De ce sunt legați de pat pacienții. Doi medici explică procedura și condițiile stricte în care se aplică

Scandalul de la Centrul de plasament din Slobozia, județul Ialomița, unde trei copii au fost găsiți legați cu sfoară la mâini, este departe de a se fi încheiat. Poliția a deschis deja trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, delapidare și abuz în serviciu. Anchetatorii încearcă acum să afle motivele care se ascund în spatele acestor practici abuzive. Doi medici psihiatri au explicat pentru „Adevărul” că imobilizarea unui pacient bolnav psihic este o procedură medicală prevăzută în Legea sănătății mintale și nu are nimic de-a face cu abuzurile care au avut loc în centrul din Slobozia.

Contenția mecanică este o practică medicală la care se recurge doar în situații excepționale, de urgență maximă și se aplică după anumite prevederi foarte clare, a explicat pentru „Adevărul” dr. Claudiu Florian, medic psihiatru pediatric.

„Contenția mecanică se aplică sub supraveghere medicală”

Contenția mecanică este ultima soluție la care se mai poate apela pentru a proteja sănătatea, integritatea corporală sau chiar viața pacientului, continuă medicul.

„Dar, chiar și atunci, trebuie respectat un protocol. În cazul copiilor, de exemplu, contenția mecanică se efectuează în reprize de câte 15 minute. Concret, pacientul este imobilizat timp de un sfert de oră, după care este reevaluat. Dacă medicul consideră că starea copilului nu s-a ameliorat, procedura este reluată. Însă, în tot acest timp, pacientul este monitorizat constant. Medicul sau asistentul stă lângă el, iar periodic i se iau pulsul, tensiunea, temperatura, ne asigurăm că totul se încadrează în parametri”, a mai precizat dr. Claudiu Florian.

„Dacă situația o impune, bolnavul poate primi și o medicație corespunzătoare, care să-l ajute să se calmeze. Dar, la fel, și această metodă este de ultimă instanță, dacă starea pacientului nu se remediază cu nici un fel de altă intervenție”. 

Așa se prezintă lucrurile într-un spital, acolo unde copilul bolnav psihic este, cel mai adesea, însoțit de părinți sau tutori. Ce se întâmplă în centrele de plasament, în căsuțele de tip familial, acolo unde cel mic nu are nici mamă, nici tată? Este supus, uneori, unor abuzuri greu de imaginat. „Sunt foarte multe situații când copiii care suferă de anumite probleme psihice devin foarte impulsivi, nu au un concept foarte clar al consecințelor, pot ajunge să-și facă rău sau să le facă rău celor din jur. Însă, de la respectarea unui protocol reglementat de Legea sănătății mintale până la abuzuri este doar un pas”, consideră medicul. 

„Să legi pacientul cu sfoară este un abuz”

Legea sănătății mintale reglementează această practică atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor. Acesta este și motivul pentru care angajații din azilele groazei spun, de obicei, că nu au greșit cu nimic, nu au nici o vină, au respectat legea și protocolul. „Vorbim însă despre o practică de ultimă instanță, de urgență. Nu se folosește decât dacă este neapărat nevoie,  pentru perioade foarte scurte de timp și când se epuizează toate celelalte variante. De obicei, gestionarea unor astfel de situații de criză se face încercând mai întâi o comunicare cu pacientul, relaționarea cu el, se discută, apelăm la conversații, la dialog”. 

Există și cazuri în care pacientul aflat în mijlocul unei crize de furie este detașat de realitatea din jurul său, nu se poate comunica cu el, nu reacționează pozitiv la dialog, este agresiv cu cei din jur sau recurge la comportamente automutilante. „Atunci și doar atunci medicul apelează la contenție fizică și, eventual, la administrarea medicației de urgență. Însă nu vorbim aici despre legatul de pat, așa cum se întâmplă în cazul unui abuz. Pentru că și aici există reguli, o întreagă procedură. Se folosesc anumite instrumente reglementate și ele. Nu poți folosi orice îți cade în mână..sfori sau lucruri de genul acesta. În astfel de situații, vorbim despre abuz și sper să nu ne mai întâlnim cu astfel de cazuri vreodată”. 

Această măsură drastică, mai ales dacă se aplică în cazul copiilor, produce, de cele mai multe ori, indignare. „Ce trebuie să știe însă oamenii este faptul că se aplică atunci când nimic altceva nu mai funcționează și poate fi salvatoare de vieți. Pare o procedură agresivă la adresa pacientului, dar nu este. Dimpotrivă. Îl protejează, îl calmează. Pacientul care se află în mijlocul unei crize nu este foarte conștient de ceea ce se întâmplă în jurul său și nici de propriile sale acțiuni. Nu e conștient nici de lucrurile pe care le face. Într-un moment de furie el pierde puțin contactul cu realitatea imediată. Nu-și dă seama că se pune într-o situație de pericol”.

Specialist: „Cei de la centru au fost total depășiți de situație”

Medicul psihiatru Adrian Horga, directorul medical al spitalului de psihiatrie din Ștei, județul Bihor, tratează adulți.

Specialistul ne-a declarat că, în cazul acestora, contenția mecanică se efectuează timp de maximum două ore. „Procedura se folosește în situații de criză, care nu pot fi altfel gestionate și în interesul suprem al bolnavului. Patologia întârzierii mentale severe constă în tulburări de comportament imprevizibile, foarte greu de anticipat. Sunt pacienți care se lovesc cu capul de pereți, care își mușcă buzele până la sânge, care își muscă degetele sau mâinile, au un comportament agresiv, violent, imprevizibil. Au zero toleranță la frustrare, iar crizele de furie sunt, de multe ori, imposibil de anticipat”. 

Este motivul pentru care să gestionezi astfel de situații devine dificil spre imposibil dacă nu ai resursă umană calificată. „De multe ori, angajații care lucrează direct cu acești pacienți devin superficiali, nemotivați, rutinați, exagerează anumite proceduri, recurg la abuzuri”. 

În ceea ce privește cazul copiilor legați de pat la centrul din Ialomița, medicul Adrian Horga nu crede că angajații au avut intenția de a le face pacienților rău. Pur și simplu au fost total depășiți de situație. „Depășiți. Acesta este cuvântul. Fără resurse suficiente. Fără personal, fără mijloace. Aș putea duce ideea și mai departe spunând că mai vinovați decât acești angajați sunt chiar factorii decidenți de la nivel superior. Toată chestiunea aceasta trebuie interpretată ca o deficiență de sistem”.

Soluții

Ce ar fi de făcut? „Poate că statul român ar trebui să se implice mai mult”, consideră dr. Adrian Horga. Îngrijirea unui copil cu astfel de nevoi speciale, a unui pacient care suferă de deficiențe mentale cognitive severe ar trebui să fie una multidisciplinară, este de părere medicul. Este nevoie, spune el, de suplimentarea numărului de infirmieri și asistenți medicali. „Suntem, din păcate, limitați de resursele financiare și de lipsa de personal calificat. Un copil cu astfel de nevoi ar trebui să se afle în grija a patru, dacă nu chiar cinci specialiști”. 

Iar acești oameni ar trebui aleși „pe sprânceană”, căci meseria este una vocațională. „Îți dorești s-o practici, îți place ceea ce faci. Asistentul medical și îngrijitorul, cei care intră zilnic în contact direct cu acești pacienți, trebuie să aibă un grad mai ridicat de empatie. Pentru că, din păcate, oricât de bun crezi că ești ca om, când ajungi în anumite situații care dezumanizează, cu timpul te vei transforma, în mod episodic, într-o mini-brută. Pentru că aceasta este, până la urmă, condiția umană. Mă refer la un soi de instinct de apărare, de conservare pe care îl dezvoltăm în situații de criză și care, da, uneori, ne dezumanizează. Acesta este motivul pentru care bolnavul psihic are nevoie lângă el de oameni deosebiți. Oameni tineri, dedicați, empatici, cu resurse inepuizabile. Acesta nu este un job oarecare. Te duci la serviciu, muncești și îți iei un salariu. Aici totul ține de vocație”. 

Și ar fi nevoie nu numai de cadre medicale specializate, ci și de voluntari, oameni din afara sistemului, adaugă specialistul. „Pedagogi, psihologi, pshoterapeuți, logopezi, chinetoterapeuți, desenatori, ergoterapeuți  etc”.

Însă, pe lângă lipsa de resursă umană, sistemul este și foarte prost finanțat, mai spune dr. Adrian Horga. „O soluție care ar putea elimina contenția mecanică, această imobilizare forțată, involuntară a pacientului aflat în criză, ar fi amenajarea în fiecare spital sau unitate de psihiatrie a unei camere antitraumatice. O cameră unde pacientul să fie cazat pentru o anumită perioadă de timp și care să nu-i permită să se automutileze. O încăpere unde mobilierul să fie realizat din materiale care, la o adică, să nu-l poată răni, antitraumatice. Mă refer la silicon, burete, plastic moale sau materiale textile. Știți cât costă? Aproape 40.0000 de euro!”  

Până să primească acești bani pentru modernizare, în centrele de psihiatrie dar și în cele sociale „legatul de pat” se practică și se va practica multă vreme de acum încolo. Chiar dacă, așa cum recunosc și specialiștii, această procedură ar putea fi eliminată.