Mircea Geoană: Recalcularea pensiilor era necesară, în condiţiile în care România are cea mai mare inflaţie din UE
0În contextul în care miercuri, în cadrul unei conferinţe comune, s-a afirmat că recalcularea pensiilor care s-a realizat anul acesta este una istorică, Mircea Geoană subliniază că aceasta era absolut necesară, în contextul în care România are cea mai mare inflaţie din UE.

„Decizia de recalculare a pensiilor este una corectă și necesară. Va trebui, însă, să ne asigurăm că această decizie va conduce și la o creștere reală a puterii de cumpărare a pensionarilor, aflată în puternică erodare din cauza celei mai mari inflații și a celor mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană”, a scris Mircea Geoană pe pagina sa de Facebook.
„Sper ca guvernanții actuali să fi învățat ceva din lecția precedentei crize financiare, când deficitele mari și amânarea măsurilor de ajustare obligatorii au făcut ca toți românii să plătescă triplu prețul anului electoral. Toți economiștii serioși trag semnale de alarmă că deficitele scăpate de sub control vor necesita, încă din 2025, măsuri serioase de ajustare”, a adăugat el.
Aşa cum a scris Adevărul, Casa Națională de Pensii Publice a recalculat toate cele 4.609.830 de pensii, stabilindu-se că vor beneficia de majorare 82,56% de pensionari, restul de 17,44% rămânând la nivelul actual.
Creșterea procentuală medie a celor peste 3,8 milioane de pensii care se vor majora de la 1 septembrie este de 26,65%, o creștere nominală cu 622 de lei, potrivit calculelor Ministerului Muncii.
În ce privește numărul beneficiarilor de indemnizație socială, acesta scade după recalculare cu 90.892, noul cuantum rezultat din contributivitate depășind valoarea de 1.281 de lei a indemnizației sociale pentru pensionari.