Video Povestea tulburătoare a sașilor din Transilvania. Cum s-au destrămat comunitățile vechi de peste opt secole

0
Publicat:

Aproape 800.000 de germani trăiau în România interbelică, majoritatea fiind sași ai căror strămoși s-au stabilit în Transilvania încă din secolul al XII-lea. Numărul lor s-a diminuat drastic în a doua jumătate a secolului trecut, iar numeroase așezări săsești au fost părăsite de aceștia.

Copii sași din Gârbova. ADEVĂRUL
Copii sași din Gârbova. ADEVĂRUL

Mai puțin de 25.000 de germani trăiesc în România, potrivit celui mai recent recensământ al populației din 2022, mulți dintre ei fiind urmași ai sașilor din Transilvania sau ai șvabilor aduși de Imperiul Habsburgic în Banat, Maramureș și Sătmar.

Moștenirea sașilor

Înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, minoritatea germană din România număra aproape 800.000 de persoane, iar peste 250 de localități, majoritatea situate în Transilvania, aveau origini și comunități săsești. Sașii nu au fost niciodată majoritari în teritoriile actuale ale României și, potrivit reprezentanților lor, nu au revendicat niciodată acest statut.

„Cea mai durabilă realizare a sașilor a fost avansul intelectual, cultural și economic al Transilvaniei natale. Se pot cita drept exemple noi dezvoltări în tehnici agricole și meșteșugărești, tipărirea primelor cărți în limbile celorlalte naționalități din Transilvania sau introducerea progresului științific în toate domeniile industriei. Această realizare a fost posibilă doar pentru că, de-a lungul secolelor, sașii au păstrat legături strânse, personale, cu țările din Europa Centrală”, informau autorii volumului „Sașii transilvăneni: repere istorice”, publicat de Uniunea Sașilor Transilvăneni (SUA, 1982).

Sași. Foto: Ilustrată
Sași. Foto: Ilustrată

Însă sașii nu au fost doar „dătători”, ci și „primitori”, adaugă autorii. Ei au preluat de la celelalte popoare ale Transilvaniei, de exemplu, cuvinte de origine română și maghiară în dialectul săsesc, precum și elemente de modă și broderie în costumul lor tradițional.

„Codul de legi al sașilor, folosit între 1583 și 1853, arată o anumită apropiere față de jurisprudența maghiară. Și ți-ai putea imagina bucătăria săsească fără varza de Cluj, gulașul secuiesc, clătitele (Kleitten), budinca de mălai cu brânză (Palukes mit Käse) sau o masă bogată care să nu se încheie cu un pahar bun de țuică de prune (Zuika)?”, se arată în volumul „Sașii transilvăneni: repere istorice”.

Sibiu, primul oraș al sașilor

Sibiul este cel mai reprezentativ oraș pentru istoria sașilor din România, fiind atestat ca primul scaun săsesc la începutul secolului al XII-lea, sub numele de Siebenbürgen.

Cu timpul, Siebenbürgen a devenit denumirea germană pentru întregul teritoriu al Transilvaniei. În prezent, mai puțin de 3.000 de sași locuiesc în județul Sibiu, majoritatea în municipiul reședință, însă arhitectura și moștenirea culturală germană sunt încă bine conturate aici.

Sibiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Sibiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Centrele orașelor Sighișoara și Brașov, unde mai există comunități de câteva sute de sași, păstrează la rândul lor monumente istorice importante și o arhitectură de epocă, puternic influențată de cultura acestora.

Cetățile din Rupea, Mediaș, Orăștie, bisericile evanghelice din Bistrița și Sebeș, dar și satele fortificate Biertan și Agnita amintesc de vremurile în care viața comunităților era animată de prezența sașilor. În numeroase mici localități cu origini săsești din sudul Transilvaniei, comunitatea săsească mai numără câteva persoane.

Sate unde sașii mai sunt numărați pe degete

În satul Romos din Hunedoara, biserica evanghelică medievală, clădirea parohială, vechea școală germană și casele locuite odinioară de sași îi fac pe călători să se simtă ca într-o așezare unde limbile română și germană încă se mai aud.

Totuși, au mai rămas aici mai puțin de 20 de sași, față de peste 1.000 câți erau înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial. Unii, ca Johann Henning, s-au întors în satul natal după trei decenii petrecute în Germania, unde emigrase în anii ’80.

„Aici este mult mai bine ca în Germania, unde locuiam la bloc, într-un apartament de 80 de metri pătrați și plăteam chirie. Acum trăim într-o casă de aproape 300 de metri pătrați, cu grădină. Mâncăm bio din ce cultivăm noi: cartofi, roșii, ceapă, ardei, de toate. Avem cămările și pivnița pline, așa că nu avea rost să stăm în Germania și să cumpărăm totul”, povestea Johann, acum pensionar al statului german.

În satul Gârbova din județul Alba, un turn de aproape 60 de metri, înconjurat de zidurile puternice ale vechii cetăți a greavilor (stăpâni feudali sași), domină peisajul lăsat în urmă de numeroasele familii de sași care au plecat în ultimele decenii.

„Comunitatea sașilor din Gârbova era numeroasă, dar în anii ’80, la fel ca în multe alte sate săsești, oamenii au plecat cu sutele în Germania. Mulți nu s-au mai întors, iar casele lor au fost preluate de stat, unele fiind ocupate de muncitori veniți din alte zone. După 1990, unii sași s-au întors și și-au răscumpărat locuințele sau au construit altele. Din păcate, în satele vecine, ca Reciu și Câlnic, nu mai locuiesc permanent sași. În Gârbova mai trăiesc aproximativ 50 de sași, inclusiv copii”, relata Mihai, unul dintre sașii din Gârbova, care are grijă de biserica și cetatea săsească din sat.

În satul învecinat, Câlnic, vechea cetate săsească și biserica gotică din secolul al XIII-lea sunt mândria localnicilor. Aceste două monumente au făcut ca, împreună cu alte șase sate cu biserici fortificate din Transilvania, Câlnic să fie inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Sașii se mai întorc aici doar în concedii sau la sărbătorile locale.

„Cetatea este vizitată de mulți turiști, mai ales vara. Oamenii sunt încântați de ce găsesc aici. În același timp, este un loc de întâlnire pentru sașii plecați, care revin să-și regăsească rădăcinile”, spune Codruța, ghid al cetății, aflată în grija Asociației Ars Transsilvaniae România.

Cele șapte sate cu biserici fortificate din Transilvania aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO sunt: Biertan (județul Sibiu), Prejmer și Viscri (județul Brașov), Câlnic (județul Alba), Saschiz (județul Mureș), Dârjiu (județul Harghita) și Valea Viilor (județul Sibiu).

Cum au ajuns sașii în Transilvania

Povestea sașilor din Transilvania a început în urmă cu aproape nouă secole. Primele grupuri de sași s-au stabilit în ținuturile Sibiului începând cu secolul al XII-lea, din diferite regiuni germanice (Rin, Luxemburg, Flandra).

„Istoricii mai vechi credeau că aproximativ 300.000 de germani au decis, de bunăvoie, să se mute în îndepărtata Transilvanie, pe care o considerau un ținut pustiu, părăsit de oameni și locuit doar de urși, lupi și râși, unde puteau alege liber cele mai bune zone pentru a-și întemeia așezările. Se presupunea că, la prima încercare, au fondat câteva sute de sate, iar numărul acestora a scăzut abia din cauza numeroaselor războaie cu tătarii și turcii. De fapt, lucrurile au stat destul de diferit”, arătau autorii volumului „Sașii transilvăneni: repere istorice”.

Potrivit istoricilor moderni, coloniștii nu au ajuns în Transilvania de bunăvoie, ci au fost chemați de regii maghiari, care le-a alocat pământuri pentru așezările lor. Au primit privilegii importante ca autonomia administrativă, dreptul de a-și alege preoții și conducătorii locali (juzi). Sașii trebuiau în schimb să plătească taxe și să participe la apărarea Transilvaniei,

„Numărul coloniștilor din Țara Oltului, o regiune din jurul Sibiului, nu era la cifra menționată anterior de 300.000, ci doar vreo 500 de familii, ceea ce ar însemna între 2.000 și 3.000 de persoane”, informa Uniunea Sașilor Transilvăneni, în volumul publicat în SUA.

În secolul al XIII-lea, sașii au avut un rol important în apărarea ținuturilor în fața invaziilor tătare, iar pentru a putea ține piept acestora au început clădirea așezărilor fortificate. Sistemul defensiv al acestora a fost îmbunătățit în fața amenințării turcești din secolele următoare.

„Saşii, învăţaţi de necesitate, au inventat pentru ei în vreme de pericol bisericile şi aşezările fortificate, în care stătea puterea Transilvaniei”, scria Charles Boner, autor al volumului „Transilvania. Oamenii şi produsele sale”, din 1865.

Sașii au contribuit semnificativ la dezvoltarea culturală și urbanistică a regiunii, construind biserici fortificate, cetăți și târguri, multe rămânând și în prezent repere istorice și atracții turistice ale regiunii.

Primele familii de sași au început să își părăsească satele din Transilvania la începutul secolului XX, când America devenise un „tărâm al făgăduinței”, pentru numeroși europeni. În perioada interbelică, peste 700.000 de germani locuiau în România, majoritatea în Transilvania și Banat, însă războiul a schimbat brutal soarta comunității. Mii de sași nu s-au mai întors de pe front, iar după 1944, sașii au suferit alte lovituri.

„După Crăciunul din 1944, au început să circule zvonuri că germanii vor fi recrutați pentru muncă forțată în Uniunea Sovietică. Între 9 și 12 ianuarie 1945, toți bărbații germani cu vârste între 17 și 45 de ani și toate femeile între 18 și 35 de ani care nu fuseseră deja recrutați au fost, dintr-o dată, ordonați să se adune”, arătau reprezentanții comunității săsești.

Sași. Foto: Iulstrată
Sași. Foto: Iulstrată

Aproximativ 30.000 de sași transilvăneni au fost urcați în trenuri și transportați în lagăre de muncă din câmpurile de cărbune din Donbas sau, uneori, chiar până în Munții Ural.

„Numărul deceselor cauzate de frigul extrem și, mai ales, de foame și boli a fost considerabil. Întoarcerea celor bolnavi sau a celor incapabili de muncă a început încă din toamna anului 1945, dar ultimii deportați nu au reușit să iasă din Uniunea Sovietică decât în 1952”, nota Asociația Sașilor Transilvăneni.

Marea migrație a sașilor

Imediat după război, cei rămași acasă, în Transilvania, au fost lipsiți de drepturi, ajungând la mila unor autorități locale ostile. O nouă reformă agrară, din primăvara anului 1945, a dus la exproprierea terenurilor pentru majoritatea germanilor din România.

„Între 55.000 și 60.000 de fermieri sași și-au pierdut pământurile. Cu alte cuvinte, aproape întreaga proprietate agricolă a sașilor a fost confiscată, lăsând numeroase familii fără niciun mijloc de subzistență”, arată autorii volumului.

Ei adaugă că numeroși sași au fost nevoiți să-și părăsească fermele, cedându-le românilor care se mutau în satele lor, iar unii au ajuns să locuiască în casele romilor. Alții se considerau norocoși dacă li se permitea să păstreze o cameră în propria gospodărie. Micii comercianți și meșteșugari și-au pierdut și ei mijloacele de existență.

Sighișoara. Foto: Lucian Ignat
Sighișoara. Foto: Lucian Ignat

Treptat, regimul la care au fost supuși sașii a devenit mai blând, iar autoritățile comuniste i-au reconsiderat. În anii ’50, câteva sute de germani primeau anual permisiunea să părăsească țara. Numărul emigranților a crescut în deceniul următor la aproape 2.000 anual, în anii ’70 a depășit 7.000, iar la începutul anilor ’80 a fost de peste 15.000.

„În total, între 1950 și 1980, aproximativ 107.000 de germani (inclusiv sași) au părăsit România spre Germania de Vest. Numărul total al emigranților, incluzând și pe cei plecați în alte țări, a ajuns la 110.000 sau chiar mai mult. Dintre aceștia, aproximativ 60.000 – 65.000 erau sași transilvăneni”, arată statisticile din volum.

La începutul anului 1981, în România mai trăiau aproximativ 150.000 de sași transilvăneni. Cei mai mulți dintre sașii din afara României locuiau în Germania de Vest, iar un număr semnificativ în Austria, Statele Unite și Canada.

După 1990, sașii au putut emigra mult mai ușor, iar majoritatea celor rămași au ales să părăsească România.

Magazin

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite