Rusia revendică ocuparea unui sat în regiunea Sumî, în timp ce luptele continuă în Kursk

18
Publicat:

 Rusia a revendicat duminică ocuparea de către trupele sale a unui sat în regiunea ucraineană Sumî şi a semnalat lupte în desfăşurare în zona mai multor alte localităţi din această regiune învecinată cu provincia rusă Kursk, unde trupele ucrainene controlează încă o fâşie de teritoriu.

Militari ruși pe frontul din Ucraina FOTO Profimedia
Militari ruși pe frontul din Ucraina FOTO Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a sugerat de mai multe ori că armata rusă ar trebui să creeze o zonă tampon de-a lungul graniţei, pentru a preveni în viitor noi incursiuni ucrainene pe teritoriul rus, cum a fost ofensiva din august anul trecut asupra provinciei Kursk care a luat prin surprindere armata rusă, ce a recuperat între timp cea mai mare parte a teritoriului pierdut acolo, potrivit Agerpres.

Potrivit unei declaraţii emise duminică de Ministerul rus al Apărării, trupele ruse au ocupat în provincia ucraineană Sumî satul Basivka, situat chiar peste graniţa dincolo de oraşul Sudja, care a fost principala poziţie ocupată de armata ucraineană în Kursk. Conform aceleiaşi declaraţii, sunt în desfăşurare lupte în alte 12 puncte din regiunea Sumî.

Potrivit hărţilor de front ale platformei ucrainene de analiză militară "DeepState", trupele ucrainene mai controlează în Kursk doar aproximativ 63 de kilometri pătraţi, faţă de cei 1.400 de kilometri pătraţi revendicaţi de Kiev anul trecut.

Conform aceloraşi hărţi, alţi 81 de kilometri pătraţi de teritoriu de-a lungul graniţei, inclusiv zona satului ucrainean Basivka, sunt o "zonă gri" unde niciuna dintre tabere nu pare să deţină controlul.

La mai mult de trei ani de la lansarea invaziei în Ucraina, Rusia controlează toată peninsula Crimeea (anexată din 2014), aproape toată provincia estică Lugansk şi peste 70% din provinciile Doneţk (est), Zaporojie (sud-est) şi Herson (sud), precum şi o mică parte din regiunea nord-estică Harkov.

Rusia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite