Boeing se pregătește să lanseze un nou titan al cerului: Boeing 777-9, cel mai lung și mai lat avion de pasageri construit vreodată. După ani de provocări, se ridică întrebarea dacă acest avion va aduce o nouă eră în aviația comercială.
Directorul general al Boeing, Dave Calhoun, și alți oficiali de rang înalt ai companiei vor detalia joi, în cadrul unor întâlniri cu autoritățile de reglementare din domeniul aviației din SUA.
Boeing a înregistrat o creștere de șase ori mai mare a sesizărilor din partea angajaților săi care au ridicat probleme legate de siguranța produselor și serviciilor în primele două luni ale anului.
Boeing va investi în total 176 de milioane de dolari în trei proiecte canadiene de dezvoltare aerospațială ca parte a unui acord de vânzare a avioanelor militare de supraveghere Poseidon către Ottawa.
Puține companii au pierdut mai mult decât cele 32 de miliarde de dolari pe care Boeing le-a pierdut în ultimii cinci ani. Și mai puține companii ar putea pierde o asemenea sumă.
Autoritatea de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) a emis raportul de investigaţie a accidentului de aviaţie civilă produs în data de 28.08.2020 pe pista Aeroportului Internaţional „Aurel Vlaicu” Bucureşti-Băneasa şi în care a fost implicată aeronava Boeing 767-324.
Boeing a înregistrat pierderi financiare în fiecare an, începând din 2019, fiind întrerupte, astfel, peste două decenii de profitabilitate, punctează analistul XTB Claudiu Cazacu.
Deciziile de efectuare de inspecţii la avioanele Boeing 737 MAX 9 au venit ca un tăvălug la nivel mondial, la două zile după un incident survenit la un avion de acest tip aparţinând companiei americane Alaska Airlines.
Un telefon mobil care a căzut în gol de la aproape 5.000 de metri altitudine, din cabina avionului Boeing al companiei Alaska Airlines care s-a deschis în timpului zborului, vineri, în Statele Unite, a fost găsit în stare perfectă.
US Air Force au eliminat Boeing din competiţia pentru a dezvolta un succesor al E-4B Nightwatch zguduind lupta pentru construirea următoarei versiuni a modelului de aeronavă cunoscută sub numele de „Avionul Apocalipsei” datorită capacităţii sale de a supravieţui unui război nuclear.