Cinci persoane din Germania au murit în noaptea de Anul Nou când încercau să aprindă focuri de artificii
0Cinci persoane au decedat în noaptea de Anul Nou în Germania încercând să aprindă focuri de artificii, potrivit autorităților din acest stat.

În landul Renania de Nord - Westfalia, în apropiere de Paderborn, un tânăr de 24 de ani a murit în timp ce încerca să aprindă o rachetă pirotehnică. Potrivit Agerpres, polițiștii suspectează că tânărul și-a confecționat singur dispozitivul.
La Oschatz, în Saxonia, un bărbat de 45 de ani a decedat în urma unor răni grave la cap în timp ce dădea foc unei „bombe pirotehnice”, artificii de categoria F4. În cazul acestui tip este nevoie de o autorizaţie specială.
Un alt bărbat de 50 de ani a murit, tot în Saxonia, încercând să detoneze o bombă pirotehnică.
În apropiere de Hamburg, a decedat și un tânăr de 20 de ani, în timp ce aprindea un dispozitiv pirotehnic.
Potrivit sursei citate, la Kremen, în Brandenburg, un al cincilea bărbat a decedat în timpul 'aprinderii unor dispozitive pirotehnice' cu o 'manipulare inadecvată', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei locale. În acelaşi land, alţi trei bărbaţi au fost răniţi grav în circumstanţe similare.