Un bărbat a murit, după ce a fost lovit de o mașină care dădea cu spatele
1Un accident cu sfârșit tragic a avut loc marți după-amiază, 15 aprilie, în localitatea Tăuții de Sus, județul Maramureș. Un bărbat în vârstă de 63 de ani și-a pierdut viața după ce a fost acroșat de un autoturism care efectua o manevră de mers înapoi.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, din primele cercetări reiese că șoferul, un bărbat de 61 de ani, nu s-ar fi asigurat corespunzător în timpul manevrei, lovindu-l în plin pe pieton.
Impactul a fost extrem de puternic, iar victima a murit pe loc. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga spitalului pentru efectuarea necropsiei.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragedia.