Ministrul Cătălin Predoiu, discuții cu oficialul britanic Jess Phillips despre combaterea traficului de persoane
0Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit marți cu Jess Phillips, subsecretar de stat britanic responsabil pentru combaterea traficului de persoane și a violenței împotriva femeilor și fetelor.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au evaluat progresul Planului de acțiune RO-UK privind traficul de persoane, semnat între cele două state în 2023, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), oficialii au subliniat relațiile solide dintre România și Marea Britanie, dezvoltate într-un cadru strategic bilateral. „Criminalitatea organizată, sub toate aspectele sale, are un caracter transnațional, din punctul de vedere al manifestărilor și consecințelor pe care le are asupra populației. Pentru a contracara în mod eficient toate aceste provocări, autoritățile de aplicare a legii trebuie să fie în măsură să reacționeze preventiv și proactiv și să își adapteze permanent metodele pentru a reacționa eficient în fața infracționalității”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.
Discuțiile au vizat, de asemenea, prevenirea și combaterea traficului de persoane, un subiect de maxim interes pentru ambele state. Predoiu a subliniat importanța unei colaborări strânse între toți actorii implicați pentru a spori eficiența în acest domeniu.
Oficialii au realizat o analiză a implementării Planului de acțiune RO-UK, evidențiind necesitatea schimbului rapid de informații și a unei cooperări strânse între autoritățile din cele două state. „Cooperarea dintre România și Marea Britanie pentru prevenirea și combaterea traficului de persoane este acum mai structurată și mai cuprinzătoare decât oricând!”, a afirmat Predoiu.
Ministrul a evidențiat și rolul esențial pe care îl are cooperarea judiciară în destructurarea rețelelor criminale, precizând că „autoritățile din România sunt lideri la nivelul comunității europene în materia inițierii, implicării și finalizării pozitive a Echipelor Comune de Anchetă - JIT (Joint Investigation Team), partenerul principal fiind Marea Britanie”.
Totuși, Predoiu a subliniat că lupta împotriva traficului de persoane nu se rezumă doar la acțiuni operative, ci trebuie să abordeze cauzele fundamentale: „Este esențial să recunoaștem că abordarea eficientă a acestei probleme depășește răspunsurile imediate - necesită abordarea cauzelor fundamentale: educație, inegalități sociale și a cererii din țările de destinație care perpetuează traficul”, a mai declarat ministrul.