Joe Biden urmează să-l primească pe regele Iordaniei „săptămâna viitoare”
0Președintele Joe Biden îl va primi pe regele Abdullah al II-lea al Iordaniei „săptămâna viitoare”, la Casa Albă, a comunicat vineri purtătoarea sa de cuvânt, Karine Jean-Pierre, notează AFP, scrie AGERPRES.

Va fi o „întâlnire privată” al cărei raport oficial va fi publicat de Casa Albă după încheierea acesteia, a adăugat aceasta, fără a oferi o dată precisă.
Anunţul vine în contextul în care discuţiile privind un armistiţiu în Gaza, însoţit de o eliberare a ostaticilor deţinuţi pe teritoriul palestinian, au intrat într-o faza critică.
Hamas urmează să răspundă la cea mai recentă propunere israeliană, considerată „extraordinar de generoasă” de către americani, foarte implicaţi în aceste discuţii.
Dar mişcarea palestiniană l-a acuzat pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu că încearcă să împiedice aceste eforturi, alimentând îndoielile cu privire la un armistiţiu rapid.
Iordania, care are relaţii diplomatice cu Israelul şi o populaţie palestiniană numeroasă, urmăreşte cu atenție tensiunile din Orientul Mijlociu şi nu doreşte să fie afectată de un posibil conflict.
Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a vizitat recent regatul, când un prim convoi iordanian de ajutor umanitar a plecat spre Fâşia Gaza, printr-un pasaj deschis recent de Israel.
La mijlocul lunii aprilie, Iordania a doborât drone iraniene trase asupra Israelului, aminteşte