Povestea lui Ali, general al Imperiului Otoman, care a murit de foame pe străzile Constanței
3În perioada crizei economice din perioada 1929-1933, Ali, fiul vizirului sultanului Abdul Hamid, s-a refugiat la Constanța de teama represaliilor pe care le-ar fi suferit în Turcia. Aici, a murit de foame.

La începutul perioadei interbelice, în Dobrogea trăiau peste 180.000 de turci și tătari. Dacă unii dintre ei erau la treia sau a patra generație, alții se refugiaseră pe aceste meleaguri de prigoana cruzilor sultani.
Presa vremii, citată de Constantin Cheramidoglu, fostul director al Arhivelor Naționale – Filiala Constanța, relatează povestea lui moș Ali, un covrigar turc, care a fugit din Turcia de teama represaliilor. Numai că, la fel ca și românii, și el a avut de suferit din cauza crizei economice din perioada 1929-1933, care a distrus atât micile afaceri ale comerciantilor din Constanţa, cât şi viaţa unor oameni ajunşi muritori de foame.
Moș Ali, care vindea covrigi calzi pe străzile Constanței, era un erudit: ştia la perfecţie franceza, germana şi engleza şi avea o cultură generală pe care ar invidia-o mulţi licenţiaţi în litere şi filozofie.
„Tatăl lui Ali era vizirul sultanului Abdul Hamid. Ali ajunsese până la gradul de general, dar acum zece ani, când Ali nu a vrut să se spună noului dictator, a fost condamnat la moarte“, nota presa vremii.
Datorită unui ofiţer, Ali a reuşit să evadeze din închisoare, refugiindu-se la Constanţa unde, spre a putea trăi, a fost nevoit să îmbrăţişeze diferite meserii, sfârşind în cele din urmă prin a vinde covrigi trecătorilor.
„Ieri dimineaţă, fostul general, acel care comandase armate în Imperiul otoman şi avea acces în aristocraţia Constantinopolului, a fost găsit mort pe o stradă dosnică a Constanţei. Bietul Ali murise de foame”, se încheie povestea tristă a lui moș Ali.