Video Prințesa de Wales, prima vizită publică surprinzătoare de când a terminat chimioterapia. „O reamintire puternică a importanței de a ne sprijini reciproc”

0
Publicat:

Prințesa de Wales a avut o apariție neașteptată alături de Prințul de Wales într-o vizită la Southport, pentru o întâlnire privată cu familiile îndoliate ale celor trei copii uciși într-un atac cu cuțitul în luna iulie.

Prințesa de Wales alături de Prințul de Wales FOTO: X
Prințesa de Wales alături de Prințul de Wales FOTO: X

Este primul angajament public oficial al lui Kate Middleton de când și-a încheiat tratamentul de chimioterapie.

Surse regale spun că ea a decis să se alăture Prințului William pentru a-și arăta „sprijinul, empatia și compasiunea față de comunitatea locală”.

Cuplul a vorbit cu echipele de intervenție de urgență care au ajutat la locul atacului devastator cu cuțitul din orașul de la malul mării din nord-vest, potrivit bbc.com.

Catherine i-a îmbrățișat pe unii dintre lucrătorii de urgență, iar șeful pompierilor, Phil Garrigan, a declarat că „a putut vedea emoția din ei”.

Vizita regală la Southport a fost planificată ca un eveniment discret, pentru a permite petrecerea timpului în privat cu familiile celor trei copii care au murit și cu profesoara de dans care a fost prezentă în timpul atacului.

Purtând o haină lungă maro, cu aspect autumnal, ea a sosit împreună cu soțul său pentru a se întâlni cu familiile îndoliate și cu lucrătorii de urgență descriși de prințul William drept „eroi”.

După încheierea chimioterapiei, Catherine a început să se întoarcă treptat la muncă, luna trecută participând inclusiv la reuniuni privind campania sa pentru primii ani de viață.

Cu toate acestea, acesta este cel mai important moment de până acum în întoarcerea la îndatoririle regale.

Catherine a vorbit despre faptul că are „zile bune și zile rele”, iar Palatul Kensington a avertizat că aparițiile sale ar putea fi flexibile și supuse unor schimbări de ultim moment.

Vizita la Southport a fost menită de Prințul William și Catherine să arate comunității că „nu a fost uitată”.

Prințul și prințesa au auzit despre eforturile de a aduce comunitatea împreună după atacul cu cuțitul - și valul de revolte care a urmat.

Bebe King, în vârstă de 6 ani, Elsie Dot Stancombe, în vârstă de 7 ani, și Alice Dasilva Aguiar, în vârstă de 9 ani, au fost ucise pe 29 iulie 2024, în atacul asupra unui grup de dans pentru copii.

Cuplul regal a petrecut 90 de minute vorbind cu familiile celor trei copii și, ulterior, a transmis mulțumirile familiilor celor care au intervenit de urgență, în cadrul unei întâlniri la Centrul comunitar Southport.

Catherine le-a spus lucrătorilor de urgență că au sprijinit familiile în „cele mai negre momente” - și a spus: „În numele lor, vă mulțumesc”.

Alte zece persoane - dintre care opt erau copii - au fost rănite.

Axel Rudakubana, în vârstă de 17 ani, a fost arestat la fața locului și a fost acuzat de mai multe crime și tentative de crimă.

Cuplul regal a vorbit lucrătorilor de urgență din cadrul poliției și serviciilor de sănătate despre importanța protejării propriei stări de bine și a sănătății mintale.

„Primul lucru la care ne-am gândit a fost, de fapt, cum naiba vă veți descurca după ce ați văzut ce ați văzut. Așa că vă rog să nu vă grăbiți, să nu vă întoarceți la muncă, să faceți tot ce trebuie”, a declarat prințul William, care, împreună cu Catherine, a militat pentru ca oamenii să fie mai deschiși cu privire la problemele de sănătate mintală.

Cuplul a făcut o donație la o strângere de fonduri pentru a oferi ajutor fizic și psihologic poliției și personalului de pe ambulanță care au fost prinși în atac și în revoltele care au urmat.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Prințul William și Catherine au declarat că vizita lor la Southport a fost o „reamintire puternică a importanței de a ne sprijini reciproc în urma unei tragedii inimaginabile”.

Fostul șef al poliției, Andy Rhodes, a descris vizita ca fiind un „impuls masiv” pentru lucrătorii de urgență.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite