Video Scenă dramatică în Gaza: O fetiță de 25 de zile, salvată după un atac aerian
0O fetiță de numai 25 de zile a fost scoasă în viață de sub dărâmăturile casei sale, distrusă în urma unui atac aerian în Gaza.

Atacul a avut loc în Khan Younis, iar salvatorii au reușit să găsească fetița, Ella Osama Abu Dagga, în mijlocul molozului. Bunicii săi au fost și ei salvați, însă părinții și fratele ei au fost uciși, relatează publicația Mirror.
„Când am întrebat oamenii din jur, ne-au spus că are o lună și că a fost prinsă sub ruine de la răsărit. A plâns intermitent până când am reușit să o scoatem și, mulțumim lui Dumnezeu, este în viață”, a declarat Hazen Attar, membru al echipei de intervenție. Bebelușul a fost înfășurat într-o pătură și predat paramedicilor pentru îngrijiri medicale.
În ciuda încetării focului convenite anterior, bombardamentele asupra Khan Younis au continuat. Potrivit oficialilor din domeniul sănătății, cel puțin 85 de palestinieni și-au pierdut viața în noaptea de miercuri spre joi.
Câteva ore mai târziu, Hamas a lansat trei rachete asupra Israelului, marcând primul atac de acest fel de la reluarea conflictului. Armata israeliană a reacționat restabilind blocada asupra nordului Gazei și a anunțat o nouă ofensivă terestră în zona Beit Lahiya. Oficialii israelieni susțin că Hamas a respins o nouă propunere de pace, ceea ce ar fi dus la reluarea atacurilor.
Ministerul Sănătății din Gaza a raportat peste 400 de morți doar marți, majoritatea femei și copii. Războiul, început pe 7 octombrie 2023, continuă să facă victime, bilanțul total al palestinienilor uciși ajungând la aproape 49.000 de persoane.