Președintele Joe Biden, la Adunarea Generală a Națiunilor Unite: „Războiul lui Putin a eșuat, Ucraina este încă liberă”
0Joe Biden a susținut marți, 24 septembrie, ultimul său discurs la Adunarea Generală a Națiunilor Unite în calitate de președinte al SUA. Marea reuniune anuală a ONU a început la New York, cu frica unui război regional în Orientul Mijlociu.

„Azi susțin ultimul discurs în Consiliul General al ONU. Deciziile pe care le luăm azi determină viitorul pentru următorii zeci de ani ce vor urma”, a menționat Joe Biden la începutul discursului său în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite de la New York.
Joe Biden și-a început discursul prin a relata conflictele care făceau ravagii în întreaga lume atunci când a intrat în funcția publică, în urmă cu peste 50 de ani, inclusiv Războiul din Vietnam.
Despre războiul din Ucraina, președintele american a precizat: „Războiul președintelui Vladimir Putin în Ucraina a eșuat”. „Ucraina este încă liberă”, a adăugat el, amintind de asistența financiară, umanitară și militară pe care SUA și comunitatea internațională au oferit-o Kievului.
„Rusia a vrut să distrugă NATO, care este mai unită ca niciodată”, a continuat el, adăugând că Ucraina trebuie să fie sprijinită în continuare în lupta sa pentru libertate.
„Avem o alegere de făcut. Ne vom susține sprijinul pentru a ajuta Ucraina să câștige acest război, pentru a-și păstra libertatea, sau ne vom retrage și vom lăsa ca agresiunea să fie reînnoită și o națiune să fie distrusă? Eu știu răspunsul meu. Nu putem privi în altă parte și nu vom renunța la sprijinul nostru pentru Ucraina, nu până când Ucraina nu va câștiga o pace justă și durabilă în Carta ONU”, a spus Joe Biden.
Misiunea noastră este să „ne asigurăm că forțele care ne unesc rămân mai puternice decât cele care au încercat să ne despartă. Există întotdeauna o cale înainte și una pe care nu trebuie să o uităm niciodată”, a mai adăugat președintele american.
Comunitatea internațională este „la un punct de cotitură. Alegerile pe care le facem astăzi vor determina viitorul: trebuie să reconstruim și să ne consolidăm alianțele și parteneriatele”, a mai declarat Biden.
În ceea ce privește calitatea sa de președinte al Statelor Unite ale Americii, Biden a spus că „a fost onoarea vieții mele”. „Mai aveam atât de multe de făcut. Dar oricât de mult îmi place acest job, iubesc mai mult țara mea. Am decis după 50 de ani de servicii publice că este timpul pentru noi generații de lideri care să ducă țara mai departe. Dragi lideri, să nu uităm că ceva este mai important decât să rămânem la putere. Sunt oamenii voștri care merită cel mai mult”, a mai precizat Biden, în aplauzele celor prezenți.