Bilanțul protestului de la CCR al susținătorilor lui Călin Georgescu: un dosar penal și amenzi de zeci de mii de lei

42
Publicat:

Jandarmeria Bucureşti a aplicat vineri şapte amenzi, în valoare totală de 32.000 de lei, în urma protestului din Bucureşti. Trei sancțiuni au fost date pentru efectuarea de zboruri neautorizate cu drone.

Doi manifestanți riscă dosar penal FOTO Inquam Photos / George Călin
Doi manifestanți riscă dosar penal FOTO Inquam Photos / George Călin

„A fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 253 din Codul Penal al României (Distrugerea). De asemenea, au fost aplicate șapte sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 de lei”, a informat Jandarmeria Română cu privire la protestul din Capitală.

Potrivit sursei citate, „trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei”, au fost „aplicate pentru efectuarea de zboruri cu aeronave civile fără pilot la bord (tip dronă), deasupra municipiului București, fără deținerea autorizațiilor necesare, conform art. 11, lit. j) din Hotărârea de Guvern nr. 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, cu modificările și completările ulterioare”.

Jandarmeria Română a precizat că „continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare”.

Protest în Capitală

Mii de susținători ai lui Călin Georgescu au protestat vineri dimineața în fața Parlamentului, unde își are sediul Curtea Constituțională, susținând reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale. 

În jurul orei 15.00 numărul protestatarilor a scăzut considerabil. Oamenii au plecat în marș dinspre Parlament spre Palatul Victoria. 

Jurnaliști jigniți și amenințați

Mai mulți jurnaliști au fost jigniți și amenințați de câțiva protestatari. Un reporter al Digi24 nu a putut să transmită în direct din fața manifestanților, care au aruncat cu covrigi și sticle. 

Totodată, mașina echipei Observator a fost vandalizată de manifestanți, care au smuls numărul de înmatriculare și capacele de la roți. Pentru a scăpa de mulțime, echipajul a pornit cu antena ridicată.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite