Dupu, schimbat de la conducerea Departamentului pentru Relaţia cu R. Moldova. Achiriloaie, eliberat, la cerere, de la șefia Protecției Copilului
0Printr-o decizie a premierului Marcel Ciolacu, Adrian Dupu a fost eliberat din funcţia de secretar de stat al Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova.

În decizia publicată joi în Monitorul Oficial se mai mai prevede că atribuţiile secretarului de stat vor fi exercitate de Constantin-Valentin Răducanu, director general al Direcţiei generale management, proiecte, juridic, până la numirea conducătorului structurii, în condiţiile legii.
Dupu a fost numit, în 2021, în funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova, printr-o decizie a prim-ministrului de la acea vreme, Florin Cîţu.
Anterior, el a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
Rareş-Petru Achiriloaie, înlocuit de Cristina-Mirela Cuculas
Tot joi, Rareş-Petru Achiriloaie a fost eliberat, la cerere, din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Solicitarea a a fost făcută după ce Centrul de Resurse Juridice, ONG-ul care a scos la iveală condițiile inumane în care sunt ținuți copiii cu dizabilități în patru centre din Târgu Mureş, a cerut, într-o scrisoare trimisă premierului, demisia președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Rareș-Petru Achiriloaie.
„Doamna Cristina-Mirela Cuculas, secretar general, exercită atribuţiile preşedintelui, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie până la numirea conducătorului instituţiei publice, în condiţiile legii”, se mai arată în decizia publicată în Monitorul Oficial.