Macron și Carney l-au prins pe Trump la colț. Cum au trecut „liderii rezistenței" de la lingușeală la ironii. „Se joacă cu focul"?
Panouri fotovoltaice pe balconul blocului: când sunt permise și ce reguli trebuie respectate
Până la ce oră se spune „bună dimineața” și când începem să spunem „bună seara”. Ce recomandă ghidurile de politețe
După un an aproape pierdut, economia României ar putea reveni în 2027. Ce arată prognoza
Nicușor Dan încearcă să oprească apropierea PSD de AUR. Ce miză are mesajul președintelui
Hagi nu mai spune că vrea să câștige grupa: „Am spus-o înainte de pomană”
Primarul „Târnăcop”, omul care a schimbat Bucureștiul. Dem. I. Dobrescu: „Lumea îmi spunea tătarul de la primărie”
2 octombrie: Ziua în care s-a născut generalul implicat în „afacerea Škoda”, scandalul care a zguduit România interbelică
Cât din salariu se duce pe energie. România, printre țările europene unde factura apasă cel mai greu pe bugetul familiei
Elevă cu rezultate remarcabile, în lista scurtă a celei mai prestigioase competiții de eseuri din lume: „Global Essay Competition”
Radu Drăgușin spune că România trebuie să joace cu mai multă hotărâre cu Polonia
Cât costă monitorizarea unei sarcini în România: ce analize și ecografii sunt necesare și ce poate fi decontat
Incendiu violent la o staţie de sortare-reciclare deşeuri lângă Sibiu. A fost emis mesaj RO-Alert
Nazare este onorat că numele său apare vehiculat ca posibil premier. Ce părere are despre alegerile anticipate
Kievul, învăluit într-o „ceață de război”. Ce s-a întâmplat în aer după atacurile rusești
Rezultate la tragerea loto de joi, 1 octombrie. Premiile puse în joc de Loteria Română
Au plecat din China pentru a lupta în Ucraina. Ce îi motivează pe voluntarii chinezi
Lactatele și mezelurile, mai scumpe din octombrie. „O parte din scumpire a fost doar amânată”
Prinţul Harry spune că după ce a părăsit armata a simţit că şi-a pierdut rostul în viaţă şi identitatea
Trecutul prezent
Putin, mesaj pentru pro-rușii din Europa: „Nu trebuie să dezmembrăm UE, se va destrăma singură”
Ce urmărește de fapt oligarhul rus care a plătit petrecerea de nuntă a lui Trump Jr.
Fructul rar din Dobrogea care seamănă cu mărul și cu curmalul. Rețeta de compot a călugărului de la Mănăstirea Dervent: „Când se coace și se zbârcește, devine dulce”
A murit Biljana Plavšić, singura femeie condamnată de Tribunalul de la Haga, fiind acuzată de genocid și crime de război
Premierul israelian, despre copilotul care și-a înjunghiat colegul aviator în zbor: „A fost supus unei îndoctrinări radicale islamiste”
„Washingtonul are nevoie de România, dar se întreabă dacă poate avea încredere în instituțiile ei” - Analiză după raportul SUA despre România
MAE avertizează românii care merg în Polonia. Controalele la două granițe se prelungesc până în 2027
„S-a catapultat, dar nu a supraviețuit”. Cine era căpitanul ucrainean de 25 de ani care a murit după ce MiG-29-ul său a fost lovit de o rachetă rusă
Iulian Fota explică războiul hibrid al Kremlinului: „Scăderea încrederii în propriul guvern poate fi instrumentată de ruși”
Horoscop 2 octombrie. Ziua deciziilor importante pentru zodii. Ce schimbări anunță astrele
„Asta se întâmplă de cele mai multe ori la două sau trei dimineaţa”. Sfatul partenerei președintelui la o conferință medicală
Intervenție la metrou. O persoană a coborât pe șine. Metrorex a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei
Satul care a devenit celebru după o conspirație veche de 500 de ani. Castelul în care nobilii au complotat împotriva regelui
Diana Șoșoacă și Călin Georgescu, sub lupa expertului în securitate Iulian Fota. „Intră în zona de trădare”
Amenințare voalată a lui Putin: „Daca arma nucleară este expusă pe scenă, mai devreme sau mai târziu, va fi folosită”
Cum se pregătește Bundeswehr pentru un scenariu de apărare
Euro a trecut de 5,34 lei pe interbancar, apoi a coborât ușor. Cum explică BNR mișcarea leului
Textile Manufacturer Tanex 2025 Net Profit Surges 57.4% YoY To RON2.1M
Eugen Tomac consideră alegerile anticipate un cadou făcut lui Putin. „Este de evitat în momentul de faţă”
„Prima utilizare în luptă”. Zelenski arată imaginile cu noua rachetă balistică a Ucrainei și anunță producția în masă
Unirea Shopping Center's Turnover Grows To RON24.5M In H1/2026
Ce poți face în București în acest weekend. De la dovleci și recolte la parade, artă, ateliere pentru copii și activități pentru toată familia
Cum a fost plimbat un strung românesc VL40 prin șase țări pentru a ocoli sancțiunile UE. Noi dezvăluiri din ancheta în care a fost reținut un politician român
Sustenabilitatea financiară: de la deficite la convergență nominală
Moțiune internațională pe tema Tezaurului aflat la Moscova. „Returnarea servește unui interes european mai larg”
Lovitură pentru „mafia” lucrărilor de licență și doctorat. Senatul a adoptat propunerea USR care permite Poliției să intervină fără sesizarea universității
O femeie a murit la locul de muncă după o discuție aprinsă cu șefii. Era cunoscută cu probleme cardiace
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Vești bune pentru șoferi. CNAIR anunță ce se întâmplă cu TollRo după problemele de la lansare
Republica Moldova, reformă administrativă în forță. Dispar 32 de consilii raionale și rămân doar trei regiuni
Noul responsabil al Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea
Franța în flăcări: elevi mascați incendiază școli și îi stropesc pe profesori cu benzină. Protestele ar fi fost infiltrate de grupări anarhiste
Lacul care aproape că a dispărut. În doar 10 ani, suprafața lui s-a redus cu peste 90%: „Era plin de pescari și păsări. Ceea ce vedem este o dezamăgire”
Laura Vicol, din nou în vizorul DIICOT pentru dosarul Nordis. Procurorii o acuză că ar fi ascuns milioane de lei în declarațiile de avere
O susținătoare a lui Călin Georgescu a amenințat online că „sare DIICOT în aer”. Polițiștii au dus-o la Obregia
Militarii ruși ar fi pierdut moaștele cneazului Dmitri Donskoi în timpul retragerii de pe direcția Liman
Un bărbat de 55 de ani a murit după ce a fost rănit grav de un urs, într-un lan de porumb din Brașov
Romgaz Seeks Shareholder Approval For EUR100M Credit Line From BCR To Replace Expiring UniCredit Facility
Moment de groază în Piatra Neamț: Mamă și fiu, loviți în cap de bucăți de tencuială desprinse din blocul în care voiau să intre
AUR îi ia apărarea lui Ilie Bolojan după citarea la DNA: „Este trecut prin malaxorul justiției pentru a renunța la ideea alegerilor anticipate”
Deloitte Romania: CFOs Take Lead on AI And Tech Investment Decisions
Doi bărbaţi, trimişi în judecată după ce au lovit cu maşina un poliţist. Omul legii voia să controleze un transport de lemne
Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, omagiat la Paris în cadrul Premiului literar L’Œuvre d’Orient
Mai există o cale de dialog între PNL și PSD? Un acord între cele două ar duce la încheierea crizei politice. Rectorul SNSPA: „De două ori au fost aproape în ultimele cinci luni”
UE și Ucraina au găsit fonduri pentru armată și pentru buget până la sfârșitul anului
Tragedie cumplită în Galați: patru oameni au murit, printre care și o fetiță de 7 ani, după ce un tren de călători a lovit o autoutilitară
Tentativă de asasinat asupra șefului companiei ucrainene care produce dronele și rachetele ce fac prăpăd în Rusia?
Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme Bucuresti
Filip & Company Assists Banca Transilvania With Its EUR500M Subordinated Bond Issue On International Financial Markets
Bani europeni, birocrație și reforme: cât de eficiente sunt programele Comisiei Europene?
Amenzi de aproape 38.000 de lei după protestele de la Arestul Central. Jandarmii au sesizat și Protecția Copilului
„Nu solicit” nu înseamnă „refuz”. De ce a fost achitat un șofer
Operațiunea KillSwitch: un român de 24 de ani, reținut într-o anchetă internațională în 9 țări privind furtul de date informatice. Gruparea a vizat 1.000 de atacuri
KPMG Romania And Moldova Expands Regional Roles Of Its Management Team, Promotes Two New Partners
Reuters: Convocarea alegerilor anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului în România
Noi scumpiri la alimente de la 1 octombrie. Lactatele și mezelurile, printre produsele vizate
Statistical Office: Romania Unemployment Rate Unchanged Month-On-Month In August 2026 At 6.4%
Angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare. Instanța obligă compania să-i plătească 52.000 de euro
Grupul de părinți de pe WhatsApp: când distribuirea informațiilor despre un copil devine problematică juridic?
Central Bank: Romania Forex Reserves Plunge To EUR60B In September 2026
SURSE Ilie Bolojan, chemat la audieri de DNA în dosarul lui Fănel Bogos. Ce vor să afle procurorii
Veste bună pentru firme: Guvernul a prelungit termenul de actualizare a codurilor CAEN până în martie 2027
Poliția Locală Timișoara a cerut anularea unei sancțiuni aplicate chiar de ea. Ce a decis instanța
Tensiuni în creştere în relaţia Moscova - Budapesta. Rusia expulzează mai mulţi diplomați și acuză Ungaria de „ostilitate deschisă”
O româncă a crezut că vorbește online cu actorul celebru Park Seo-joon și i-a trimis 450.000 de lei. Cine era în spatele contului
Bruxellesul avertizează România legat de siguranța exploatărilor de petrol și gaze din Marea Neagră. Riscăm să ajungem la Curtea de Justiție a UE
Tehnologie românească pentru tancuri, destinată Belarusului, scoasă la vânzare pe o platformă germană. Cum au fost eludate sancțiunile UE
Prețul gramului de aur, 1 octombrie 2026. Aurul s-a scumpit ușor
Centura Comarnic a fost deschisă circulației. Șeful CNAIR a întârziat la inaugurare pentru că a rămas „agățat în trafic”
Anchetă în Israel. Cum de a fost lăsat să zboare pilotul care și-a înjunghiat colegul în avionul Flydubai. „Se ruga mult și nu dădea mâna cu femeile"
Frumosul oraș din Europa care a devenit o destinație preferată de turiștii chinezi. Rezervările au explodat cu 118%
Rețeta neobișnuită de tartă cu ulei de măsline care a pus-o pe gânduri pe Mihaela Bilic
„Deficitul a devenit, pentru România, o povară mai mare decât oricând în ultimii 35 de ani”, susține Siegfried Mureșan, la o zi după ce Guvernul său a picat
România prelungește starea de alertă în energie cu încă o lună. Centrala de la Cernavodă rămâne închisă
Mai mulți fotbaliști ai Suediei au fost afectați de un virus misterios
„Nimeni nu-și împachetează viața într-o valiză de bine”. Vicepreședintele Senatului, despre sacrificiile românilor plecați. Mesajul lui Nicușor Dan pentru diaspora
Tânăr ameninţat cu cuţitul într-un mall din Cluj de un copil de 12 ani căruia a refuzat să-i dea 5 lei pomană
Astm sever și BPOC: boli respiratorii care ajung prea târziu la tratament
Deznodământ tragic: A murit femeia din Texas care a născut în timp ce se afla în comă. Fiul ei are acum 14 ani
Ionuț, tânărul cioban de 19 ani care a plecat cu oile și nu s-a mai întors, este de negăsit. Peste 50 de oameni îl caută
Louis Munteanu s-a accidentat și nu va putea juca cu Polonia şi Suedia!
De la „trebuie să am grijă de sănătate” la „vreau să știu”: noua interfață din aplicația MedLife aduce medicina personalizată mai aproape de pacient
Moartea unui copil de 7 ani a scos bicicliștii în stradă, la Torino. „Barieră umană” în fiecare dimineață, pe strada unde băieţelul a fost lovit de o maşină
Iubitul tinerei ucise și găsite într-o valiză în râul Olt a acceptat extrădarea în România. Anunțul autorităților elvețiene
Marian Vanghelie, în fața Arestului Central, alături de susținătorii lui Călin Georgescu: „Mie nu mi-e frică de nimic”
Cum poate mentenanța preventivă să reducă opririle neplanificate din industrie
Sorin Grindeanu cere deblocarea pensiilor înghețate de doi ani: „Trebuie să schimbăm direcția greșită a țării”
Ceremonie bizară a ultranaționaliștilor ruși, lângă granița cu Estonia. Au „botezat" Luna „ca să o facă ortodoxă și să o lege de Rusia"
Curs valutar BNR, 1 octombrie 2026. Euro a scăzut, dolarul a crescut. Cum au evoluat principalele valute
România îmbătrânește, dar nu are suficienți oameni să îngrijească seniorii: un lucrător la 100 de vârstnici, față de 5 în OECD
Balticii exersează evacuarea în masă, România privește. Un general de armată descrie scenariul în care Rusia ajunge la gurile Dunării
Lionel Messi va fi onorat de Universitatea din Buenos Aires, înaintea meciului de retragere din 6 octombrie
„Agonie inutilă”. O deținută din SUA a supraviețuit injecției letale: după două doze, a fost transportată la spital
Nicușor Dan, la deschiderea noului an universitar: „Nouă milioane de români pe TikTok - vom fi în două realități paralele”
Producția de alimente din Europa a crescut cu 3,8% în 2025. Ce înseamnă pentru fabricile din sector
InsurTech Playground, evenimentul unde asiguratul este examinator, iar autoritățile din domeniu și companiile de asigurări devin examinați
Iulian Fota, la „Agenda Internațională”. Cum acționează Rusia în România și cât de pregătit este statul să răspundă la războiul hibrid
Grindeanu explică întâlnirea cu ambasadoarea Guilfoyle: „Când te invită un oficial american la o cină, te duci”
Rusia a folosit pentru prima dată o dronă având o încărcătură care taie oțelul. Atacurile asupra rețelei electrice a Ucrainei, intensificată
Călin Georgescu contestă sechestrul pus pe casa din Mogoșoaia. Când se judecă cererea
ANAF ia la verificat piața mașinilor second-hand. 35 de firme, cu autoturisme de peste 38 de milioane de euro, vizate în prima etapă
PwC Survey: Workers in Romania Most Affected in Region by Economic Situation, Fear of Job Cuts and Political Decisions
Three-Month ROBOR Accelerates, Leaps to 6.06%
New Car Registrations in Romania Down 11.2% in September
Elon Musk revine în echipa lui Trump. Miliardarul va conduce un studiu al Pentagonului despre viitorul războiului
Ce îi face pe români să lase Anglia pentru Spania? Explicaţiile unui român care a locuit 9 ani în Londra: „E o țară depresivă, cu oameni reci și răi”
Colliers: Over Half of Romania Modern Retail Stock Is over 15 Years Old
Experiența ca defect
Banca Transilvania Set to Carry Out Own Stock Buyback Program on Oct 1-19
Mesajul Cristelei Georgescu pentru susținătorii soțului ei, după arestarea lui: „Nu vă temeți!”
Spectacol la Londra: reversul aventurii BREXIT care se încheie într-o fundătură
Randstad Digital Romania Ends 2025 with first Loss in 18 Years
Cine se află în spatele incidentului aviatic în care a fost implicat un avion al Flydubai? Ce spune Netanyahu
Probleme tehnice la lansarea TollRo. CNAIR anunță că nu aplică sancțiuni pentru perioada disfuncționalității
Siemens Industry Software 2025 Turnover Up 14.6% YOY
Peris Expects to Hit RON1B Turnover Threshold in 2028
Anchetă la IPJ Ilfov în cazul polițistului care a plecat de la serviciu la o petrecere sexuală și a ajuns la spital în urma unei supradoze. Familia ştia că are probleme cu drogurile
Ipoteză luată în calcul după tentativa de prăbușire a avionului Flydubai: copilotul ar fi urmărit un scenariu similar atentatelor de la 9/11 din SUA
CEC Bank Rakes In almost RON418M Net Profit in H1/2026, Up 38% YOY
Deranjat că n-a jucat cu Norvegia, Cristiano Ronaldo a părăsit cantonamentul Portugaliei
Mărturia pasagerului care a imobilizat copilotul atacator și a preluat manșa avionului: „Am văzut documentarul «Dezastre în aer»”
Cine este pilotul erou care a salvat 174 de oameni după ce a fost înjunghiat de copilot: gestul care a prevenit o catastrofă
Noua platformă pentru plata rovinietei și TollRo este operațională. CNAIR anunță canalele oficiale de plată
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Miliarde pentru Rheinmetall. Cine răspunde când armele întârzie?
Prognoza meteo pentru joi, 1 octombrie. Meteorologii anunță vreme frumoasă și temperaturi de până la 25 de grade
Ce se întâmplă cu banii românilor dacă S&P retrogradează România. Cum se poate transmite decizia în rate, credite și investiții
Președintele FIFA a pierdut și sprijinul federației din Elveția
Siegfried Mureșan, după eșecul Guvernului propus de el: „Premierul OUG 13 a venit, a glumit, a mințit și apoi a fugit”
Politico: Pentagonul exclude aliați-cheie dintr-o reuniune NATO. „Dacă încearcă să împartă NATO în buni și răi, este periculos pentru SUA"
Nicușor Dan, despre raportul privind alegerile prezidențiale anulate: „Înaintea crizei politice, era unul din primele trei lucruri de care mă ocupam”
Un copil de 11 ani a murit după ce a căzut de pe bicicletă în Alba. Polițiștii au deschis un dosar penal
FlyDubai suspendă temporar zborurile spre Israel, după ce un pilot a fost înjunghiat
Prețurile carburanților joi, 1 octombrie. Benzina ajunge la 9,99 lei pe litru în majoritatea stațiilor din țară. Ce se întâmplă cu motorina
Remus Pricopie, invitat la „Interviurile Adevărul”, de la ora 10:00. Rectorul SNSPA va discuta despre criza politică
Provocarea zilei pe „Adevărul”: „Pasăre de vânătoare”. Știi să rezolvi integrama?
De ce nu vrea Nicușor Dan alegeri anticipate. „Sunt un om responsabil, nu ne jucăm cu soarta țării”. Mesaj pentru susținătorii dezamăgiți
Vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut în dosarul încălcării embargoului cu Rusia și Belarus
Rusia imită publicații occidentale pentru a răspândi știri false. BBC, Euronews și Politico, printre țintele campaniilor de dezinformare
Mirabela Grădinaru, în vizită la mai multe ONG-uri pentru sănătatea mintală și prevenirea adicțiilor la copii. S-a întâlnit și cu Prima Doamnă a Cehiei
Cât bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama
Haos în aplicarea TollRo, care intră în vigoare de la 1 octombrie. Probleme cu aplicația și tarife diferite pentru aceeași rută
Ucraina riscă să rămână fără o parte importantă a flotei de F-16 din cauza întârzierilor la mentenanță
Cum ajung resurse europene în economia de război a Rusiei: „Moscova va găsi mereu soluții”
Rusia pregătește împotriva Kievului o campanie pe trei direcții, al cărei apogeu este așteptat până în noiembrie
Suspendarea Maiei Sandu, între eșecul anunțat și o miză mult mai mare: „Întregul rechizitoriu este ridicol”
China testează un roi record de drone submarine autonome. Care sunt principalele provocări în dezvoltarea unor astfel de sisteme?
Energizante la prima oră și cartofi prăjiți la pauză: cum încearcă un doctor să schimbe obiceiurile a 22.000 de elevi români