Povestea cutremurătoare a unui israelian ţinut ostatic de Hamas 490 de zile. „Un an şi patru luni, am avut picioarele legate cu lanţuri care îţi intrau în carne”

0
Publicat:

Autorităţile israeliene au difuzat un interviu cu un bărbat în vârstă de 53 de ani, unul dintre ostaticii eliberaţi de Hamas după 490 de zile. În ciuda calvarului pe care l-a îndurat, el a avut puterea să spună: „Contrar a ceea ce s-ar putea crede, eu nu sunt mânios”.

 „Este povestea lui Eli Sharabi. Nu întoarceţi privirea!”. FOTO: captură video
„Este povestea lui Eli Sharabi. Nu întoarceţi privirea!”. FOTO: captură video

Eli Sharabi, acum în vârstă de 53 de ani, ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza timp de peste 490 de zile, a vorbit despre teroarea trăită în toată această perioadă, despre faptul că oamenii erau înfometaţi şi torturaţi fizic şi emoţional, paznicii răzbunându-se pe ei atunci când Israelul revendica vreo victorie, notează Agerpres.

„Timp de un an şi patru luni, am avut picioarele legate cu lanţuri cu încuietori foarte, foarte grele, care îţi intrau în carne”, a declarat Eli Sharabi într-un t interviu difuzat joi seara de Channel 12 al televiziunii israeliene.

Bărbatul a povestit despre privarea de mâncare şi zilele în care tot ce avea ca hrană era „un sfert de lipie care putea fi terminată din trei muşcături”.

„Mesteci zece minute, 15 minute, firimitură cu firimitură, pentru a simţi cu adevărat că ai mâncat ceva”, a rememorat el acele momente.

„Contrar a ceea ce s-ar putea crede, eu nu sunt mânios”

Eli Sharabi a fost răpit în 7 octombrie 2023 din kibuţul Beeri în cursul atacului grupării islamiste palestiniene Hamas în sudul Israelului, care a dus la declanşarea războiului în Fâşia Gaza.

El a fost eliberat în 8 februarie, împreună cu alţi doi israelieni, într-un schimb de ostatici cu deţinuţi palestinieni în cadrul armistiţiului intrat în vigoare la 19 ianuarie. Chipurile disperate ale celor trei bărbaţi au provocat atunci o profundă emoţie şi şoc în Israel.

Sharabi nu a aflat decât după ce a fost eliberat că soţia şi cele două fiice adolescente ale sale au fost ucise pe 7 octombrie 2023. Yossi Sharabi, fratele său luat ostatic separat, se află în continuare în Gaza şi se presupune că nu ar mai fi în viaţă.

„Contrar a ceea ce s-ar putea crede, eu nu sunt mânios. Am avut şansa să fiu împreună cu Lianne (soţia sa) timp de 30 de ani şi să am două fiice extraordinare timp de mai mulţi ani, am avut şansa ca ei să nu mă ucidă”, a spus Sharabi în interviu pentru Channel 12.

În interviu, el povesteşte şi despre ziua în care torţionarul său l-a informat că avioane israeliene au distrus casa familiei sale: „Şi primul pe care l-a lovit, am fost eu, cu picioarele, cu pumnii, în coaste...”

„El a fost înfometat. Bătut. Torturat, fizic şi mental”, a scris Ministerul de Externe israelian într-un mesaj pe reţeaua de socializare X, reluând un extras din interviu: „Este povestea lui Eli Sharabi. Nu întoarceţi privirea!”.

Sharabi explică că a acceptat să acorde acest interviu de aproape o oră cu scopul de a se face totul pentru a-i readuce acasă cât mai repede pe ostaticii încă deţinuţi în Fâşia Gaza.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite