Video Locurile de veci dintr-un cimitir din Slatina au aprins spiritele între primar și concesionar: „Pușcăriașule!”/ „Mă-ta e aia care a făcut pușcărie!”
2Un scandal monstru a izbucnit între primarul municipiului Slatina și concesionarul celui mai mare cimitir public. S-a lăsat cu vorbe grele, acuzații grave și mai multe litigii în instanță pe tema administrării locurilor de veci.

Cel mai mare cimitir din municipiul Slatina, Cimitirul Strehareți, care are aproximativ 6.000 locuri de veci, a fost concesionat în 2010, în mandatul primarului Darius Vâlcov, unei firme de care oamenii se plâng frecvent de câțiva ani. Costurile pe care concesionarul le-a impus cetățenilor care dețin locuri de veci în acest cimitir au explodat în 2024, fiind aprobate de fostul Consiliu local dominat de PSD.
Concesiunea s-a acordat, pentru 25 de ani, firmei Ecumenic Funerar, iar după câțiva ani de administrare în vechile condiții firma și-a impus propriile reguli. Practic, oamenii nu puteau apela la o altă firmă pentru a-și construi o criptă sau un cavou, serviciile de tămâiat se executau obligatoriu cu Ecumenic, iar înhumarea avea loc doar cu oamenii firmei concesionare.
În timp, revolta oamenilor a devenit atât de mare încât angajamentul că le va rezolva problema cimitirului, anulând concesiunea, i-a adus actualului primar, Mario De Mezzo, un câștig evident în campania electorală de anul trecut. În instanță sunt la acest moment aproximativ 10 litigii, conform fiului administratorului firmei Ecumenic Funerar, între primărie/consiliul local și concesionar, însă concesiunea nu a putut fi anulată. În schimb, de la începutul anului s-au făcut modificări în regulamentul privind administrarea cimitirelor publice, aplicabil și concesionarului. Taxele au revenit la nivelul de acum trei ani, ceea ce, se plânge Ecumenic Funerare, înseamnă faliment pentru ei.
Din cauza conflictului între primărie și firma concesionară apar aproape zilnic situații-problemă. Una, apărută vinerea trecută, a fost legată de o înmormântare care ar fi trebuit executată sâmbăta. Rudele defunctului s-au plâns primarului că au primit răspunsul că nu se poate, pentru că, așa cum prevede regulamentul, îngroparea trebuie supravegheată de către administrator, iar acesta a spus că nu lucrează în weekend. De aici un întreg scandal.
Primar: „Tu ești ăla care a făcut pușcărie? Pușcăriașule ce ești!”
La sediul Ecumenic Funerar a descins, vineri, 21 februarie 2025, primarul Mario De Mezzo, alături de polițiști locali și reprezentanți din consiliul local, o parte din scandalul generat cu fiul administratorului cimitirului, în timpul căruia s-au spus vorbe grele, fiind postat într-un video chiar de primar.
„Tu ești ăla care a făcut pușcărie? Pușcăriașule ce ești!” i s-a adresat primarul De Mezzo lui Andrei Iliuță, care a fost condamnat în trecut pentru delapidare. „Mă-ta e aia care a făcut pușcărie!” - i-a răspuns la rândul lui Andrei Iliuță, fiul administratorului firmei care a concesionat cimitirul, care este angajat în cadrul firmei.
Primarul i-a reproșat lui Andrei Iliuță că induce cetățenii în eroare spunându-le că în urma schimbării regulamentului nu se mai pot face înmormântări în weekend, acesta s-a enervat și l-a numit pe edil „nesimțit ordinar”, iar cearta a continuat minute în șir, chiar dacă în filmarea postată de primar pe contul său de Facebook sunt surprinse doar câteva secvențe.
„Noi le-am spus domnilor respectivi că, teoretic, noi nu avem program sâmbăta și duminica”
Andrei Iliuță spune că totul a fost o provocare și că în fapt ar fi încercat să rezolve problema persoanelor care au anunțat că au un deces în familie și că ar vrea să facă înmormântarea în weekend.
„Prin regulamentul aprobat de domnul primar la sfârșitul lunii ianuarie, a făcut mai multe modificări, la inițiativele domnului Vali Matei (n. red. – consilier local care și-a asumat în campania electorală rezolvarea situațiilor problematice legate de administrarea cimitirului) și a dânsului, pentru a ne constrânge pe noi să plecăm de aici și să renunțăm la concesiune. Modificând acest regulament, dânsul nu și-a dat seama, sau și-a dat seama și a vrut să pună în cârca noastră, faptul că înhumările se realizează în prezența administratorului cimitirului, pentru a închide și deschide porțile și a supraveghea înmormântarea. Noi le-am spus domnilor respectivi că, teoretic, noi nu avem program sâmbăta și duminica, dar facem tot posibilul să rezolvăm problema. Dânșii pe cine au trimis și ce au înțeles și ce au vrut să obțină din acest circ... (...) Au făcut această mică scenetă, au venit intempestiv peste noi și au intrat agresiv peste noi în casierie, după orele de program, fără a prezenta un document că sunt în control, că fac ceva. Pur și simplu au venit să ne intimideze și să facă scandal. Una din rudele defunctului fiind prietenă la cataramă cu domnul Vali Matei, care vrea cu tot dinadinsul să devină administrator al cimitirului, să le vândă mai departe sau ce știe el”, a declarat Andrei Iliuță, pentru „Adevărul”.
Familia care a făcut plângerea nu ar fi prezentat niciun document din cele necesare pentru a se putea realiza înhumarea, a adăugat Iliuță.
Schimbările de care se plâng concesionarii cimitirului
Reprezentantul firmei care a concesionat cimitirul spune că în urma revenirii la tarifele din urmă cu trei ani și mai ales având în vedere faptul că firma nu ar mai putea, tot potrivit noului regulament, să presteze anumite servicii la tarifele proprii, se încearcă în fapt falimentarea concesionarului.
Taxa de întreținere pentru un loc de veci este în prezent 11 lei, în timp ce anul trecut deținătorii de locuri de veci în cimitirul Strehareți plăteau de aproximativ zece ori mai mult, tariful exorbitant fiind aprobat în consiliul local controlat la acel moment de PSD. Micșorarea drastică a tarifelor și-ar fi produs deja primele efecte, administratorii luând decizia de a concedia din lucrători. vor fi și alte urmări, mai acuză aceștia, pentru că se vor căuta în continuare modalități de a fi reduse cheltuielile.

„Știți cât ne costă pe noi întreținerea cimitirului? 1,2 milioane lei. Cheltuielile. Luați-o pe 6.000 locuri de veci și vedeți cât ar trebui să fie pe loc de veci. Vine 200 de lei pe loc. 100 de lei a fost, pe loc, anul trecut. Și acum e 10 lei. Astea sunt costurile scoase dintr-un raport de expertiză”, a spus Andrei Iliuță. Firma ar fi de asemenea îngrădită, tot prin regulament, să mai elibereze diverse documente, serviciu pe care îl presta tot cu perceperea unei taxe.
O altă nemulțumire este legată de faptul că în prezent „orice persoană fizică poate să facă înmormântare”, a spus Iliuță. „Poți să vii tu, să-l bagi, să-l sigilezi, nu trebuie să fie firmă. Dar trebuie făcută sub supravegherea administratorului. Acum, angajații noștri pot să desfășoare înmormântarea, pentru că au experiență și asta fac, de atâta timp. Dar nu putem să lăsăm orice persoană, care nu are nicio calificare, să facă înmormântarea. Dacă vecinul face înmormântarea și nu se întâmplă ce trebuie, ce faci? Că începe să miroasă, e un focar de infecție”, a adăugat Iliuță.
O altă regulă nouă, spune Andrei Iliuță, este cea legată de obligativitatea prezentării acordului scris, la fiecare înmormântare, din partea deținătorului locului de veci.
„Ca să poți să faci înmormântarea îți trebuie acordul titularul locului de veci. Și dacă titularul este decedat și veniți cu decedatul la poartă, și n-ați făcut succesiunea, nu s-a dezbătut succesiunea, cum facem înmormântarea, vă întreb? Până la prezentul regulament nu se spunea. Se dădea un acord. Aveam niște documente pe care le puteam semna, nu era nicio problemă. Acum scrie - se face cu... Noi de aia le spunem să facă transferul”, a mai spus reprezentantul Ecumenic Funerar. Pe de altă parte, dacă regulamentul nu va fi aplicat întocmai, firma riscă rezilierea, a completat Iliuță.
Alte și alte probleme ar fi rămas de asemenea nerezolvate în derularea contractului de concesiune. Deși contractul prevedea ca firma să refacă gardul împrejmuitor, lucrarea nu s-a putut derula pentru că, spune Iliuță, Primăria Slatina nu ar fi putut elibera autorizația, în lipsa cărții funciare. O altă problemă ar fi legată de faptul că, deși în contract se menționează că primăria a predat cimitirul care măsoară 12 hectare, în teren ar lipsi, acuză Iliuță, aproximativ cinci hectare.
„Sunt sute de reclamații”
După vizita de vineri, mai mulți reprezentanți ai primăriei Slatina și ai Consiliului local Slatina s-au întors la cimitir la începutul săptămânii, luni. E vorba de membrii comisiei care anchetează, conform unei decizii a Consiliului local, activitatea derulată la Cimitirul Strehareți.
Comisia este condusă de consilierul local Valeriu Matei, care spune că a primit, în ultimul an, „sute de reclamații” de la cetățeni. Ar fi vorba pe de o parte de tarifele foarte mari percepute pentru diverse operațiuni, pe lângă taxa de întreținere care anul trecut a avut un nivel foarte ridicat. Cetățenii au reclamat, a precizat Valeriu Matei, că ar fi fost taxați pentru sumele restante din anii trecuți la nivelul tarifului din 2024, ceea ce ar fi un abuz. Mai mult, ar fi fost semnalate cazuri în care oamenii „s-au trezit cu mortul peste gard” și fără locul de veci, invocându-se neplata taxei.