Ucraina semnalează că trupe nord-coreene au fost desfăşurate în provincia rusă Kursk. Putin nu neagă venirea soldaţilor lui Kim Jong-un

0
Publicat:

Serviciul militar de informaţii al Ucrainei a anunţat joi că primele trupe din unităţi ale armatei nord-coreene trimise în Rusia sunt deja desfăşurate în provincia rusă Kursk, unde armata ucraineană a ocupat un teritoriu în urma unei ofensive surpriză lansate în august.

Soldați nord-coreeni/ FOTO: Facebook
Soldați nord-coreeni/ FOTO: Facebook

O sursă militară ucraineană declarase mai devreme în aceeaşi zi că aproximativ 2.000 de soldaţi nord-coreeni se deplasau pe teritoriul rus în direcţia graniţei cu Ucraina.

Potrivit ultimei declaraţii a serviciului militar de informaţii al Ucrainei, în Rusia au fost desfăşuraţi circa 12.000 de militari nord-coreeni, dintre care aproximativ 500 sunt ofiţeri şi trei generali, iar instrucţia acestor trupe este condusă în cinci baze militare. Vice-ministrul rus al apărării Yunus-Bek Yevkurov este responsabil cu procesul de instrucţie şi de adaptare a trupelor nord-coreene, mai precizează acelaşi serviciu ucrainean.

La o conferinţă de presă desfăşurat la finalul summitului BRICS găzduit de oraşul rus Kazan, preşedintele rus Vladimir Putin nu a negat prezenţa trupelor nord-coreene în Rusia. Răspunzând unei întrebări pe acest subiect, el a indicat spre ajutorul militar oferit Ucrainei de Occident şi a vorbit de asemenea despre mercenari străini care luptă alături de armata ucraineană.

După ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi autorităţile sud-coreene au dat declaraţii repetate despre desfăşurarea unor soldaţi nord-coreeni în Rusia, SUA şi NATO au confirmat miercuri informaţia.

Washingtonul a subliniat însă că deocamdată nu este clară misiunea acestor trupe, dacă vor fi implicate de partea armatei ruse în războiul cu Ucraina şi dacă o asemenea angajare în luptă va fi pe frontul din interiorul Ucrainei sau numai pe cel din provincia rusă Kursk.

Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) sud-coreean a estimat anterior la circa 3.000 numărul soldaţilor nord-coreeni trimişi în Rusia, adăugând că aceştia urmează activităţi de instrucţie pentru a fi introduşi în luptă şi au primit armament, uniforme şi acte de identitate ruseşti.

Coreea de Sud, un aliat apropiat al Washingtonului - acesta din urmă fiind principalul furnizor de ajutor militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia -, a anunţat joi că va analiza "cu mai multă flexibilitate" ca înainte posibilitatea de a furniza la rândul ei arme Ucrainei în urma informaţiilor privind desfăşurarea de trupe nord-coreene în sprijinul Rusiei.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite