„Ca un cadavru”. Actriță canadiană, reținută în „condiții inumane” de autoritățile americane
9Actrița canadiană Jasmine Mooney (35 de ani) cunoscută pentru apariția în franciza American Pie, reținută de autoritățile de frontieră americane din cauza unei vize incomplete, acuză că, timp de două săptămâni, a fost ținută în detenție în „condiții inumane”, potrivit The Guardian.

S-a întâmplat la câteva luni după ce viza sa de muncă a fost revocată (în timp ce călătorea de la Vancouver la Los Angeles), însă actrița avea depusă o cerere pentru obținerea unei alte vize.
Mama ei, Alexis Eagles, care locuiește în Columbia Britanică, spune că Jasmine a fost reținută la punctul de trecere a frontierei San Ysidro dintre Mexic și San Diego, cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei terestre din lume, pe 3 martie, din cauza faptului că cererea sa pentru viza de muncă nu era completă. În loc să-i trimită fiica în Canada sau să o sfătuiască să-și rezolve problemele legate de cere, ofițerii Serviciului Vamal și de Protecție a Frontierei din SUA au arestat-o, a declarat mama actriței pentru Vancouver Sun.
Jasmine Mooney, care este și co-fondatoare a brandului de băuturi Holy! Water, nu a fost acuzată de nicio infracțiune și nu are antecedente penale.
„Scoase din celulele lor la 3 dimineața și transferate la centrul de detenție San Luis din Arizona”
După ce a petrecut trei nopți în centrul de detenție, actrița a fost transferată în Arizona.
„Am aflat că aproximativ 30 de persoane, inclusiv Jasmine, au fost scoase din celulele lor la 3 dimineața și transferate la centrul de detenție San Luis din Arizona (...). Sunt găzduite împreună într-o singură celulă de beton, fără lumină naturală, cu lumini fluorescente care nu sunt niciodată stinse, fără covorașe, fără pături și facilități limitate de baie”, a spus Eagles.
Ca un cadavru
Actrița a declarat pentru ABC 10 că a fost îngrozită de condițiile din centrul de detenție privat din San Luis.
„Nu am văzut niciodată în viața mea ceva atât de inuman. Am fost pusă într-o celulă și a trebuit să dorm pe o saltea fără pătură, fără pernă, cu o folie de aluminiu înfășurată peste corpul meu, ca un cadavru, timp de două zile și jumătate", a spus actrița.
Actrița a explicat că avea o viză de muncă de trei ani în SUA, despre care mama ei a spus că a fost revocată în timp ce încerca să se întoarcă la Los Angeles, unde locuia, după o vacanță în Canada. Nu este clar de ce viza anterioară a lui Mooney a fost revocată sau de ce actrița a fost la granița de sud luna aceasta. Cu toate acestea, ea a declarat pentru ABC că și-a obținut prima viză la punctul de trecere a frontierei San Ysidro la sfatul unui avocat din Los Angeles, care a întâlnit-o la graniță și, prin urmare, s-ar fi putut gândi că va funcționa a doua oară în acea locație, potrivit The Guardian.
Mooney a fost eliberată în weekend și a aterizat pe aeroportul internațional din Vancouver la scurt timp după miezul nopții de 15 martie.
„Încă procesez totul”, a spus Mooney reporterilor care o așteptau în zona de sosiri internaționale a aeroportului.
„Nu am dormit de ceva vreme și nu am mâncat mâncare adecvată de ceva vreme”, a declarat ea pentru CTV News.