Un bărbat și nepotul său, surprinși cu o armă de tip lunetă pe o terasă din Sectorul 1
0Poliția Capitalei a intervenit de urgență miercuri, după ce a fost sesizată că pe terasa unui bloc din Sectorul 1 se află o persoană care folosește o armă de tip lunetă.

Echipaje de poliție și forțe speciale SAS s-au deplasat imediat la fața locului pentru a gestiona situația în siguranță. Potrivit verificărilor, un bărbat de 40 de ani mânuia arma în prezența nepotului său, un minor de 16 ani, într-o „activitate de recreere”.
„Având în vedere importanța abordării unei astfel de situații, la fața locului s-au deplasat atât echipaje specializate în alpinism, din cadrul SIAS-IGPR, cât si echipaje de jandarmi,” se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.
După identificarea persoanelor implicate, s-a stabilit că arma era, de fapt, una de airsoft, care folosește bile din plastic. Cei doi au fost duși la Secția 3 Poliție pentru verificări suplimentare.
Autoritățile avertizează că folosirea unor astfel de echipamente în spații publice poate genera confuzie și poate declanșa intervenții de amploare. „Armele de tip lunetă, chiar și cele de airsoft, sunt adesea extrem de realiste. Persoanele care observă o astfel de armă pot crede că este una reală, ceea ce poate conduce la situații riscante”, au subliniat polițiștii.
„Într-o situație în care se presupune că o persoană are o armă reală, forțele de ordine pot interveni rapid și cu măsuri severe, pentru a preveni orice potențial pericol. Acest lucru poate duce la o escaladare a situației, chiar și atunci când este vorba despre o armă de airsoft”, au precizat reprezentanții poliției.
Poliția recomandă utilizarea echipamentelor de airsoft doar în spații special amenajate, pentru a evita situații de risc.