Trump susține că Statele Unite trebuie să preia Groenlanda pentru „pacea mondială”
0Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite trebuie să preia Groenlanda pentru a asigura pacea și securitatea globală.

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, susține că prezența navelor rusești și chineze în zona arctică reprezintă un risc pe care Washingtonul nu îl poate lăsa în „grija” Danemarcei sau altor state, informează Reuters.
„Avem nevoie de Groenlanda și este foarte important pentru securitatea internațională. Trebuie să avem Groenlanda (...) Nu vorbim despre pace pentru Statele Unite, ci vorbim despre pacea mondială”, a spus Trump. Declarațiile sale vin la scurt timp după ce vicepreședintele SUA, JD Vance, a ajuns în Groenlanda într-o vizită care a fost criticată de autoritățile locale.
Trump a subliniat că prezența navelor chinezești și rusești în zonele navigabile ale regiunii arctică pune în pericol stabilitatea. „Dacă privim căile navigabile, sunt peste tot nave chinezești și rusești (...) Nu ne putem baza pe Danemarca sau pe altcineva să aibă grijă de această situație”, a precizat el.
Prim-ministrul Groenlandei a declarat că vizita SUA a reprezintă o „lipsă de respect” și a cerut unitate în fața „presiunii din exterior”.
Ideea președintelui american de a anexa Groenlanda, inclusiv sugestia de cumpărare a insulei, a fost respinsă ferm de politicienii și de majoritatea locuitorilor acesteia. Deși mulți dintre locuitori doresc independența, aproape 85% dintre ei nu sunt de acord cu ideea ca insula să devină parte a SUA, conform unui sondaj recent.
Groenlanda, teritoriu danez de mai bine de 600 de ani, are statutul de teritoriu semi-suveran. Insula este importantă din punct de vedere strategic pentru Statele Unite, datorită bazei aeriene Pituffik și rolului său în sistemul american de avertizare timpurie împotriva rachetelor balistice.
De asemenea, SUA își exprimă interesul de a-și extinde prezența militară acolo, inclusiv prin amplasarea de radare pentru monitorizarea navelelor și submarinelor nucleare rusești care traversează Atlanticul.