Povestea stranie a peștelui balon. În premieră la Teatrul de artă

Teo Heghelegiu care semnează spectacolul ⹂Pestele balonיִיִ, în premieră la Teatrul de artă, este o autoare discretă. Există în imperiul teatrului independent de vreo două  decenii producând din timp în timp câte o surpriză. Face parte din categoria regizoarelor care-și scriu singure textele . Realitatea din piesele și spectacolele ei e în general filtrată și adaptată unei poetici personale formulată subtil din punct de vedere literar și teatral. Nu se revendică de la miscarea feministă deși e cât se poate de atașată cauzei reprezentând-o cu demnitate, adesea prin poziții publice. Spectacolul despre care vorbim are pe afiș și o precizare incitantă prin mentionarea contribuției lui Al Damian ca autor al povestirii adaptate de regizoare și a AI , adică inteligența artificială.

Nu putem aprecia în ce a constat exact această colaborare dar putem spune că rezultatul este o poveste stranie despre iubire, onoare, viață și moarte cu expunere detectivistă ca un captatio benevolentiae.

În prezentarea vehiculată de teatrul producător se spune că piesa/spectacolul iau în discuție diferențele de mentalitate între Vest și Estul îndepărtat, respectiv spațiul nipon, a cărui cultură a fost dintotdeauna pentru occidentali un fel de terra incognita.

Dincolo de această supratemă piesa are și un subiect foarte întortocheat plecând de la acest peste balon cu potential otrăvitor care dă si titlul. Un bucătar nipon tăcut și enigmatic ar trebui să-i explice avocatei cu care are un lung dialog întins pe toată durata spectacolului, cum s-a întâmplat că a otrăvit-o pe o detinută din închisoarea unde își făcea meseria, gătindu-i peștele balon ca ultimă dorință înainte de moarte. Actiunea începe la Haga dar prin parantezele introduse evocă relația bizară și ea dintre bucătarul japonez și detinuta de origine americană.

O poveste de iubire? O prietenie forțată de singurătate? O relație despre a cărei intimitate bărbatul se sfiește să vorbească? Din toate câte ceva și nimic definitiv așa cum, la urma urmelor, se amestecă lucrurile în viața oricărui om. Cuțitul cu care a fost tăiat și pregătit pestele otrăvitor apare ca un corp delict în finalul spectacolului, asociat îndemnului la sinucidere, după ce bucătarul află că femeia ucisă era însărcinată. Cât despre crimă ? Aici intră în în joc dilema filozofică ,morală,  japonezul încercând să explice avocatei importanța onoarei în raport cu libertatea și chiar cu moartea.

Onoarea pe care o apără se referă la delictul de a fi acționat împotriva unor cutume și prevalează pierderii libertății prin vinovăție asumată. Complicat. O dezbatere în subsidiar greu accesibilă gândirii europene, și aș îndrăznii să spun chiar și autorilor, îmbrăcată într-o poveste delicată de iubire cu gust de flori de cireș și adieri de evantaie. Pestele balon aducător de moarte e până la urmă o metaforă, sugerată de rochia umflată de vânt a femeii-fantomă, un pretext pentru a ne pune în fața unei obtiuni dureroase căreia nici niponul nu-i face față. Mai interesant poate e cum printr-o întorsătură subtilă a anchetei apriga avocată se molipsește în final de la japonez  și modul lui de gândire care aici le aduce amândurora nefericirea terestră dar o liniștitoare împăcare cu sine. Doar că potrivit principiului interferențelor spre sfârșit gândirea niponă se clatină și ea dominată de relativitate.

În spectacolul de la Teatrul de artă Teo Herghelegiu, în calitate de regizoare a încercat să ilustreze plastic,  grafic, sonor și evident prin teatralitatea imprimată întregii interpretări dezbaterea, balansând studiat între retorică și poezie , exotism  și  magie, realism psihologic și paranormal. Pentru zona avocățească în care trebuie să vorbească faptele regizoarea a ales-o pe Mona Eftimiu care în rolul avocatei se folosește de toate ticurile pentru a evidenția superficialitatea unei abordări profesionale  lipsită de adâncimi de înțelegere umană. O face cu rigoare tinând bine în mână ritmul spectacolului. În rolul japonezului a fost distribuit Demeter Andras , actor experimentat care face eforturi  să redea un profil uman în pielea căruia nu e ușor de intrat. Jocul său concentrat vizează zona enigmatică în care povestea intră și iese pe măsură ce personajul se hotărăște să vorbească. Are de acoperit și episoadele poetice în care se țese povestea de iubire a  bucătarului singuratic pentru deținuta condamnată la moarte pe care din motive de orgoliu  el însuși o grăbește. Un rol dificil căruia actorul îi dă târcoale țintind foarte sus, spre o creație în contra emploi cu ofertele de până acum. Deținuta de origine americană devenită mobilul crimei pare să fi aderat la cultura niponă, iar interpreta , Carmen Albu e responsabilă de mânuirea recuzitei specifice ( evantaie, chimono, machiaj ) iar această preocupare , plus play back-ul , induc o anumită crispare jocului ei care va dispărea probabil pe măsură ce spectacolul se rodează.

Gabriel Basarabescu a compus o muzică în care amestecă stiluri și zone de inspirație după cum o cere universul spectacolului, iar Andreea Duță coregrafiază pașii japonezei printre potecile de flori de măr, învățându-l pe Demeter Andras mersul și gestica adecvate locului.Unduirea copacilor din dioramele sin fundal ale lui Al Damian prelungesc atmosfera rigidă a biroului unde are loc ancheta ( scenografie Daniel Tița) de unde vin și pleacă atâtea gânduri ale celor care vrând să-și ascundă sufletele mai mult și le dezvelesc. Cu suspansul de rigoare povestea pestelui balon se termină cu o invitație la sepulcru pentru cel care îi ține o lecție despre morală unei funcționare europene. O lecție practică, mișcătoare, pe gustul regizoarei/autoare.

PS Spectacolul a fost realizat cu sprijinul JTI