Inteligența Artificială a scris o carte despre Elon Musk și Donald Trump. Volumul a ajuns bestseller

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un eseu despre mecanismele puterii în era digitală, semnat de „filozoful Jianwei Xun” din Hong Kong, a fost creat de fapt de Inteligența Artificială. Informația a fost dezvăluită de scriitorul italian Andrea Colamedici, cel care a pus la cale operațiunea.

Carte scrisă de Inteligența Artificială Foto: Arhivă
Carte scrisă de Inteligența Artificială Foto: Arhivă

Cartea „Hypnocracy. Trump, Musk and the New Architecture of Reality” a devenit în scurt timp de la lansarea ei, pe 15 ianuarie, un bestseller, fiind subiectul unor dezbateri pe mai multe forumuri.

Cartea a atras atenția jurnalistei Sabina Minardi de la L'Espresso care, având unele îndoieli în privința redactării și încercând să îl contacteze pe autor, a dezvăluit „înșelăciunea” orchestrată de filosoful Andrea Colamedici, care semnează ca traducător, deși el este cel care a scris-o cu ajutorul a două platforme AI, relatează EFE, citată de Agerpres.

Am vrut o carte care să funcționeze ca suport tehnic, dar și ca instrument practic, de analiză și demonstrație. M-am întrebat: «Cum pot spune o poveste care încă nu are nume și să construiesc totul de la zero?». Astăzi putem inventa noi moduri de a face filosofie. Unul este să te pui în ipostaza de a trăi o experiență. O alta este de a crea împreună cu inteligența artificială”, a afirmat Colamedici într-un interviu acordat pentru L'Espresso.

Deși autorul cărții este „filozoful Jianwei Xun”, în realitate acesta nu există. Întrebat cine a scris de fapt cartea, Colamedici a răspuns: „Nu este posibil să spunem în mod clar cine ce a scris: am trasat o cale în câțiva pași pornind de la cuvinte”.

Reflecția mea a început de la o analiză a Nadiei Urbinati din (ziarul) Domani, care spunea: «Trump catalizează ceva nou, dar nu avem încă un nume pentru asta». M-am gândit la asta', a spus el, adăugând că după aceea a făcut două proiecte cu două platforme AI și le-a combinat.

S-a constatat că aceasta s-a „mișcat” cu dinamica unei adevărate cărți de succes. „Totuși, de la lansarea sa pe 15 ianuarie, s-a mișcat cu dinamica unei adevărate cărți de succes: trei reeditări în două luni, printre cele 20 de eseuri cele mai bine vândute, recenzată și citată peste tot”, spun jurnaliștii de la L'Espresso.

Andrea Colamedici a dat asigurări că în carte a împrăştiat „firimituri ca în Hansel şi Gretel”.

O parte din dezorientarea experimentată este dictată de recursivitate, o structură intrinsecă producţiei de inteligenţă artificială, care se întoarce adesea la concepte”, a precizat el.

 

Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite