Delegaţiile SUA şi Rusia, discuţii la Istanbul. „Ucraina nu este pe ordinea de zi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţiile americană şi rusă au purtat discuţii, joi, la Istanbul, cu privire la normalizarea activităţii misiunilor lor diplomatice dintre cele două state. Americanii au plecat primii, după aproximativ şase ore de la sosire.

SUA şi Rusia s-au întâlnit, din nou, la Istanbul. FOTO: captură video
SUA şi Rusia s-au întâlnit, din nou, la Istanbul. FOTO: captură video

Joi, 10 aprilie, SUA şi Rusia s-au întâlnit la Istanbul pentru discuții referitoare la normalizarea activității misiunilor diplomatice, într-un context marcat de escaladarea tensiunilor din Ucraina, care a dus la cea mai amplă confruntare între Moscova și Occident de la Războiul Rece.

După aproximativ șase ore de discuţii, un vehicul care transporta delegația americană a părăsit clădirea Consulatului rus din centrul Istanbulului, în timp ce delegația rusă a rămas în locație, potrivit Agerpres.

Discuțiile au fost conduse de noul ambasador al Rusiei la Washington, Aleksandr Darciev, și de adjunctul asistentului secretarului de stat american, Sonata Coulter, potrivit unui comunicat al Ministerul rus de Externe.

Principalul subiect al întâlnirii a fost restabilirea activității diplomatice între cele două națiuni, după ce tensiunile și conflictele, alimentate de o serie de dispute și sancțiuni reciproce, au îngreunat relațiile dintre cele două mari puteri nucleare.

„Ucraina nu este, absolut nu este pe ordinea de zi. Aceste discuţii se concentrează exclusiv pe operaţiunile ambasadei noastre, nu pe normalizarea unei relaţii bilaterale în general, care se poate întâmpla, după cum am remarcat, numai după ce va exista pace între Rusia şi Ucraina”, a ţinut să accentueze purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.

În ultimele luni, atât Moscova, cât și Washingtonul s-au plâns de dificultățile legate de acordarea acreditărilor diplomatice, ceea ce a dus la blocarea activității ambasadelor.

Rusia a s-a plâns că sancțiunile occidentale au făcut chiar și plata diplomaţilor mai dificilă, iar SUA, de faptul diplomații americani se confruntă cu restricții în timpul deplasările lor în Rusia.

Un alt punct de conflict îl reprezintă proprietățile diplomatice, Washingtonul impunând restricții asupra unor imobile rusești, inclusiv la consulatele din San Francisco și Seattle, dar şi în alte locații.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite