Una dintre cele mai eroice bătălii ale Celui de-al Doilea Război Mondial. Cum au reușit 700 de soldați curajoși să țină piept unei armate întregi
Cancerul care poate fi eliminat într-o generație ucide anual 2.000 femei în România. „Când află că e o bubă acolo întreabă de vaccin”
România, codașa Europei: doar 3% dintre căile ferate din România au fost modernizate după 1989. 2025, anul marilor speranțe și promisiuni
Eșecul planului controversat al Elenei Ceaușescu de a dubla populația României - Fiecare familie să aibă cel puţin patru copii
Cum alimentează SUA extrema dreaptă în România și în Europa. Analist: „Ne influențează și o să aibă un impact”
19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși. 149 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii
Kievul critică echipa lui Trump după negocierile de la Riad. „Nu va face decât să alimenteze apetitul lui Putin”
Ce urmărește cu adevărat Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin vrea „respect“, nu pace
Papa Francisc, spitalizat cu infecție pulmonară, și-a exprimat în privat temerile că nu va învinge boala
Practic Bucuresti Plans To Reward Investors With RON16M Dividends
Angel Tîlvar s-a întâlnit cu omologul său sud-coreean la Conferința de la Abu Dhabi. Mesajul transmis de Ministrul Apărării
Holde Agri Invest Borrows Another RON5M From Shareholder SevenX Ventures
Condițiile acordului SUA-Ucraina privind metalele rare, mai rele decât despăgubirile postbelice impuse Germaniei
Papa Francisc a fost diagnosticat cu o dublă pneumonie. „Toate testele indică un tablou clinic complex”
Sebastian Burduja, replică pentru Nicușor Dan: Primăria Capitalei are datorii imense față de ELCEN
Descoperire șocantă în bagajul unui elvețian venit din Thailanda: un cap de crocodil, pastile pentru potență și obiecte interzise
Horoscop miercuri, 19 februarie. Pe Raci îi poate surprinde o idilă din trecut, iar Gemenii trebuie să fie mai iertători
„Europa nu se mai poate baza pe SUA”. Grupurile pro-europene din Parlamentul European cer menținerea sprijinului pentru Ucraina
Iarna, un aliat neașteptat al sănătății. Ce beneficii aduc frigul și zăpada asupra organismului
Nuclearelectrica Signs RON27M Contract To Sell Power To PPC Energie In 2026
România își reafirmă sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Elena Lasconi, apel către ministrul de Interne. „Să spunem stop unei mizerii cu iz fascist”
Sindicatul Europol reclamă calitatea noilor uniforme de 7.500 lei: „Nu îndeplineşte nici măcar standardele hainelor contrafăcute care sunt vândute prin diferite bazaruri”
Momentul în care forțele ucrainene distrug noul sistem rus de apărare aeriană S-350 Vitiaz, în Donețk
Paradoxul invaziei ruse în Ucraina. Fost reprezentant la NATO: „Armata ucraineană e cea mai pregătită din Europa. Probabil, Rusia va cere o demilitarizare”
Germania va deschide primele centre pentru returnarea migranților către țările UE
Porc filmat în timp ce se plimba nestingherit pe stradă. „La Bucuresti sunt canguri și în Turda porci”
Mesajul lui Crin Antonescu pentru Elon Musk, în cazul în care ar ajunge la Cotroceni. „Primul lucru pe care l-aş face ar fi să-l sun”
Tudor Chirilă explică de ce Elon Musk susține extremismul: „O Europă divizată, e o Europă mai convenabilă”
Ce amenzi riscă șoferii care nu își curăță mașina de zăpadă înainte de a pleca la drum
Trebuie să ne îngrijoreze mesajele pe care le preia Musk de la Călin Georgescu? ANALIZĂ
România își reafirmă sprijinul pentru Ucraina: „Luptă pentru securitatea întregii Europe”
Primarul prorus al Chișinăului, Ion Ceban, rămâne cu eticheta de agent FSB. Instanța i-a respins cererea
Locuitorii unui oraș din Marea Britanie, evacuați după apariția unei gropi uriașe în asfalt. „Suntem pur și simplu terifiați”
Ultima avarie la CET Vest, care a lăsat sute de bucureșteni în frig, l-a înfuriat pe primarul Capitalei. Pe cine critică acesta
Ce poți face pentru a combate în 24 de ore simptomele răcelii. „Cele mai bune șanse de a lupta cu boala”
Bolojan merge la Paris. România, invitată la a doua întâlnire a liderilor europeni despre Ucraina
Suma consistentă strânsă din donații de Nicuşor Dan pentru campania electorală la prezidenţiale
America modernizează Armata Republicii Moldova. I-a oferit 29 de vehicule militare de tip Hummer
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță în 2025. Ministerul Educației și Cercetării a publicat documentul
Schimbare de conducere la DNA Constanța. Principalele dosare instrumentate de noul procuror șef
Maratonul informațional: Cum ne epuizează psihic cursa globală pentru „a fi informați"
De ce ar face administrația Trump presiuni pentru ca România să le ridice restricțiile fraților Tate. Cum au ajuns cei doi celebri
Hurezeanu, convocat de Ciolacu pe tema discuției controversate cu omul lui Trump despre frații Tate. Ciolacu: „Nu a existat o solicitare din partea SUA”
Volodimir Zelenski își amână vizita în Arabia Saudită și critică discuțiile SUA - Rusia. „Despre Ucraina, fără Ucraina”
Comisia Europeană va propune măsuri de sprijin pentru industriile mari consumatoare de energie
Românii nu reușesc să pună bani deoparte. Doar una din 10 persoane spune că a reușit să economisească suficient în 2024 SONDAJ
Allianz Trade: Romania’s Economy To Grow By 3.1% In 2025 And 3.6% In 2026
ROCA Investments Takes Over 20% in Adrem
MAGNOR: Romania Pawnbroking Market Overshot RON2.5B Mark in 2024, Up 25% YOY, Set to Grow at Least 20% in 2025
AnimaWings Set to Launch Bucharest-Dublin Regular Flights in July 2025
Optimedia Ends 2024 with EUR66.7M Turnover, Up 2% YOY
Symphopay Eyes Global Expansion
De ce tot mai mulți români se întorc din Spania. Sociolog: „Vin animați după mulți ani de muncă, dar se izbesc de niște realități crunte”
Doar 1 din 3 români ar recomanda jobul lor altor persoane. Cât de fericiți suntem la muncă
Moștenirea orașelor uraniului din Munții Apuseni: „S-a exploatat în ritm ameţitor. Mulți mineri nu depășeau 60 de ani”
Ilie Bolojan, al treilea președinte interimar al României. Cum au ajuns Nicolae Văcăroiu și Crin Antonescu la Cotroceni. "Au pus țara într-o situație dificilă"
Piața robotaxi începe să prindă contur. Mai mulți giganți auto anunță lansarea unor vehicule autonome