Un bărbat din Bistrița și-a lăsat fiul de 10 ani să conducă mașina. Măsura luată de polițiști
1Un bărbat din Bistrița a fost reținut de poliție după ce și-a pus fiul de 10 ani să conducă mașina prin oraș, fiind însoțiți de mama și fratele minorului. Tatăl riscă acum sancțiuni grave.

Incident a avut loc în seara de 8 aprilie, în Bistrița, când un bărbat de 47 de ani i-a încredințat volanul mașinii fiului său de 10 ani.
În timp ce minorul conducea, mama și fratele său erau pasageri în vehicul. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, polițiștii au încercat să oprească autoturismul, dar șoferul a continuat deplasarea.
Echipajul de poliție a pornit imediat în urmărirea vehiculului și, după câteva momente, au reușit să-l oprească. „La volan poliţiştii au identificat un minor de 10 ani. Totodată, în autoturism, poliţiştii au mai identificat, în calitate de pasageri, pe mama şi fratele acestuia. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că autoturismul nu figura cu poliţă RCA valabilă şi i-ar fi fost încredinţat minorului de către tată, pentru a fi condus pe drumurile publice”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud, potrivit Bistrițeanul.
În urma investigațiilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar dosarul penal întocmit îl vizează pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane fără permis de conducere. „În prezent, bărbatul de 47 de ani se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive”, a mai adăugat sursa menționată.