Primele declarații ale lui Putin după atacul SUA asupra Iranului
1Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut luni primele comentarii după acțiunea militară a SUA asupra siturilor nucleare ale Iranului și în contextul bombardamentelor Israelului, condamnând o „agresiune neprovocată” contra aliatului său apropiat. Declarațiile sale au fost făcute cu ocazia vizitei la Moscova a şefului diplomaţiei iraniene Abbas Araghchi. El nu a oferit public ajutor militar Teheranului la acest stadiu, relatează AFP.

„O agresiune neprovocată contra Iranului, (care) nu are niciun fundament şi nicio justificare”, a declarat Putin.
„Lucrăm pentru a ajuta poporul iranian”, a adăugat Putin, declarându-se „bucuros” să-l primească pe ministrul iranian de externe pentru „a discuta despre toate aceste subiecte arzătoare şi a ne gândi împreună la o ieşire din situaţia actuală”.
Însă preşedintele rus nu a spus, în timpul acestei intervenţii publice, dacă Moscova este gata să propună Teheranului un ajutor militar în războiul cu Israelul, în timp ce anterior purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a reiterat doar că Kremlinul a propus ”medierea” între toate părţile vizate, condamnând şi deplângând „ferm” atacurile contra Iranului.
luni, Abbas Araghchi a declarat la rândul său că se aşteaptă la consultări de „o mare importanţă” cu Putin, potrivit unor declaraţii susţinute la televiziunea iraniană şi difuzate de presa rusă.
De la atacul Israelului asupra Iranului, la 13 iunie, Putin s-a declarat „gata să joace un rol de mediator pentru a evita o nouă escaladare a tensiunilor”, potrivit Kremlinului.
Însă propunerea lui a fost primită cu răceală de Uniunea Europeană, Bruxellesul apreciind că Rusia „nu poate fi un mediator obiectiv”, în plină ofensivă a armatei rusă împotriva Ucrainei.
Rusia întreține istoric bune relaţii cu Israelul, însă aceste legături au fost afectate de declanşarea războiului asupra Ucrainei şi războiul din Fâșia Gaza.
Moscova și Teheranul au semnat în ianuarie un tratat de parteneriat strategic global, menit să le întărească legăturile, în special militare, dar care nu prevede un pact de apărare reciprocă.
Iranul are dreptul la autoapărare, a declarat Moscova, adăugând că parteneriatul strategic dintre Moscova și Teheran este „indestructibil”, au relatat agențiile de știri de stat.
Întrebat dacă Iranul a solicitat asistență militară, Serghei Riabkov, ministrul rus de externe, a declarat că Moscova colaborează cu Iranul în mai multe domenii și că ar fi iresponsabil să dezvăluie mai multe detalii.
Iranul cere ajutorul lui Putin
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, i-a trimis o scrisoare lui Putin pentru a-i cere mai mult ajutor, relatează Reuters, citând o sursă importantă anonimă.
De altfel, Araghchi a declarat, înainte de întâlnirea sa cu Putin, că Iranul și Rusia „au avut întotdeauna preocupări, griji și adversari comuni”.
Ce sprijin ar putea oferi Rusia Iranulului
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus, a declarat că Moscova ar putea oferi diverse forme de ajutor Iranului.
„Totul depinde de ceea ce are nevoie Iranul. Ne-am oferit eforturile de mediere. Acest lucru este concret. Ne-am exprimat poziția, ceea ce reprezintă, de asemenea, o formă foarte importantă de sprijin pentru partea iraniană. De acum înainte, totul va depinde de ceea ce are nevoie Iranul în acest moment”, a declarat el, potrivit TASS.
Când a fost întrebat dacă Rusia va furniza arme Iranului, Peskov a spus: „Totul depinde de ce va spune partea iraniană, de ce vor spune prietenii noștri iranieni”.
Avertismentul Rusiei pentru Trump: SUA deschid „Cutia Pandorei”
Duminică seara, la o reuniune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite , ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a acuzat SUA că deschid o cutie a Pandorei prin atacurile asupra instalațiilor nucleare iraniene și că se joacă cu „siguranța și bunăstarea umanității în ansamblu”.
„Washingtonul a reafirmat că, pentru a promova interesele aliatului său israelian, este pregătit nu doar să închidă ochii la uciderea a zeci de mii de femei, copii și persoane în vârstă palestiniene, ci și să riște siguranța și bunăstarea umanității în ansamblu”, a spus Nebenzia, referindu-se la războiul din Gaza.
„Prin acțiunile lor, SUA au deschis o cutie a Pandorei. Nimeni nu știe ce noi catastrofe și suferințe vor aduce”, a continuat el.