Germania va deschide primele centre pentru returnarea migranților către țările UE
0Germania se pregătește să deschidă primele centre dedicate returnării solicitanților de azil către țările europene unde aceștia au fost înregistrați inițial.

Luni, ministrul german de interne, Nancy Faeser, a semnat un acord cu omoloaga sa din landul Brandenburg, Katrin Lange, pentru inaugurarea unui astfel de centru la 1 martie în orașul Eisenhüttenstatt, din estul țării. Un al doilea centru urmează să fie deschis în Hamburg, în nordul Germaniei.
Aceste centre, denumite „centre Dublin”, vor avea rolul de a eficientiza procesul de expulzare conform regulamentului UE privind gestionarea cererilor de azil, transmite Agerpres.
„Dacă vin în Germania persoane care trebuie să își înainteze cererea de azil într-o altă țară europeană, trebuie să fie trimise înapoi acolo rapid”, a declarat Nancy Faeser, subliniind necesitatea accelerării returnărilor.
Conform regulamentului „Dublin”, un migrant trebuie să solicite azil în prima țară UE în care a fost înregistrat, iar Germania poate cere returnarea acestora. Totuși, în practică, multe dintre aceste transferuri eșuează din cauza obstacolelor birocratice sau a refuzului unor state, precum Italia, de a primi migranții înapoi. În 2024, Germania a solicitat returnarea a peste 74.500 de persoane, însă doar aproximativ 5.800 au fost efectiv retrimise.
Noile centre sunt menite să accelereze acest proces. Solicitanții de azil cazați aici nu vor mai primi ajutoare financiare și vor fi obligați să rămână în centre până la plecarea din Germania.
Problema imigrației a devenit un subiect central în campania pentru alegerile legislative anticipate din Germania, mai ales în urma recentului atac de la München, comis de un refugiat afgan. În acest context, autoritățile încearcă să găsească soluții pentru gestionarea fluxului migrator, care a crescut semnificativ după deschiderea granițelor de către fostul cancelar Angela Merkel în 2015-2016.