Scurgere de informații la Bacalaureat 2024. Rezultatele au „răsuflat” pe Internet înainte de publicarea oficială. Reacția ministerului Educației

0
Publicat:

Scurgere de informații la Bacalaureat 2024. Mai mulți elevi și-au aflat notele cu 12 ore înainte de publicarea oficială a acestora pe site-ul Ministerului Educației. Rezultatele au fost afișate pe o platformă a Universității din Craiova.

Rezultate la examen

S-a încheiat Bacalaureatul, a început scandalul. Mai mulți elevi și-au aflat notele la examen încă de noaptea trecută, cu mai bine de 12 ore înainte de afișarea oficială a acestora pe siteulul ministerului, potrivit EducațiePrivată.ro. Concret, rezultatele au fost publicate în noaptea de duminică spre luni, 7 spre 8 iulie, la adresa https://evstud.ucv.ro/login.php. Link-ul, legat de portalul web al Universității din Craiova, a circulat intens pe aplicațiile de socializare, iar la un moment dat, din cauza numărului mare de utilizatori, s-a blocat. 

„În seara de duminică, am aflat de la copilul meu că site-ul unei universități din Craiova ar fi publicat rezultatele de la Bacalaureat, cu aproximativ 12 ore înainte ca Ministerul Educației să le afișeze. Știa din grupul colegilor că rezultatele s-ar fi scurs în mediul online și că, pe baza unui cont creat pe respectivul site, puteai afla notele obținute. Mi s-a părut greu de crezut. Link-ul, devenit probabil viral între timp, funcționa greu. N-am insistat. Luni, după afișarea oficială a rezultatelor, copilul mi-a confirmat că notele și media pe care le văzuse pe respectivul site în cursul nopții erau aceleași cu cele publicate de minister”, a declarat mama unui elev care a apucat să-și vadă media la bac 2024. Potrivit spuselor sale, notele respective au coincis întocmai cu cele publicate astăzi.

Ministerul Educației acuză o breșă de scurtă durată în sistem

Reacția ministerului Educației nu a întârziat să apară. Oficialii din cadrul instituției au precizat că „anul acesta, odată cu generalizarea evaluării digitalizate, au fost conectate registrul electronic al Ministerului Educației care gestionează rezultatele la examenul national de Bacalaureat și platforma de evaluare digitalizată folosită pentru examenele naționale. Accesul la Registru dă posibilitatea verificării, de către utilizatori autorizați în condițiile legii, respectiv Universități, a notelor la bacalaureat ale propriilor candidați la admiterea în învățământul superior. Funcționalitatea acestui serviciu a fost testată în cursul nopții de 7 spre 8 iulie. Dat fiind faptul că ne-a fost semnalat că unii candidați au putut să-și vizualizeze notele la probele scrise ale examenului de bacalaureat pe platforme ale unor universități înainte de publicarea lor oficială în cursul zilei de astăzi, vă informăm că în aceste situații notele au fost vizualizate personal, de către fiecare candidat, pentru intervale scurte de timp, în intervalul de testare. Ministerul Educației va lua toate măsurile pentru a asigura, inclusiv în intervalul de testare a funcționalității conectării celor două platforme, limitarea accesului la note, fie el și individual, înainte de publicarea oficială a rezultatelor”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației.

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2024 au fost anunțate de ministra Ligia Deca, la ora 11.30, într-o conferință de presă. În același timp, au fost publicate oficial pe site-ul instituției. Notele au fost cele mai mari din ultimii 14 ani. 

Mâine, 9 iulie, se afișează rezultatele finale ale Evaluării Naționale 2024. 

Educație

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite