Israelul l-ar fi ucis pe Mohammad Deif , liderul militar al Hamas, într-un atac care a mai făcut cel puțin 71 de morți

4
Publicat:

Presa israeliană a anunţat sâmbătă că printre victimele atacului israelian din Fâşia Gaza soldat cu cel puţin 71 de morţi s-ar afla şi liderul aripii armate a mişcării palestiniene Hamas, Mohammad Deif, transmite DPA.

Israelul continuă ofensiva împotriva Hamas FOTO EPA-EFE

Cotidianul israelian Haaretz a informat că surse militare cred că Mohammed Deif, liderul Brigăzilor Al-Qassam, a fost ucis în atac.

Hamas susţine că atacul israelian a lovit zona umanitară Al-Mawasi, din centrul Fâşiei Gaza.

Armata israeliană a confirmat că atacul i-a vizat pe Mohammad Deif şi pe liderul militar al Hamas din oraşul Khan Younis, Rafa Salama.

''Armata i-a vizat pe Mohammed Deif şi Rafa Salama, care erau două creiere ale masacrului din 7 octombrie'', au indicat Forţele de Apărare Israeliene (IDF), fără a preciza dacă cei doi sunt morţi.

''Lovitura a fost efectuată într-o zonă închisă gestionată de Hamas şi unde, conform informaţiilor noastre, erau prezenţi doar terorişti Hamas şi nu se afla niciun civil'', a adăugat armata israeliană.

Postul de radio al armatei a transmis că Deif se ascundea într-o clădire din zona umanitară desemnată de Israel, Al-Mawasi, la vest de oraşul Khan Younis din sud.

Deif a fost unul dintre artizanii atacului Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, care a declanşat războiul din Gaza. El a supravieţuit la şapte tentative de asasinat israeliene, cea mai recentă în 2021, şi se află de zeci de ani în fruntea listei israeliene cu cele mai căutate persoane.

Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că cel puţin 71 de palestinieni au fost ucişi în atac şi 289 au fost răniţi. Biroul de presă al Hamas a declarat că cel puţin 100 de persoane au fost ucise şi rănite, inclusiv membri ai serviciului civil de urgenţă. Armata israeliană a declarat că analizează raportul.

Un oficial de rang înalt al Hamas nu a confirmat dacă Deif era prezent în clădirea din zona umanitară şi a calificat acuzaţiile israeliene drept "absurde". "Toţi martirii sunt civili şi ceea ce s-a întâmplat a fost o escaladare gravă a războiului genocidar, susţinut de ajutorul american şi de tăcerea lumii", a declarat Abu Zuhri pentru Reuters, adăugând că atacul a arătat că Israelul nu este interesat de încheierea unui acord de încetare a focului.

Imaginile filmate de Reuters au arătat ambulanţe îndreptându-se spre zonă în mijlocul norilor de fum şi praf. Persoane strămutate, inclusiv femei şi copii, fugeau în panică, unii ţinând lucruri în mâini.

Martorii au declarat că atacul a venit surprinzător, pentru că zona fusese calmă. Au fost trase mai multe rachete, spun ei. Unii dintre răniţi, care erau evacuaţi, erau lucrători ai serviciului de salvare. "Au dispărut cu toţii, întreaga mea familie a dispărut... unde sunt fraţii mei? Au plecat toţi, au plecat toţi. Nu a mai rămas nimeni", a spus o femeie în lacrimi. "Copiii noştri sunt făcuţi bucăţi, sunt bucăţi. Ruşine", a adăugat ea.

Misteriosul Mohammed Deif

Liderul militar al Hamas, Mohammed Deif, unul dintre artizanii a ceea ce Israelul a numit momentul său 11 septembrie, este o figură misterioasă, care a vorbit rar şi nu a apărut niciodată în public, dar care a supravieţuit la cel puţin şapte tentative de asasinat israeliene.

Urcând în ierarhia Hamas timp de 30 de ani, Mahommed Deif a dezvoltat reţeaua de tuneluri a grupării şi tehnica în fabricarea bombelor. El este considerat responsabil pentru moartea a zeci de israelieni în atentate sinucigaşe.

Militanţii conduşi de Hamas au ucis 1.200 de persoane şi au luat peste 250 de ostatici într-un raid transfrontalier în sudul Israelului, la 7 octombrie 2023, potrivit bilanţului israelian. Israelul a ripostat prin acţiuni militare în Gaza care au ucis peste 38 000 de palestinieni, potrivit autorităţilor medicale din Gaza.

În lunile care au trecut de când Israelul şi-a lansat campania de represalii după raidul condus de Hamas la 7 octombrie, se crede că Deif a condus operaţiunile militare din tunelurile şi străzile lăturalnice din Gaza, alături de colegi de rang înalt.

El şi alţi doi lideri Hamas din Gaza au format un consiliu militar format din trei persoane care a planificat raidul din 7 octombrie, cel mai sângeros atac din istoria de 75 de ani a Israelului.

După atac, guvernul premierului Benjamin Netanyahu a promis să îi ucidă pe cei trei: Yahya Sinwar, liderul Hamas în Gaza, Deif, şeful aripii militare, şi Marwan Issa, adjunctul său, care a fost declarat ucis de Israel în martie.

Într-o înregistrare audio difuzată în timp ce Hamas lansa mii de rachete pe 7 octombrie, Deif a numit raidul "Potopul Al-Aqsa", indicând că atacul a fost o răzbunare pentru raidurile israeliene asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim.

O sursă apropiată Hamas a declarat că Deif a început să planifice operaţiunea în mai 2021, după un raid asupra celui de-al treilea loc sfânt al islamului, care a înfuriat lumea arabă şi musulmană. La acea vreme, Israelul i-a acuzat pe palestinieni că încearcă să incite la violenţă în Ierusalim. Complexul se află pe platoul Oraşului Vechi, numit de musulmani al-Haram al-Sharif sau Sanctuarul Nobil, în timp ce evreii îi spun Muntele Templului. Luarea cu asalt a complexului moscheii, care a fost mult timp un focar de violenţe pe teme de suveranitate şi religie în Ierusalim, a contribuit la declanşarea a 11 zile de lupte în acel an între Israel şi Hamas.

Există doar trei imagini ale lui Deif: una la vârsta de 20 de ani, o alta cu el mascat şi o imagine a umbrei sale, care a fost folosită la difuzarea înregistrării audio pe 7 octombrie.

Deif, în vârstă de 58 de ani, vorbeşte rar şi nu apare niciodată în public. Prin urmare, atunci când canalul de televiziune al Hamas a anunţat că acesta urma să vorbească în acea zi, palestinienii au ştiut că se pregătea ceva important. "Astăzi, furia al-Aqsa, furia poporului şi a naţiunii noastre explodează. Mujahedini (luptători), astăzi este ziua voastră pentru a-l face pe acest criminal să înţeleagă că timpul său s-a încheiat", a spus Deif în înregistrare.

Statele Unite şi alte ţări occidentale desemnează Hamas - care a jurat să distrugă Israelul - drept organizaţie teroristă.

Sursa apropiată Hamas a declarat că decizia de a pregăti atacul din 7 octombrie a fost luată în comun de către Deif, care a condus aripa armată a Hamas, cunoscută sub numele de Brigăzile al-Qassam, şi Sinwar, dar este clar că Deif a fost arhitectul. "Există două creiere, dar există o singură minte", a declarat sursa, adăugând că informaţiile despre operaţiune erau cunoscute doar de câţiva lideri Hamas.

În mai, procurorul Curţii Penale Internaţionale a declarat că a solicitat mandate de arestare pentru Deif, Sinwar şi o altă figură a Hamas în legătură cu atacul, precum şi pentru Netanyahu şi şeful apărării sale în legătură cu răspunsul Israelului.

A scăpat din mai multe tenttive de asasinat

Născut ca Mohammad Masri în 1965 în tabăra de refugiaţi Khan Younis, înfiinţată după războiul arabo-israelian din 1948, liderul militant a devenit cunoscut sub numele de Mohammed Deif după ce s-a alăturat Hamas în timpul primei Intifade (revoltă palestiniană), care a început în 1987. El a fost arestat de Israel în 1989 şi a petrecut aproximativ 16 luni în detenţie.

Deif are o diplomă în ştiinţe de la Universitatea Islamică din Gaza, unde a studiat fizica, chimia şi biologia. El a condus comitetul de divertisment al universităţii şi a jucat pe scenă în comedii.

Surse Hamas au declarat că Deif şi-a pierdut un ochi şi a suferit răni grave la un picior într-una dintre încercările de asasinat ale Israelului din trecut. Supravieţuirea sa, în tot acest timp conducând aripa armată a Hamas, a făcut ca unii palestinieni să îl privească ca pe un erou popular.

Soţia sa, fiul său în vârstă de 7 luni şi fiica sa în vârstă de 3 ani au fost ucişi de o lovitură aeriană israeliană în 2014.

Conflictul actual dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas a izbucnit după atacul terorist de o amploare fără precedent efectuat în 7 octombrie 2023 de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când cel puţin 1.195 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră amplă, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza. Potrivit autorităţilor din Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat, până sâmbătă la prânz, cu 38.443 de morţi şi 88.481 de răniţi în rândul palestinienilor.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite