Un număr mic de gurmanzi se bucură de şansa de a experimenta un festin regal ca în secolul XVIII, în camera de zi favorită a regelui Charles din reşedinţa regală Dumfries House, din Scoţia.
Sănătatea regelui Charles merge „într-o direcție foarte pozitivă” după diagnosticul său de cancer de la începutul acestui an, a declarat o sursă regală. Vestea vine în momentul în care monarhul în vârstă de 75 de ani se pregătește să sărbătorescă, dumincă, doi ani de la urcarea sa pe tron.
Fosta gardă de corp a Prințesei Diana, Ken Whare, care a protejat-o timp de cinci ani, a declarat că aceasta ar fi "acceptat" în cele din urmă relația dintre Charles și Camilla, dacă ar fi fost încă în viață
Viscri, satul care a cucerit inima regelui Charles al Marii Britanii, atrage nu doar prin viața liniștită din inima Transilvaniei, ci și prin posibilitatea de a locui efectiv acolo. O proprietate a fost scoasă la vânzare, oferind o oportunitate unică de a deține o bucățică din acest colț de rai.
Vizita regelui Charles al III-lea în Franța, care a avut loc în luna septembrie a anului 2023, a fost sărbătorită cu mare fast. Franța a cheltuit aproape 475.000 de euro pentru o cină extravagantă la care au luat parte minimum 160 de invitați.
Charles a fost impresionat de imaginea „perfectă” pe care Prințesa Diana a afișat-o în ziua nunții lor. Daily Mail Online a dezvăluit ce i-a spus atunci prințul și ce indicații a primit Lady Di de la Regina Elisabeta, potrivit interpretărilor făcute de un cititor pe buze.
PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), o cunoscută organizaţie care militează pentru drepturile animalelor, a cumpărat şi a relocat trei porumbei voiajori de pe domeniul Sandringham, deţinut de regele Charles al III-lea.
Prințul Harry s-a îmbarcat de urgenţă şi s-a întors în Marea Britanie, imediat ce a aflat că tatăl său, regele Charles al III-lea, a fost diagnosticat cu cancer, informează The Guardian.
Law firm PeliPartners is relocating its offices as of July 1 on the 13th floor of the Charles de Gaulle Plaza office building in Bucharest, located near the Aviatorilor metro station.