Ostaticele eliberate de Hamas au fost ținute opt luni singure, în tunelurile din Gaza. Semnele de „înfometare uşoară"

0
Publicat:

Unele dintre ostaticele eliberate până acum de Hamas din Fâşia Gaza, în cadrul acordului de încetare a focului, au fost ţinute în tuneluri timp luni la rând, lipsite de lumina zilei şi fără contact uman, a declarat luni un general israelian.

Ostatice eliberate de Hamas. FOTO X
Ostatice eliberate de Hamas. FOTO X


„Unele dintre ele ne-au spus că în ultimele luni s-au aflat tot timpul în tuneluri, în subteran. Unele dintre ele au fost singure tot timpul în care s-au aflat acol", le-a declarat jurnaliştilor şeful adjunct al corpului medical al armatei israeliene, colonel dr. Avi Banov, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Până acum, în baza acordului de încetare a focului, început pe 19 ianuarie, au fost eliberate șapte ostatice - trei civili israelieni şi patru soldaţi.  

Armata israeliană supraveghează primele controale medicale pe care le primesc ostaticii la sosirea lor pe teritoriul israelian.

„Cele care au spus că au fost împreună erau într-o formă mai bună", a adăugat el.

Hamas a afirmat sâmbătă că asigură bunăstarea ostaticilor.

Ostaticele au mărturisit că modul în care au fost tratate s-a îmbunătăţit în zilele de dinainte de eliberarea lor, a mai precizat Avi Banov.

Ele au primit permisiunea să facă duş, să-şi schimbe hainele şi au primit mâncare mai bună. Ele păreau să fie în stare bună şi zâmbeau în înregistrările video realizate în zilele în care au fost eliberate.

Pentru a nu încălca intimitatea ostaticilor, Banov nu a spus dacă vreuna dintre cele şapte femei prezenta semne de tortură sau abuz.

Semne de „înfometare uşoară"

Colonelul a mai precizat că unele dintre ostatice nu au primit tratament adecvat pentru rănile suferite când au fost capturate în timpul atacului condus de Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023, iar unele au prezentat semne de „înfometare uşoară", a spus Banov.

Cele trei femei eliberate în prima zi a încetării focului au fost externate duminică din spital. Cele patru femei soldat, eliberate sâmbătă în cadrul celui de-al doilea schimb de prizonieri, se aflau încă sub tratament într-un alt centru medical.

În schimbul celor șapte ostatice, Israelul a eliberat 290 de condamnaţi şi deţinuţi palestinieni.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite