Revolta unui primar despre dosarele privind culturile afectate de secetă: „Eu ce fac, primesc cererea? Că grâul s-a recoltat” VIDEO
0Fermierii care au suferit pierderi din cauza secetei pot depune declarații la primării, specificând suprafețele calamitate, în speranța că vor primi despăgubiri. Totul urmează să se desfășoare pe repede înainte, primăriile fiind asaltate cu sarcini și responsabilități, de unde și revolta unui primar.
Seceta extremă a compromis culturile de porumb și floarea soarelui, cel puțin în sudul țării. Au fost afectate și culturile de păioase, chiar dacă într-o proporție mai mică, iar fermierii raportează acum către primării pagubele suferite, în speranța că vor primi un ajutor. Primarii semnalează mai multe probleme generate de punerea în aplicare a normelor privind gestionarea acestei situații de urgență.
Primăriile, calul de bătaie
De mai bine de o săptămână, primăriile sunt asaltate de valul de formulare pe care fermierii vin și le depun, în speranța că vor primi compensații pentru culturile compromise de secetă. După înregistrarea acestora, o comisie din primărie se deplasează să constate cele semnalate, după care primăria înaintează o situație operativă către Direcția Agricolă Județeană (DAJ). De la DAJ documentele ajung ulterior la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA). După ce și acest pas a fost parcurs, o comisie mixtă cu personal DAJ-APIA se deplasează în teren pentru a constata adevărul celor declarate de către fiecare fermier în parte. De-abia după parcurgerea acestui ultim pas se întocmește situația finală.

Toată această zbatere ar putea să le aducă fermierilor, conform unei declarații a ministrului Agriculturii, Florin Barbu, despăgubiri cuprinse între 200 și 250 euro/ha.
Suprafața-martor, element obligatoriu
Pentru ca acea comisie mixtă să poată constata gradul de afectare, fermierii au obligația să păstreze o suprafață-martor de 5% din cadrul fiecărei parcele, asta dacă vor să recolteze restul de suprafață pentru a mai recupera ceva, să are etc.. Nu toți au lăsat această suprafață-martor, iar fermierii care spun acum că au avut afectate de secetă culturile de păioase încearcă să pună presiune pe angajații primăriilor ca aceștia să certifice gradul de afectare, reclamă unii dintre primari.
„Grâul s-a treierat, nu mai e. Îmi vine acum cu cerere. Cererile le primesc, sau nu le primesc? Scurt! Vreau să știu”, le-a cerut socoteală, reprezentanților instituțiilor județene, primarul localității Poboru – Iulian Bărăscu, în cadrul unei întâlniri la care au fost convocați toți primarii din județ.
„Primiți. Noi mergem, vedem, nu are 5%, la revedere”, a venit răspunsul din partea directorului Direcției Agricole Județene Olt, Ion Drăgoi. „Le primim, că suntem obligați să le primim, dar dumneavoastră vă spălați cu ele pe cap!”, a replicat primarul.
Un alt primar a ridicat o altă problemă. A vrut să știe cât de repede se pot deplasa comisiile mixte în control în teren, astfel încât să mai și poată găsi la fața locului dovezi despre cât de afectată a fost cultura.
„La nivelul comunei Stoicănești noi avem 4.000 de hectare de floarea soarelui, care înseamnă 200 hectare pe care trebuie să le lăsăm martor și care vor fi poate în 300-400 de locuri. Noi avem la nivel de comună 10.000 hectare de teren. În cât timp puteți dumneavoastră să veniți ca să faceți această verificare, pentru că în urma noastră, la treierat, sunt ciobanii cu oile și vă dați seama că n-o să mai găsiți nimic?”, a vrut să știe primarul comunei Stoicănești.
Alți primari sunt nedumeriți în privința formulei de calcul privind gradul de afectare, având în vedere că primăria este prima care înaintează un „verdict” către celelalte instituții.
Temerile celor din primării au fost ulterior amplificate și de avertismentul prefectului Ștefan Nicolae, care le-a atras atenția primarilor că dacă vor fi acordate despăgubiri din bani europeni pe baza acestor documente, la un moment dat poate fi și un control, iar controlul pentru fondurile europene este extrem de strict.

„Documentele trebuie să fie extrem de bine întocmite. Am avut o discuție despre cine stabilește că 100%. Eu am dat exemple. Domnule, dacă pe mine mă bate unul, mă duc la Medicină Legală și-mi iau certificat, răspunderea este extrem de mare. Vin peste doi ani, peste trei ani, și-ntreabă: domnule, cine a stabilit că 100%? Să-i spun eu că: domnule, erau călduri, erau 41 grade? Trebuie să aplicăm acea formulă. De asta vă spun, vă rog frumos (n. red. – către reprezentanții Direcției Agricole), reveniți cu o procedură strictă! Lucrurile trebuie să fie clare, precise”, a intervenit prefectul.
„Foarte mare atenție, vă rog, foarte mare atenție! Luați legătura cu fermierii și le spuneți: domnule, eu îți dau calamitate sută la sută, dar dacă dumneata vinzi mâine 100 kg de grâu pe care le-ai înregistrat în contabilitate este deja o problemă!”, i-a avertizat pe primari și directorul-adjunct al APIA Olt, Gheorghe Dumitrescu.
Fermierii au posibilitate să depună declarații privind suprafețele cultivate afectate de secetă într-un termen strict. Pentru culturile de toamnă acest termen expiră la 2 august, iar pentru cele de primăvară, la 15 septembrie.