Zelenski acuză Rusia că a predat intenționat Ucrainei trupurile unor soldați ruși. Printre cei predați se află și un israelian
11Președintele Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a predat intenţionat Ucrainei trupurile a 20 de membri ai forţelor militare ruse în loc de rămăşiţe ale soldaţilor ucraineni.

Printre aceste 20 de trupuri, „există de exemplu cel al unui mercenar israelian care lupta de partea lor. Un cetăţean israelian, cu acte israeliene”, a afirmat vineri, 20 iunie, preşedintele ucrainean, într-un briefing de presă sub embargo până sâmbătă.
„Uneori, aceste trupuri au chiar paşapoarte ruseşti (asupra lor)”, a continuat el, acuzând Moscova că „minte” atunci când declară că predă doar trupuri de ucraineni.
În timpul negocierilor ucraineano-ruse de la Istanbul, pe 2 iunie, Moscova şi Kievul au convenit asupra unui schimb masiv de trupuri de soldaţi ai celor două tabere.
De asemenea, Kievul şi Moscova au convenit să elibereze toţi prizonierii de război răniţi sau mai tineri de 25 de ani, precum şi să predea luptătorii ucişi, scrie Agerpres.
„Un grup de militari ruşi a revenit din teritoriul controlat de regimul de la Kiev”, a indicat vineri Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, precizând că aceştia se află deocamdată în Belarus.
„La schimb a fost predat un grup de prizonieri de război ucraineni”, a adăugat ministerul rus.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat schimbul, salutând faptul că soldaţii ucraineni sunt „în sfârşit acasă”.
„Cei mai mulţi soldaţi care revin azi din captivitatea rusă au petrecut acolo peste doi ani”, a precizat el pe Telegram.