lui Ion C. Brătianu.
În copilărie, a trăit la moșiile Florica pe Argeș și Miorcani, pe malul râului Prut. Aici, a primit educație școlară privată. A urmat cursurile școlii primare nr. 1 din Pitești, precum și primele trei clase ale cursului gimnazial, făcute la Pitești în particular, iar în 1905 a terminat clasa a VIII-a la Liceul Sfântul Sava din București.
Pillat și-a continuat studiile la Paris, unde a fost înscris la liceul „Henri IV” și apoi la Sorbona, unde a studiat literatura, istoria și geografia, însă a urmat și cursuri de drept. Titu Maiorescu i-a publicat în 1911, o parte din poezii în Convorbiri literare.
În timpul șederii sale la Paris, a publicat prima sa carte de poezie, „Cel din urmă sfânt”. Ulterior, la București, a publicat „Visări păgâne”, ambele apărute în 1912.
În perioada interbelică, Pillat a fost o figură importantă în viața culturală și politică a României. A deținut funcții politice, fiind deputat și senator, iar în 1936 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost un susținător al tradiționalismului în poezie și a fost renumit pentru antologiile sale, precum „Antologia toamnei” și „Antologia poeților de azi”.
Pe lângă activitatea sa literară, Pillat a fost și un om politic activ, participând la Conferința de pace de la Paris și făcând parte din diverse organizații culturale internaționale. A călătorit mult în Europa, iar opera sa a fost influențată de experiențele sale de călătorie.
Ion Pillat s-a căsătorit cu pictorița Maria Procopie-Dumitrescu și a avut un fiu, Dinu Pillat, care a devenit critic literar și romancier. Viața lui s-a încheiat tragic în 17 aprilie 1945, când a suferit o congestie cerebrală fatală pe străzile din București, fiind transportat acasă. A murit la vârsta de 54 de ani.
1914: S-a născut Octavio Paz, poet mexican, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură
Poetul, eseistul şi diplomatul Octavio Paz, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1990, s-a născut la 31 martie 1914, în Ciudad de Mexico. Accesul la biblioteca bunicului său i-a stârnit interesul pentru literatură încă de la o vârstă fragedă, potrivit https://www.nobelprize.org/.
A studiat la Universitatea Naţională din Mexic, urmând cursuri de drept şi de literatură. Având încurajarea lui Pablo Neruda, Paz a început să scrie încă din adolescenţă. A înfiinţat o revistă literară avangardistă, „Barandal”, şi a publicat prima sa carte de poezii, „Luna silvestre” (1933), arată https://poets.org/. În 1937, a călătorit în Valencia, Spania, pentru a participa la cel de-al Doilea Congres Internaţional al Scriitorilor Antifascişti.
La întoarcerea sa în Mexic, în 1938, a devenit unul dintre fondatorii revistei „Taller” („Atelier”), o revistă care a semnalat apariţia unei noi generaţii de scriitori în Mexic, precum şi a unei noi sensibilităţi literare. Benefi ciar al unei burse Guggenheim, a ajuns în 1943 în SUA, unde s-a cufundat în poezia modernistă anglo-americană; doi ani mai târziu, a intrat în serviciul diplomatic mexican şi a fost trimis în Franţa, unde a scris studiul său fundamental despre identitatea mexicană, „The Labyrinth of Solitude”, şi a participat activ (împreună cu Andre Breton şi Benjamin Peret) la diferite activităţi şi publicaţii organizate de suprarealişti.
În 1962, Paz a fost numit ambasador al Mexicului în India, un moment important atât în viaţa, cât şi în opera sa, aşa cum reiese din cărţile scrise în timpul şederii sale acolo, în special, „The Grammarian Monkey” şi „East Slope”.
În 1968, însă, a demisionat din serviciul diplomatic în semn de protest faţă de suprimarea sângeroasă, de către guvern, a demonstraţiilor studenţeşti de la Tlatelolco, în timpul Jocurilor Olimpice din Mexic.
Şi-a continuat activitatea de redactor şi de editor, fondând două reviste importante dedicate artei şi politicii - „Plural” (1971-1976) şi „Vuelta” (din 1976). În 1980, a fost numit doctor onorifi c la Harvard. I-a fost decernat, în 1981, premiul Cervantes - cel mai important premiu din lumea spaniolă - şi prestigiosul premiu american Neustadt, în 1982.
Corpul său poetic este hrănit de credinţa că poezia constituie „religia secretă a epocii moderne”. Scriitorul american Eliot Weinberger arăta că, pentru Paz, „revoluţia cuvântului este revoluţia lumii şi că ambele nu pot exista fără revoluţia corpului: viaţa ca artă, o întoarcere la mitica unitate pierdută a gândirii şi a trupului, omul şi natura, eu şi celălalt.”
Poezia sa este scrisă în mişcarea perpetuă şi transparenţa timpului prezent etern. Poezia lui Paz a fost adunată în „Poemas, 1935-1975” (1981) şi „Collected Poems, 1957-1987” (1987).
Un stilist remarcabil de proză, Paz a scris mai multe eseuri, inclusiv studii de carte, critică literară şi de artă, precum şi despre istoria, politica şi cultura mexicane. În opera sa se pot observa fuzionarea mai multor culturi (precolumbiană, spaniolă şi modernismul occidental) şi infl uenţa fi losofi ei budhiste. În 1990, a devenit primul scriitor mexican laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, distins pentru viziunea sa amplă, stilul plin de pasiune, inteligenţă, sensibilitate şi pentru integritatea sa umanistă.
A murit la 19 aprilie 1998.
1933: S-a născut Nichita Stănescu, poet, membru post-mortem al Academiei Române
S-a născut la Ploiești, fiind fiul lui Nicolae Hristea Stănescu și al Tatianei Cereaciuchin. Tatăl său provenea dintr-o familie de meșteșugari și comercianți, iar mama sa era fiica unui fizician și general rus.
Familia lui s-a refugiat în România din cauza Revoluției din Octombrie, stabilindu-se inițial în Constanța și apoi la Ploiești.
Nichita Stănescu a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești între anii 1944 și 1952, iar apoi a studiat la Facultatea de Filologie a Universității din București între 1952 și 1957.
În 1952 s-a căsătorit cu Magdalena Petrescu, dar căsătoria lor s-a încheiat după un an. Ulterior, în 1962, s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, cu care a avut o relație creativă prolifică. Dragostea lor a fost transpusă în tema volumului „O viziune a sentimentelor”. Mai târziu, el s-a căsătorit cu Todorița (Dora) Tărâță, în 1982.
Activitatea literară a lui Nichita Stănescu a fost remarcabilă, debutând în revistele „Tribuna” și „Gazeta literară”, în 1957. A publicat numeroase volume de poezii, cum ar fi: „Sensul iubirii” (1960), „O viziune a sentimentelor” (1964) și „Necuvintele” (1969), pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor. De asemenea, a fost laureat al Premiului Herder și a primit Premiul internațional „Johann Gottfried von Herder”.
Nichita Stănescu a fost considerat unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, fiind adesea asociat cu neomodernismul din anii 1960-1970. Opera sa a fost apreciată pentru amplitudinea, profunzimea și intensitatea sa, fiind considerat un inovator lingvistic și poetic.
Nichita Stănescu a avut o viață personală tumultuoasă și a avut probleme de sănătate, fiind dependent de alcool și suferind de crize hepatice grave. A murit în noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, la vârsta de 50 de ani.
1938: Desființarea tuturor partidelor politice
Prin decret regal au fost desfiinţate toate partidele politice şi s-a instituit Consiliul de Coroană ca organ de stat cu caracter permanent, alcătuit din membri „consilieri regali”, numiţi de monarh, în rang de miniştri de stat (având un caracter consultativ).
Nouă luni mai târziu, Carol al II-lea înființa partidul unic, numit Frontul Renaşterii Naţionale, care a umplut „vidul de putere” creat în urma dispariţiei partidelor politice.
1939: S-a născut Zviad Gamsahurdia, scriitor, primul preşedinte al Georgiei, ales în mod democratic
S-a născut în Tbilisi, capitala Republicii Sovietice Socialiste Georgiene, parte a Uniunii Sovietice.
Încă din tinerețe, el a fost implicat activ în lupta împotriva influenței sovietice în Georgia, protestând împotriva regimului lui Hrușciov. În 1955, la vârsta de 16 ani, a fondat gruparea Gorgassaliani, dedicată promovării drepturilor omului și a libertății politice în Georgia.
Activismul său împotriva regimului sovietic l-a adus în atenția autorităților, fiind arestat de mai multe ori și internat într-un spital de psihiatrie din Tbilisi. În ciuda presiunii și persecuțiilor, Gamsakhurdia a continuat să lupte pentru independența și democrația Georgiei.
El a fost un participant activ în Demonstrațiile din Georgia din 1978, care au avut ca scop obținerea autonomiei și independenței față de Uniunea Sovietică. În ciuda arestărilor repetate și a represiunii din partea KGB-ului, Gamsakhurdia a rămas un lider al mișcării pentru independență.
Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, Georgia și-a proclamat independența într-un referendum desfășurat la 31 martie 1991. În alegerile care au urmat, Zviad Gamsakhurdia a fost ales președinte al Georgiei, câștigând cu un impresionant procent de 86,5% din voturile exprimate.
În ciuda victoriei sale, președinția lui Gamsakhurdia a fost marcată de instabilitate politică și un conflict intern. În ianuarie 1992, el a fost înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat, iar țara a intrat într-o perioadă de tulburări și conflicte.
Pe lângă implicarea sa în politică, Zviad Gamsakhurdia a fost și un prolific scriitor și traducător literar. A scris numeroase opere literare și a făcut traduceri ai unor autori celebri precum T. S. Eliot, William Shakespeare, Charles Baudelaire și Oscar Wilde.
A murit la data de 31 decembrie1993.
1939: S-a născut Volker Schlöndorff, regizor și producător german
S-a născut în Wiesbaden, Germania. Este cunoscut ca producător, scenarist și regizor de film german.
Una dintre cele mai notabile realizări ale sale este adaptarea cinematografică a romanului „Toba de tinichea”, al scriitorului german Günter Grass. Această adaptare a fost extrem de apreciată, câștigând Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, în 1980, precum și Premiul Palme d'Or la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, în 1979.
Schlöndorff și-a dedicat cariera și talentul său adaptării cinematografice a operelor literare, lucrând și cu producții cinematografice americane. Pe lângă activitatea sa în domeniul filmului, el s-a implicat și în politica germană postbelică, îndeplinind funcția de director executiv al studioului UFA din Babelsberg.
În plan educațional, Schlöndorff a predat filmul și literatura la European Graduate School din Saas-Fee, Elveția, unde a condus un seminar intensiv de vară.
Viața personală a lui Schlöndorff a inclus o căsătorie cu regizoarea de film Margarethe von Trotta între anii 1971 și 1991.
Pe lângă premiile obținute pentru adaptarea romanului „Toba de tinichea”, Volker Schlöndorff a fost fost distins și cu premii onorifice și recunoașterea întregii sale activități în domeniul filmului, printre care Premiul de onoare pentru film al Bavariei (2004) și Premiul Camerimage pentru întreaga activitate (2009).
Filmografia sa cuprinde o serie de filme de succes, printre care „Young Törless” (1966), „Onoarea pierdută a Katharinei Blum” (1975), „Dragostea lui Swann” (1984), „Moartea unui comis-voiajor” (1985), „Poveste din viitor” (1990), „The Ninth Day” (2004) și multe altele.
1949: S-a născut Tamara Creţulescu, actriță
S-a născut la București.
A urmat studiile la Liceul Teoretic Ion Neculce din București, absolvind în 1967 cu premiul întâi în fiecare an. Mai târziu, în 1971, a absolvit cu media generală 10 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, fiind șefa de promoție și primind o diplomă de merit.
Chiar din timpul facultății, și-a făcut debutul pe scena Teatrului de Comedie din București, jucând în piese precum „Alcor și Mona” după „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian, sub regia Sandei Manu, sau în „Cher Antoine” de Jean Anouilh.
În stagiunea 1970-1971, în timp ce era studentă în anul 4 la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, a participat la spectacolul „Divertisment 70” de pe scena studioului Casandra din București.
După absolvirea facultății, Tamara Crețulescu a fost repartizată automat la Teatrul Național din București, unde a interpretat numeroase roluri memorabile. De-a lungul carierei sale de peste 50 de ani, a impresionat publicul cu interpretări remarcabile în piese precum „Un fluture pe lampă” de Paul Everac, „Dona Diana”, „Jocul Ielelor” și „Danton” de Camil Petrescu, „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Richard al III-lea” și „A douăsprezecea noapte” de William Shakespeare, „Fata din Andros” de Terențiu, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale sau „Exilații” de James Joyce.
În 1977, a fost distinsă cu Premiul de creație al Teatrului Național din București pentru rolul Elise din piesa „Acord” de Paul Everac. De asemenea, a obținut premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru rolul secundar din filmul „O vară de neuitat”, regizat de Lucian Pintilie.
În plus față de activitatea sa teatrală, Tamara Crețulescu a jucat și în producții cinematografice, inclusiv în primul serial de televiziune produs de HBO în România, „În derivă”, alături de Marcel Iureș și alți actori remarcabili.
Între anii 1996-1999, a îndeplinit funcția de profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București.
În 2005, Ministerul Educației și Cercetării i-a acordat Diploma de Doctorat pentru teza „Condiția actorului în secolul XX”.
Tamara Crețulescu și-a lăsat amprenta și în lumea filmului, jucând în producții precum „Ce lume veselă!” (2002), „Aici nu mai locuiește nimeni” (1995), „O vară de neuitat” (1994), „Vacanța cea mare” (1988), „Din prea multă dragoste” (1986), „Ora zero” (1979) și multe altele. Cariera sa impresionantă în teatru și film a făcut-o un nume de referință în industria culturală românească.
În stagiunea 2020, Tamara Crețulescu putea fi văzută în spectacolul „Tectonica sentimentelor” la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.
1995: Catastrofă aeriană la Baloteşti
Un avion Airbus A-310 al Companiei Tarom, care zbura pe ruta Bucureşti-Bruxelles, s-a prăbuşit la puţină vreme de la decolare. Nu au existat supravieţuitori.
2012: A murit Ion Lucian, actor
S-a născut pe 22 aprilie 1924, în București. Actorul român obișnuia să facă glume pe seama zilei sale de naștere, afirmând că s-a născut „în aceeași zi cu Shakespeare. E drept că nu în același an, el fiind ceva mai grăbit”.
Părinții săi, Ana și Gheorghe, proveneau din regiunea Moldovei: mama din zona Neamțului, iar tatăl din zona Romanului.
A absolvit cursurile Liceului „Matei Basarab” din București în 1942, susținând un bacalaureat științific. Chiar dacă a fost un elev silitor și uneori premiant, spre dezamăgirea părinților și a profesorilor, a refuzat să urmeze cariera de inginer și a dat admitere la Academia de Artă Dramatică.
În 1940, din cauza situației financiare precare a familiei, Ion Lucian a început să dea meditații la matematică și să realizeze desene colegilor. Mai târziu, a făcut figurație la Teatrul Național, iar în 1941 a dat admitere la Academia de Artă Dramatică, fiind admis după ce a recitat poezia „Oltul” de Octavian Goga.
A frecventat timp de un an atât liceul, cât și academia, iar în toamna anului 1942, după absolvirea bacalaureatului, a dat concurs pentru unul din cele cinci posturi de actor la Teatrul Național și a fost admis, deși erau 163 de candidați. Primul său rol a fost în piesa „Castiliana” de Lope de Vega.
În cursul carierei sale, Ion Lucian a interpretat numeroase roluri, mai ales în comedii, la Teatrul Național București, Teatrul de Operetă Alhambra, Teatrul Municipal din București, Teatrul Actorului de Film „C. Nottara”, Teatrul de Comedie și Teatrul „Ion Creangă”. A fost și regizor, director de scenă, dramaturg și epigramist, având o carieră impresionantă și în televiziune și radio.
În afara activității sale artistice, Ion Lucian a fost și profesor la Academia de Teatru și Film, precum și la Universitatea Hyperion. A fost distins cu titlul de „Artist emerit” și a primit numeroase premii naționale pentru contribuția sa la cultura română.
A fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca din București pe 11 martie 2012, iar pe 31 martie 2012, soția actorului, Paula Sorescu-Lucian și unele surse medicale au confirmat decesul său, la vârsta de 87 de ani.
Se încarcă comentariile...
