Care ar putea fi rezultatele evaluării profesorilor, anunțată de Marcel Ciolacu. Expert: „O altă formă fără fond” | ANALIZA
0„Profesorii din România vor fi evaluaţi anual de pe o platformă online, cu analize ale performanţei elevilor şi feedback de la colegi şi directori ai şcolii, toate gestionate digital. Iar aceste evaluări vor influenţa direct salariul dascălilor”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Cotroceni.
Anunțul a stârnit printre profesori de la rumoare și indignare până la critici vehemente. Motivul? „Pentru că este total ruptă de realitatea noastră, a școlii ca sistem. Ideea, ca atare, pică fix ca nuca-n perete și este lovită de nulitate din start”, a comentat pentru „Adevărul” Marian Staș, expert în educație.
Pentru a vorbi despre evaluarea performanței la clasă a unui dascăl trebuie, în primul rând, să stabilim ce înseamnă, de fapt, a fi performant. Căci termenul este unul vast și lasă loc multor interpretări. „Există o plajă foarte largă de modele de performanță care pot fi identificate. În mediul rural, de exemplu, performanță ar însemna să reușești să previi abandonul școlar. Elevii să spună că le place atât de mult de doamna profesoară încât vin pe jos trei, cinci kilometri doar ca să fie acolo, în clasă. Și vorbim aici despre o performanță aș spune chiar tulburătoare”, consideră expertul.
O altă performanță este și aceea de a ridica nivelul de cunoștințe al unui elev, de a reuși să-l aduci de la nota 2 la nota 5, de la nota 5 la nota 8 sau de la nota 10 la nivel de olimpiadă. „Să reușești să-i ajuți pe copii să-și depășească propria condiție intelectuală. Toate astea sunt performanțe diferite foarte mult una de cealaltă. Și fiecare dintre ele presupune cu totul alte seturi de competențe pedagogice și științifice. De asta, ideea de a birocratiza performanța și de a face o listă de indicatori de performanță este stupidă”, a mai punctat Marian Staș.
Ce presupune, cu adevărat, performanța: „Dacă înțelegere nu e, nimic nu e”
Însă, a face performanță cu un elev depășește cu mult modul în care un profesor predă şi evaluează copiii. Marian Staș se referă la un aspect mult mai profund. Există în economie și în modelarea matematică, spune el, două concepte : „output” și „outcome”. „Output înseamnă ceva specific, măsurabil. De exemplu, ar putea fi o notă obținută de elev la o anumită disciplină. Vorbim despre rezultatul mecanic, tehnic al unei acțiuni. Ai învățat, ești evaluat. Conceptul „outcome”, pe de altă parte, reprezintă valoarea adăugată acestui proces de învățare. Practic, se referă la ceea se ascunde dincolo de aceste note. Concret, un elev se duce la școală și ia, să zicem, nota 7 la Matematică. Acesta este output-ul acțiunii. Însă performanța autentică a profesorului nu reprezintă rezultatul trecut în catalog, ci constă în modul în care dascălul a reușit să-l facă pe copil să înțeleagă materia. Nu doar să împuște o notă”, explică specialistul.
Prin urmare, performanța adevărată nu ar trebui cântărită, cuantificată doar evaluând notele pe care le iau copiii la școală, mediile din catalog sau premiile întâi cu coroniță: „Dacă înțelegere nu e, nimic nu e. Iar rolul primordial al profesorului acesta este: să-i facă pe elevi să înțeleagă materia, nu doar s-o învețe mecanic, iar apoi s-o uite. Diferența dintre acest rezultat mecanic al unei acțiuni și înțelegerea în profunzime a acțiunii în sine este, de fapt, diferența dintre analfabetismul funcțional și gândirea critică, liberă”. Performanța unui profesor presupune ca el să reușească să-l facă pe elev să învete cunoștințe, să aplice aceste competențe și să-și construiască apoi un set propriu de valori. „Școala e făcută să cultive valori”, completează expertul.
„Să înțelegi nu înseamnă doar să împuști o notă mare”
Ce înseamnă înțelegere? Înseamnă ca elevul să dețină un bajaj suficient de cunoștințe cu care apoi să jongleze, pe care să le aplice în viață: „Să poată face apel la o serie de factori de cunoaștere din diverse zone și care nu sunt legate între ele. Din Fizică, Matematică, Filosofie, Istorie, să le adune pe toate laolaltă, să le dea un sens, iar apoi să le poată aplica mai departe pentru a crea o idee nouă, un mod nou de a gândi. Diferența între a învăța pentru a ține minte și a învăța pentru a înțelege este uriașă. Iată și diferența între performanță și non-performanță”.
Se pune, prin urmare, întrebarea cum putem cuantifica înțelegerea unui elev și, implicit, performanța profesorului? „Înțelegerea este un fapt transcendent, care trece dincolo de spațiul și timpul școlii. A înțelege înseamnă a aplica, a extrapola, a face corelații stânga, dreapta, față, spate, peste sau dincolo de piesa de cunoaștere ca atare. A înțelege înseamnă a dori să aprofundezi în continuare și să vezi care sunt alte dimensiuni sau implicații relevante”, arata specialistul.
Acesta este rostul prezenței unui profesor în clasă: să-i facă pe cei cu care interacționează să înțeleagă, spune Staş: „Profesorul trebuie să creeze un proces pe care copilul să-l poată folosi extrapolând, extinzând și dezvoltând ceea ce se întâmplă în clasă în alte zone de cunoaștere și în alte zone de aplicabilitate".
Pentru că gradul de înțelegere a cunoștințelor asimilate de elevi nu poate fi cuantificat, am putea să ne îndreptăm atenția către lucruri palpabile, concrete, adica indicatorii de non-performanță: „Integritatea profesorilor ar fi unul dintre aceștia. Adică să nu întârzie la ore, să nu folosească telefonul, să se afle tot timpul în contact direct cu elevii. Cu alte cuvinte, să fie prezenți în clasă nu numai fizic”.
Un profesor integru este competent profesional, creează o relație cu copiii, le stimulează curiozitatea și imaginația, îi invită la dialog, îi determină să pună întrebări, să gândească critic, să fie deschiși: „Apoi, evaluarea pe care o face dascălul trebuie să fie și ea una corectă. Nu mai vorbim despre faptul că nu trebuie să dea meditații contra-cost elevilor de la clasa sa”.
Și ar mai fi un aspect, mai punctează Marian Staș: modul în care se dascălul se raportează la copii și care ține de un complex de inferioritate din partea multor profesori. „Sunt dascăli care „se sparg în figuri” pe ideea lasă că le arăt eu de ce sunt în stare. Și le predau într-un mod alambicat, de neînțeles, ca să nu fie acuzați că sunt slab pregătiți sau superficiali. Culmea e că, uneori, nici ei nu înțeleg ce vor să spună”, afirmă specialistul.
Însă ar trebui procedat tocmai invers: profesorul să explice pe înțelesul tuturor, într-un mod simplu, nu simplist: „Modul simplist nu adaugă nici o valoare, nu spune nimic. În schimb, să predai într-un mod simplu, să știi să explici lucruri complicate în cuvinte pe înțelesul tuturor, este o artă”.
„Titularizarea, un butoi de murături cu floare”
Punctul nevralgic al acestui proces de evaluare a profesorilor îl reprezintă titularizarea, explică Marian Staș. Căci, în momentul în care toți profesorii sunt fixați pe post pe întreaga durată a carierei profesionale, „orice conversație despre salarizarea pe merit este bătaie de joc. Este ridicolă, este lovită de nulitate. Pentru că nu ai cum să faci așa ceva în absența unor mecanisme care să coreleze direct și performanța, dar și lipsa performanței cu elemente motivaționale care pot să fie pozitive sau negative. De exemplu, desfacerea contractului de muncă, sancțiuni versus promovări. Plaja de stimuli nu are cum să existe în raport cu titularizarea. Titularizarea este, de fapt, ingredientul care otrăvește discuția despre performanță în învățământ”.
Cu alte cuvinte, un profesor titular, care rămâne pe acel post până la pensie, nu mai este interesat să performeze în vreun fel. Jobul său nu este amenințat de nimeni. El nu trebuie să lupte ca să și-l păstreze. Nu concurează cu cineva sau cu mai mulți. Așa că, de ce să se mai chinuie să facă performanță la clasă? De ce să se mai zbată, să mai depună efort, să consume energie, să se mai complice inutil? Pentru ce? El oricum nu poate fi dat afară, locul său oricum nu poate fi luat de altcineva. „Este exact ca un butoi de murături nepritocit și pe care se adună floare”, explicǎ expertul.
Dar, spune Marian Staș, este și normal să se întâmple așa: „Pentru că natura noastră umană este să mergem pe minima rezistență. Este o chestie cât poate de omenească”. Oricât am fi de buni, ne atinge, la un moment dat, suficiența. Și încet, încet, uneori chiar fără să ne dăm seama, începem să funcționăm pe principiul lasă că merge și așa: „Acum sunt de nota 9, apoi de 8.50, 8.25, cobor apoi la 7.50. Dar, lasă, că merge câteodată, nu moare nimeni din asta. Este în natura lucrurilor când nu ai un stimul motivațional care să coreleze performanța cu o salarizare corectă, cu respectul și recunoașterea”.
Vorbim, iată, doar despre o formă fără fond, considerǎ Marian Staş: „Căci atunci când ți se cere să fii mereu primul, să oferi cât mai mult, cât mai bine, cât mai frumos, când ți se cere să vii cu rezultate, să performezi, dar nu ți se oferă nimic la schimb, ba dimpotrivă, de ce ai depune acest efort? Oricum nu obții nici un avantaj de pe urma lui. De aceea spun că ideea sună frumos, dar nu are nicio relevanță”.
Soluții
Cum ar putea fi determinați profesorii să performeze în ideea de a-i ajuta realmente pe elevii să înțeleagă? Marian Staș consideră că soluția este reconstruirea din temelii a cheii de bolta în educație și anume a planurilor cadru, a modelului curricular: „Una e să ai un plan cadru comunist, centralizat, și alta e să ai un model curricular deschis, necomunist. Schimbarea trebuie să se facă la nivel de sistem, iar apoi îi va atinge și pe oameni, pe fiecare în parte”.
Marian Staș menționează că singurul element care chiar ar putea schimba de paradigmă școala românească sunt planurile cadru pentru liceu, orarul modificat, aerisit al elevilor: „Noi ne schimbăm pe următoarea structură psihomecanică: ca să pot ajunge la o schimbare de viziune, de paradigmă, în primul rând îmi schimb comportamentul. În al doilea rând, repet acel comportament la nesfârșit, până când îmi intră în sânge, cum s-ar spune, și devine noua mea mentalitate, noua valoare”.
Dacă performanța profesorilor va fi evaluată direct proporțional cu notele obținute de elevi la clasă, atunci vom fi martorii unui fenomen aberant. Vom ajunge în situația în care dascălii, pentru a-și dovedi performanța, ar putea umfla, crește artificial performanța elevilor. Am putea asista la note date din burtă, la rezultate mai bune, la mai multe premii întâi cu coronită, la teste Comper fără greșeală, la medii încheiate cu brio deși elevul nu a dat pe la școală mai deloc etc. „Decât să-mi aprind paie în cap, să vină părinții la școală cu scandal, mai bine îi trec pe toți”, ar putea deveni noul motto al dascălilor.
Se încarcă comentariile...
