Băut la volan, un medic de la Spitalul Judeţean Sibiu a distrus un stâlp de iluminat şi s-a oprit în containerele de reciclabile
0Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare pe numele unui medic de la Spitalul Judeţean Sibiu, care s-a urcat băut la volan şi a produs un accident spectaculos, smulgând din pământ un stâlp de iluminat şi oprindu-se în containerele de reciclabile.

Medicul, în vârstă de 38 de ani, era în afara serviciului şi, în mod surprinzător, deşi a intrat direct în stâlpun de iluminat, pe care l-a smuls cu totul din pământ, doborându-l, nu a suferit răni foarte grave.
Sibiu Independent citează surse potrivit cărora medicul din Şelimbăr ar lucra chiar la Primiri Urgenţe la Spitalul Judeţean Sibiu şi ar fi efectuat inclusiv misiuni pe elicoperul SMURD.
Potrivit poliţiştilor, la testarea cu alcootestul, aparatul a indicat valoarea de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Spitalul Județean Sibiu a confirmat faptul că șoferul implicat în acest accident este angajat al unităţii medicale. După accident, el a fost consultat chiar de către colegii săi şi, pentru că starea sa de sănătate nu punea probleme, a fost trimis acasă.
„Este, într-adevăr, vorba despre un angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Tânărul medic se afla în afara programului de lucru la momentul producerii evenimentului rutier. Cu toate acestea, trebuie să menționăm că SCJU Sibiu nu încurajează un astfel de comportament în nicio circumstanță.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului, medicul este de asemenea în stare bună, a fost consultat în serviciul UPU și trimis acasă cu recomandări”, a declarat Cristina Bălău, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu.